Se încheie perioada plăților neformale în spitale? CNAM face schimbări esențiale în contractul-tip. Ce drepturi își arogă CNAM și ce obligații ar putea avea spitalele
Irina Papuc
29 august, 2022, 18:45
Vizualizări: 3790
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) vrea să modifice prevederile Contractului-tip de acordare a asistenței medicale pe care îl semnează cu prestatorii de servicii medicale. Una dintre principalele modificări vizează dreptul instituției de a restitui cheltuielile persoanei asigurate care va demonstra documentar că a plătit pentru serviciile medicale de care ar fi trebuit să beneficieze gratuit.
Până pe data de 2 septembrie CNAM așteaptă părerile experților care doresc să se expună asupra conținutului noului Contract-tip de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală. Potrivit instituției, proiectul de hotărâre elaborat în acest sens urmărește trei scopuri: „eficientizarea activității sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală prin modernizarea/digitalizarea proceselor de raportare și evidență în cadrul executării contractelor de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală”; „înlăturarea omisiunilor depistate în urma activității de monitorizare a utilizării mijloacelor financiare din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală de către prestatorii de servicii medicale”, precum și „precizarea responsabilităților subiecților implicați în procesul de contractare a serviciilor medicale”.
Hotărârea anterioară, aprobată pe vremea Guvernului Tarlev în anul 2002, autoritățile actuale vor s-o abroge și propun ca, în contextul noilor prevederi, să fie modificat statutul CNAM, în sensul completării acestuia cu un nou drept: „să restituie cheltuielile, justificate documentar, suportate de către persoana asigurată pentru serviciile medicale care nu au fost prestate conform Contractului de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală, cu reținerea sumei respective din contul transferurilor ulterioare către prestatorul de servicii medicale care nu și-a onorat obligațiile contractuale”.
CNAM Modificare Contract-tip 2022
Potrivit notei informative la proiectul de hotărâre supus dezbaterilor publice, principalele modificări ale Contractului-tip de acordare a asistenței medicale (de prestare a serviciilor medicale) în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală vizează, printre altele, stabilirea acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de prestatorul de servicii medicale la momentul acordării asistenței medicale privind stabilirea statutului persoanei la internare/externare în coraport cu modificarea statutului acesteia în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală pe parcursul spitalizării. CNAM explică acest lucru prin faptul că, potrivit legislației, obiectul asigurării este riscul asigurat, legat de cheltuielile pentru acordarea volumului necesar de asistență medicală și farmaceutică, prevăzută în Programul unic. „În aceste condiții regulatorii, persoana fizică urmează să-și asigure riscul (după caz, să achite prima de asigurare) anterior survenirii riscului asigurat și nu viceversa”, se menționează în document.În noul contract-tip, dacă va fi aprobat în varianta supusă dezbaterilor publice, nu va mai exista obligativitatea încheierii contractelor pe un termen de un an, cum e în prezent, chiar dacă în unele cazuri prestatorii nu întrunesc toate cerințele obligatorii de activitate pentru toată perioada anului.
O altă modificare vizează achitarea serviciilor medicale de către CNAM doar în baza documentelor primare cu regim special, utilizate în cazul documentării faptului prestării serviciilor – factura fiscală. „Facturile fiscale electronice vor fi emise în baza raportului privind serviciile medicale incluse în factura fiscală (...) Raportul privind serviciile medicale incluse în factura fiscală electronică reprezintă un document justificativ prezentat Prestatorilor de către CNAM, funcția de bază a acestuia fiind argumentarea sumelor incluse în facturile fiscale electronice emise de Prestatori, cu descifrarea sumelor în corespundere cu fiecare tip de serviciu medical contractat (...)”, explică autoritățile. De asemenea, va fi plafonată mărimea lunară a avansului la 60% din suma aferentă serviciilor medicale planificate a fi realizate lunar, precum și precizate cazurile în care CNAM poate diminua mărimea avansului sau suspenda achitarea acestuia. Reprezentanții Companiei explică necesitatea acestei prevederi prin alinierea treptată la bunele practici internaționale: „Este de menționat că avansurile reprezintă costuri suportate de CNAM în condiții de incertitudine a realizării condițiilor contractuale de către prestatori, astfel fiind alocați bani pentru servicii cu probabilitatea de a nu fi realizate. Totodată, este limitată posibilitatea CNAM de a aloca eficient banii pentru procurarea serviciilor esențiale, dar și diminuează capacitatea și interesul Prestatorilor de a căuta alternative în vederea realizării activității pe care o desfășoară (...)”.
Totodată, este reglementată procedura de recuperare a prejudiciului cauzat CNAM de către prestator în funcție de tipul acestuia și de perioada pentru care acesta a fost constatat. Astfel, în cazul constatării prejudiciului cauzat Companiei în perioada valabilității contractului, prestatorul are dreptul să repare benevol prejudiciul, în caz contrar suma restantă va fi reținută din contul transferurilor ulterioare către prestator. Noile prevederi propuse prevăd și aplicarea unor penalități în mărime de 10% din suma prejudiciată, „în vederea responsabilizării prestatorului de a nu încălca obligațiile contractuale și îmbunătățirii eficienței utilizării mijloacelor provenite din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală”. În acest context, se propune și majorarea penalităților de la 30% la 50% din valoarea serviciului în cazurile confirmate a refuzului/neglijării în acordarea asistenței medicale prevăzute de Contract, „în scopul asigurării accesului la servicii de sănătate și a calității serviciilor medicale prestate persoanelor asigurate”.
„În cazurile reclamate de persoana asigurată, care invocă refuzul/neglijența acordării asistenței medicale prevăzute de Contract (...), care a generat cheltuieli suplimentare din contul persoanei asigurate, prestatorul va fi obligat să restituie pacientului cheltuielile suportate, confirmate/justificate documentar;
în cazul neonorării de către prestator a obligației de a restitui persoanei asigurate cheltuielile suportate de acesta și justificate documentar pentru serviciile medicale care urmau a fi prestate în temeiul Contractului, CNAM va restitui persoanei asigurate, în limita tarifului/costului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1020/2011 cu privire la tarifele pentru serviciile medico-sanitare, cheltuielile suportate de persoana asigurată, justificate documentar, reținând suma respectivă din contul transferurilor ulterioare către prestator (...)”.
Conținutul Contractului-tip, precum și nota informativă pot fi consultate pe site-ul CNAM, iar eventuale opinii sau comentarii ni le puteți trimite și nouă pe adresa: redactia@e-sanatate.md
Tag: modificare contract-tip institutii medicale cnam
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %