REPORTAJ//Farmaciștii-navetiști
Violeta Colesnic//Foto: Elena Covalenco
29 noiembrie, 2022, 10:29
Vizualizări: 2616
Deficitul de resurse umane, în orice domeniu, a devenit o boală aproape cronică pentru Republica Moldova. Sănătatea nu este o excepție. Toate subsistemele ei duc lipsă de specialiști, astfel că ceea ce trebuie să facă doi sau trei oameni, de multe ori, o face unul singur. Cu cât mai mult te îndepărtezi de Capitală, cu atât criza cadrelor se adâncește.
Farmaciștii nu sunt o
excepție. Statistica oficială ararată că în 2020 în Republica Moldova erau cu 208 specialiști mai puțini decât farmacii propriu-zise. În total,
în acel an erau 1.218 farmaciști. Un an mai devreme, în țară activau peste 1.800 de farmaciști, adică cu aproape 600 mai mulți.
Așadar, mulți dintre farmaciștii
rămași să lucreze acasă sunt nevoiți să acopere deficitul de specialiști sau
proprietarii angajează vânzători fără studii farmaceutice, ceea ce este ilegal.
În raionul Ungheni, aceleași
statistici arată că în 2020 activau 62 de farmaciști în tot atâtea farmacii. Asta
înseamnă că practic fiecare farmacie avea câte un farmacist. Însă, dacă ar
trebui să lucreze anul împreujur, atunci farmaciștii ar fi fost nevoiți să se
află la muncă fără vreo zi liberă.
Aliona Mițelea lucrează într-o farmacie de rețea. Se trezește în fiecare zi la 05.30 și face repede un duș. Înainte de asta pune ceainicul pe foc și până iese, apa tocmai începe să fiarbă. Spune că are un obicei strict de la care nu se abate niciodată. Nu iese din casă până nu ia dejunul. Schimbă vreo două vorbe cu papagalul pe care i l-a cumpărat fiului ei și fuge repede la stația de autobuz.
Aliona lucrează
farmacistă de 10 ani și tot de 10 ani face naveta Morenii Noi-Ungheni.
- Este un pic
complicat, pentru că trebuie să mă trezesc cu noaptea în cap ca să reușesc la
microbuzul de la 06.45. De la gară până la locul de muncă distanța este
mică, așa că vin pe jos. Pe ploaie și viscol este mai greu, dar m-am obișnuit deja
în cei 10 ani. Seara vine după mine tata
și mă ia acasă cu mașina.
Sanatateinfo.md: Cum
vă descurcați? Reușiți să vă faceți meseria? Un farmacist trebuie să fie la
curent cu toate noutățile farmaceutice...
Aliona Mițelea: Până
nu demult aveam program de la 08.00-17.00, acum programul este până la ora
20.00, în schimb am două zile libere. Este mai ușor așa, pentru că în sat mai
am și pământ, și păsări, și iepuri, și vacă, adică avem de lucru prin curte și
prin grădină. Cu graficul de acum am timp și pentru lucrul acasă. Nu pot să
spun dacă mi-e greu sau nu, pentru că m-am obișnuit cu acest program și cu
drumul sat-oraș.
Sanatateainfo.md:
Poate vara este mai ușor, dar acum ziua este scurtă. Asta înseamnă că atunci
când ajungi acasă este noapte...
- La
ora 20.00 închid farmacia și peste 45 de minute ajung acasă și, dacă în alte
familii cina este servită la 18-19.00, noi mâncăm după ora 21.00. Eu înțeleg că
nu este corect așa, dar nu ne culcăm imediat după masă. Mai facem lecții, mai
citim...
Aliona spune că a luat în calcul posibilitatea de a se muta cu traiul la Ungheni, pentru că așa i-ar fi mult mai ușor, dar după ce a calculat cât ar costa-o chiria și facturile, a renunțat. În plus, spune ea, familia ei crește și consumă propriile fructe și legume bio; mai țin și o văcuță și au mereu lactate proaspete. A decis că distanța de 15 kilometri nu este așa de mare și că se va bucura în continuare de viața în sat, făcând naveta la Ungheni și achitând 34 de lei pe zi pentru drum.
Sanatateinfo.md: Ce
faci iarna, când drumurile sunt blocate sau când nu ai cu ce veni la lucru?
- Sun
șeful și îi spun că nu pot ajunge. Dacă trimite mașină după mine, vin. Dar nu
se ajunge la așa ceva, pentru că pot ruga colega să iasă în locul meu și în
altă zi să lucrez eu în locul ei.
Sanatateinfo.md: La Ungheni
sunt mulți farmaciști – navetiști. Chiar dacă distanța dintre casă și locul de
muncă este de vreo 15 kilometri, transportul de rută circulă rar și este
complicat să ajungeți la timp. Ce vă face să continuați în acest ritm și cum de
nu renunțați? Ce-i interesant în meseria voastră?
- Este
criză de cadre, iată noi căutăm acum un farmacist. E greu că atunci când plouă
trebuie să parcurgem drumul de la gară până la lucru, ținând umbrela. Îi greu
și pentru că avem o singură rută, un singur autobuz, un singur șofer. În zilele
de piață microbuzul este așa de încărcat, că nici nu poți respira. Și eu știu
că dacă nu urc, întârzii la lucru, așa că trebuie să fac totul posibil ca să
încap. Mașini de ocazie aproape că nu trec deloc, că satul este mai
izolat. Îmi place meseria mea, pentru că interacționez cu multă lume. De
exemplu, mie îmi place să discut și să deservesc oamenii în vârstă. Iată îmi
place să știu că le pot fi de ajutor, să le vorbesc blând, să le explic până
când știu sigur că m-au înțeles. Cei tineri de obicei intră, cumpără repede și
ies, pe ei nu-i interesează multă informație despre un preparat, pentru că el
are acces la internet și găsește tot ce-i trebuie. Pentru tineret suntem doar
niște vânzătoare și atât. Dar cu bătrâneii este altceva, ei ascultă atent tot
ce le spun. Vă spun sincer, uneori pot să explic și de 10 ori și el tot să nu
înțeleagă, așa că îi explic calm. Sunt ca niște copii atunci când stau cu
mânuțele întinse ca să le dau medicamentele și asta mă sensibilizează foarte
tare. Am un respect deosebit pentru clienții bătrânei și chiar îmi place să
lucrez cu ei.
Sanatateinfo: Ce
intră în responsabilitățile farmacistului și cum decurge o zi de muncă?
- Deservirea
clienților și păstrarea ordinii în farmacie, aranjarea vitrinelor și chiar
ștergerea prafului intră în responsabilitatea noastră. Nu-i frumos când intră
pacientul, iar medicamentele stau haotic. Eu știu că la orele amiezii clienții
sunt mai puțini, așa că atunci luăm și noi masa. Noi nu închidem farmacia la
orele amiezii și dacă în timp ce mănânc intră un pacient, las masa și îl
deservesc. Sau servim masa pe rând, pentru ca ori eu, ori colega să deservească
pacienții. De asemenea, noi primim marfa, o verificăm și o aranjăm pe rafturi.
Am grijă să completez sertarele cu medicamentele pe care le-am vândut în acea
zi, pentru ca următoarea colegă, care va veni la lucru a doua zi dimineața, să
găsească totul completat și să intre în lucru fără probleme.
Aliona Mițelea nu este farmacistă, ci farmacist-tehnolog, iar la anul viitor va aplica la Facultatea
de Farmacie de la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, pentru
că de asta depinde și salariul ei.
- Eu
sunt licențiată în Tehnologia produselor farmaceutice și am făcut masterul în
Tehnologie, dar sunt angajată ca operator. În schimb, cei care au absolvit
colegiul sunt angajați cu o treaptă mai sus, așa că merg să mai fac o
facultate.
Sanatateinfo.md: Profesia de farmacist este complicată?
- Unii
zic că este ușor să fii farmacist. Noi nu vindem cartofi la kilogram, să le
punem într-o sacoșă și să le cântărim. Noi vindem medicamente, iar eu trebuie
să citesc rețeta, să calculez doza, să-i explic fiecăruia cum să facă acea
perfuzie sau cum să administreze un medicament. Noi trebuie să cunoaștem toate
astea. Și nu, nu este deloc ușoară meseria aceasta.
Aliona Mițelea ne-a spus că putem găsi câte o navetistă aproape în fiecare farmacie, așa că intrăm în cea de vizavi.
Mihaela Racoviță este
o altă farmacistă-navetistă care locuiește în satul Cetireni din același raion. Ne spune că în
fiecare dimineață se trezește la ora 6.00, ca nu cumva să piardă autobuzul și
să întârzie la muncă. Pe drum face 30 de minute, iar uneori o aduce soțul ei cu
mașina. „Greu”, spune ea, dar nu poate să stea acasă, pentru că are nevoie de
comunicare cu oamenii.
- Deși cheltuielile sunt aproape cât salariul și îmi rămân vreo trei mii de lei, măcar capăt experiență. În plus, sunt facturi de achitat, sunt cheltuieli, iar acești bani, de bine de rău, salvează. În plus, noi ca femei tot avem niște cheltuieli și este bine să avem proprii bani în buzunar și să nu depindem de cineva. Bine măcar că programul nostru este până la 18.00, pentru că unele farmacii lucrează până la ora 22. Este greu să faci zilnic naveta pentru a ajunge la muncă, dar în Ungheni sunt mulți farmaciști care locuiesc în sate, dar lucrează în oraș și fac naveta zilnic. Ne descurcăm. Ne-am obișnuit.
Studiile naționale arată că la 100 de mii populație în Republica Moldova revin 34 de farmaciști. Cu aproape 60% mai puțini decât în țările Uniunii Europene, unde la 100 de mii populație revin 86 de farmaciști.
Tag: medicamente, farmacii, Ungheni, Aliona Mițelea
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %