După o pauză de 12 ani, motivat de pandemie și război, Guvernul aprobă un plan de acțiuni care să ne ghideze în caz de răspândire a bolilor sau a altor urgențe de sănătate publică
Irina Papuc
19 aprilie, 2023, 17:32
Vizualizări: 1887
Guvernul a aprobat astăzi proiectul de Hotărâre de vizează implementarea prevederilor Regulamentului Sanitar Internațional (RSI). Acest acord internațional a devenit obligatoriu pentru toate țările membre ale Organizației Mondiale a Sănătății încă din 2005, inclusiv pentru Republica Moldova.
Țările care și-au asumat aplicarea acestui acord urmau să dezvolte, la nivel național, mai multe mecanisme care să le permită să răspundă coordonat și eficient la izbucnirea unor boli cu potențial pandemic, să protejeze oamenii și industriile. Țara noastră a încetat din 2012 să mai aplice măsurile prevăzute în RSI.
Abia acum, după 12 ani de pauză, în plină pandemie și cu un conflict de securitate la graniță, Guvernul a elaborat un nou plan de acțiuni pentru implementarea Regulamentului Sanitar Internațional. Documentul prevede un plan de acțiuni pentru următorii cinci ani și include 12 obiective pentru care sunt stabilite 61 de acțiuni. Acestea vor fi realizate de 8 ministere și alte autorități ale administrației publice centrale.
Cele 12 obiective stabilite în Planul de acțiuni privind punerea în aplicare a Regulamentului Sanitar International (2005) pentru anii 2023-2027 includ:
1) reactualizarea cadrului de politici cu integrarea prevederilor RSI în cadrul legislativ, inclusiv sectorial;
2) consolidarea capacităților resurselor umane;
3) fortificarea capacităților și resurselor Punctului Focal în scopul coordonării, comunicării și organizării răspunsului la evenimente și urgențe de sănătate publică;
4) fortificarea sistemelor de evaluare, supraveghere, monitorizare și alertă precoce privind pericolele/riscurile de origine biologică, chimică, radiologică și care provin din mediul înconjurător, inclusiv cele cauzate de efectele schimbărilor climatice;
5) fortificarea sistemului de supraveghere epidemiologică a bolilor transmisibile, inclusiv de origine zoonotică și evenimentelor de sănătate publică, precum și integrarea în sistemele de supraveghere internaționale;
6) prevenirea și controlul bolilor transmisibile prin implementarea programelor de imunizări și asigurarea echitabilă cu preparate imunobiologice de calitate;
7) fortificarea capacităților naționale a rețelelor de laboratoare pentru asigurarea serviciilor calitative de diagnostic;
8) consolidarea sistemului de siguranță și securitate biologică cu supervizarea activităților laboratoarelor care manipulează agenți biologici, chimici, radiologici, inclusiv toxine;
9) consolidare capacitaților naționale de pregătire și răspuns în situații excepționale (SE) și urgențe de sănătate publică (USP);
10) asigurarea comunicării comprehensive și eficiente în evenimente și /sau urgențe de sănătate publică la nivel național, sectorial, teritorial cu implicarea comunității;
11) consolidarea capacităților de detectare și management a riscurilor, evenimentelor și sau urgențelor de sănătate publică în punctele de trecere a frontierelor;
12) consolidarea cooperării intersectoriale și a capacităților de detectare și asigurarea intervenției în caz de incidente/accidente chimice și radiologice.
Menționăm că abia în 2020, în plină pandemie COVID-19, Comisia națională extraordinară de sănătate publică a pus în sarcina MSMPS reactualizarea Planului privind implementarea Regulamentului sanitar internațional (RSI 2005), care însă din diferite motive nu a fost realizată. S-a revenit la această chestiune mai târziu, când în Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022, precum și în Planul de acțiuni al Ministerului Sănătății pentru anul 2022, aprobat prin ordinul MS la 24 decembrie 2021, a fost inclusă activitatea „Elaborarea și aprobarea Planului intersectorial privind implementarea Regulamentului sanitar internațional (2005)”. Această activitate a rămas nerealizată.
În octombrie anul trecut, Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate a publicat un studiu privind activitățile realizate de Republica Moldova pentru implementarea Regulamentului Sanitar Internațional din 2008 până în prezent. Experții au constatat că Republica Moldova ar fi fost mult mai pregătită atunci când a debutat pandemia COVID-19, dacă prevederile RSI erau aplicate și au reiterat importanța continuității implementării RSI în țara noastră. Studiul Centrului PAS poate fi consultat AICI, iar sinteza acestuia AICI.
Ce este Regulamentul Sanitar Internațional
Regulamentul Sanitar Internațional (RSI) este un acord internațional prin care toate statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății se obligă să acționeze conform acelorași reguli pentru a asigura siguranța sănătății și a nu admite răspândirea internațională a bolilor și urgențelor de sănătate publică. Pe data de 23 mai 2005, la a 58-a Adunarea Mondiala a Sănătății a fost adoptat Regulamentul Sanitar Internațional revizuit, care a intrat în vigoare la data de 15 iunie 2007. Până în prezent 196 țări ale lumii, inclusiv Republica Moldova, au aderat și și-au asumat responsabilitatea implementării la nivel național a prevederilor RSI (2005).
Prin prevederile RSI, OMS cere tuturor statelor părți să dezvolte și să mențină capacități de a detecta, evalua, notifica și raporta către OMS toate evenimentele ce pot constitui o urgență de sănătate publică de importanță internațională și să răspundă la cererile de verificare a informațiilor referitoare la astfel de evenimente. Prin „urgență de sănătate publică de importanță internațională” se are în vedere un eveniment extraordinar care, conform Regulamentului, „constituie un risc de sănătate publică pentru alte state prin răspândirea internațională a bolilor și poate cere un răspuns internațional coordonat”.
Cum a fost implementat RSI (2005) în Republica Moldova
Guvernul de la Chișinău a aprobat în anul 2008 o hotărâre privind Planul de acțiuni „privind punerea în aplicare a Regulamentului Sanitar Internațional în Republica Moldova” care a expirat în 2012 și nu a mai fost reactualizat de atunci. Obligativitatea implementării RSI (2005) de către Republica Moldova se regăsește și în Acordul de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, tratat internațional de importanță strategică care a fost ratificat de Parlament la 2 iulie 2014.
Potrivit OMS, există mai multe etape de evaluare a implementării RSI, autoevaluarea fiind obligatorie. Ultimul raport de autoevaluare demonstrează că rata medie de implementare a RSI în Republica Moldova în anul 2021 a fost de 60%. În general, analiza ratelor de implementare a capacităților RSI în ultimii 5 ani (2017-2021) demonstrează un nivel stabil de realizare egal în mediu cu 60% în fiecare an, fără semne de progres. În comparație cu alte state din spațiul Biroului European OMS, țara noastră este plasată pe ultimele locuri fiind urmată numai de Tadjikistan și Kîrgîzstan.
O echipă de experți externi de la OMS au vizitat Republica Moldova în anul 2018 cu scopul de a evalua aplicarea RSI, dar studiul nu a fost făcut public, iar recomandările experților nu au fost aplicate. Nerealizarea propunerilor recomandate în urma evaluării externe comune a dus la faptul că Republica Moldova a intrat în pandemia Covid-19, în special la etapa inițială, cu mult mai slab pregătită decât în cazul dacă propunerile respective ar fi fost realizate, au constatat experții.
Tag: rsi regulamentul sanitar international guvern moldova
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %