Lucia Gavriliță: Dumnezeu ne-a dat în grădină tot de ce avem nevoie ca să fim sănătoși
Vitalie Dogaru
10 mai, 2023, 10:55
Vizualizări: 8250
Acum 14 ani familia Gavriliță a ales să-și schimbe felul de se alimenta. După ce au ajuns peste mări și țări în căutarea unor doctori care să găsească o soluție pentru problema de sănătate cu care se confrunta fiica lor au dat peste o singură și firavă rază de speranță. Aceasta ținea de o schimbarea radicală pe care familia și-a asumat-o. Alimentația naturistă le-a readus bucuria în familie. Astăzi Lucia Gavriliță își împărtășește experiența cu toată lumea.
Ziua de 29 aprilie 2009 a intrat
în calendarul familiei Gavriliță ca o sărbătoare. Este ziua când au trecut la
mâncare naturistă și au renunțat la tot ceea ce este de origine animală. Schimbarea
s-a dovedit a fi mult mai simplă decât și-au imaginat. Nu au făcut altceva
decât să urmeze sfaturile unui medic din Cluj care le-a aprins luminița de la
capătul tunelului la care nu mai credeau că vor ajunge vreodată. Ceea ce a fost
la început un sacrificiu pentru fiica lor care se confrunta cu o problemă gravă
de sănătate, s-a dovedit peste ani o renaștere pentru întreaga familie.
„Nu renunțăm și
nu vom renunța vreodată la ceea ce am obținut deoarece beneficiile pe care
le-am acumulat pe parcursul acestor ani sunt nemăsurabile și ne bucurăm cu
întreaga familie de faptul de a fi sănătoși, de a avea toate articulațiile
funcționale, de energia de care avem nevoie fără luăm cafea sau alte
suplimente. Este o viață mult mai curată, o bucătărie mai curata”, explică
Lucia Gavriliță beneficiile de care se bucură în ultimii 14 ani de nutriție
naturistă.
Ea spune că totul depinde de
motivație și de ceea ce vrei să obții prin aceste schimbări. Moda nu ține prea
mult, este trecătoare. Este nevoie de ceva mai profund, de o înțelegere și o
conștientizare a ceea ce ai ales pentru tine și sănătatea ta. După sfaturile
primite de la doctori recunoscuți a urmat o căutare proprie.
„Am înțeles că
nu trebuie să consumi produsele care au o cantitate mare de anumiți nutrienți,
dar pe cei care permit asimilarea acestora. Am citit într-un institut din
Florida că nu suntem ceea ce mâncăm, dar ceea ce asimilăm. Aceasta este
cheia către sănătate. În acest proces cea mai importantă este organizarea.
Motivația poate veni și pe parcurs, dar dacă noi ne-am organiza foarte bine
lucrurile vor merge de la sine”, susține experta.
Primele succese
i-au motivat să meargă mai departe
Acum când privește înapoi își dă seama
că dintr-o dorință de a obține rezultatele scontate mai repede a scurtat
perioada de tranziție spre un alt mod de alimentație. Primele câteva săptămâni
s-au confruntat cu niște frisoane asemănătoare cu cele pe care le au persoanele
care se lasă de băut sau fumat. Era un fel de sevraj lăsat de carne. După
câteva zile au dispărut durerile de cap și nu a mai fost nevoie de cafea pentru
reglarea tensiunii. În trei luni Lucia Gavriliță a renunțat la pastilele
pentru tiroidita autoimună, iar în zece luni s-a reglat nivelul de calciu la
fiica. Acestea au fost primele succese care i-au motivat să meargă mai departe.
„Trebuie să spun
că am fost foarte disciplinată și responsabilă în acest proces. Sunt două
categorii în cohorta celor care consumă produse de origine vegetală. Cei puși
la perete de anumite condiții de sănătate și cei care conștientizează că atunci
când se consumă alimente de origine animală în organismul nostru pătrund mai
multe toxine. Spre exemplu adrenalina care se secretă în exces atunci când animalul
moare. Carnea face parte dintr-un alt întreg și vine în noi cu sistemul ei
hormonal și poate crea anumite conflicte. Alimentația vegană este una non
agresivă”, povestește nutriționișta avantajele alimentației
naturiste.
După școlarizări în Europa și
peste ocean, astăzi Lucia Gavriliță își împărtășește experiența cu toți
doritorii care vor să treacă la alimentația naturistă. Între timp s-au mai
simplificat și metodele de obținere a unor lăstari și germeni în condiții de
bucătărie. Pe piață există diferite borcane și tăvițe în care poți să obții
diferite tipuri de verdeață pentru salate. Experta chiar a descoperit o
metodă de a cultiva verdeață anul împrejur pe un spațiu de 20 pe 40 de
centimetri. Și nu este așa de scump, ne asigură nutriționista.
„Poți începe
prin a înlocui o masă pe zi, de dorit prima, cu un smoothie verde.
Poate fi de păpădie, urzică sau pătrunjel. O bombă cu enzime și vitamine
foarte bună pentru a înlocui cafeaua. După care vom folosi cât mai multe
crudități la celelalte mese, minim o treime din mâncare. Fie că sunt legume,
rădăcinoase sau lăstari. În felul acesta creierul nu simte că se face o
schimbare, iar intestinul nu are o lovitură la nivel de structură a
alimentației. Dacă și apar balonări sau colici, acestea pot trece ușor cu
cărbune vegetal. Cu cât perioada de trecere este mai lentă, cu atât organismul se
deprinde cu noul tip de alimentație fără probleme”, spune Lucia Gavriliță.
Pentru cei care au propriile
grădini, ea le recomandă salatele din frunze. Experta afirmă, nu fără o doză de
umor, că tot ce se poate tăia cu sapa în grădină poate ajunge în farfurie.
Lista acestora este lungă începând cu păpădia, iarba grasă, urzica, știrul,
lucerna, trifoiul... Fiecare dintre acestea a fost testată ani de zile în
farfuriile familiei Gavriliță.
„Iarba grasă am
descoperit-o căutând surse de Omega-3, o grăsime foarte bună pentru multe
funcții din organism, dar mai ales pentru funcționarea nervilor și a sistemului
nervos central. În format vegetal ea se găsește în semințele de cânepă, de in,
dar voiam să o văd și în format verde. Iarba grasă are mai mult Omega-3
decât în pește la o sută de grame de produs. Dacă vara ne-am alimenta așa
cum spun cărțile, atunci am cheltui foarte puțin pentru produse scumpe deoarece
în mare parte tot de ce avem nevoie crește la noi în grădină”, explică
nutriționista.
Bucătăria
naturistă este mai simplă decât cea convențională
Probabil că unii s-au și întrebat
cum poți trăi o viață numai cu smoothie și salată. Dar asta e o întrebare ce
ține de începători. Astăzi există cărți întregi cu rețete făcute doar din
produse vegetale și fără prea multă preparare. Important este să alegem
bine sămânța pentru germinat. Se vor evita semințele folosite în agricultură
deoarece ele sunt prelucrate împotriva dăunătorilor. În rest procesul e mult
mai simplu decât la pregătirea mâncărurilor convenționale.
„Cel mai simplu
de consumat se face prin blender, adică mixare. Preparatele capătă o altă
textură, un alt gust. Putem face și lapte și smântână din semințe. E
foarte greu să deosebești un lapte de nuci de unul de vaci sau o smântână
obținută din semințe de floarea soarelui de una obișnuită. Iată o rețeta. O
sută de grame de semințele decojite se pun la înmuiat pentru câteva ore sau se
lasă peste noapte în jumătate de litru de apă, un cățel de usturoi, un pic de
sare și un de lămâie. După înmuiere se dau prin blender și avem smântâna gata
în mai puțin de 20 de secunde. Nucile și migdalele se vor lăsa mai mult în apă.
Diferența dintre lapte și smântână este în cantitatea de apă pe care o folosim”,
destăinuie secretele bucătăriei vegane Lucia Gavrilița.
Ea spune că lăstarii de floarea
soarelui au de două ori mai multă proteină la suta de grame în comparație cu
carnea de vițel care se consideră cea mai proteică. 47 de grame de proteină la
suta de grame de produs. Aceasta poate fi crescută în tăvițe cu sol în
bucătărie sau într-un solar afară. În cinci-șapte zile germenii sunt gata
pentru salată.
Pe final trebuie să menționăm că
persoanele cu pancreatită acută sunt mai sensibile la schimbarea bruscă în
alimentație. Acestea au nevoi de o perioadă mai lungă de adaptare la regimul
vegetarian. În rest multă sănătate și atenție la ce puneți e masă.
Tag: Lucia Garilița, vegetarian, alimentație
Categoria: PodCast
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
12 decembrie, 2016, 15:37
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %