Obiective mari, bani și capacități reduse. Programul național pentru prevenirea și combaterea violenței, mai multe riscuri decât soluții
Vitalie Dogaru
29 iunie, 2023, 13:18
Vizualizări: 1356
Guvernul s-a angajat printr-un Program național să reducă formele de violență față de femei și a violenței în familie. Documentul stabilește drept obiective prevenirea cazurilor de violență și acordarea sprijinul necesar victimelor pentru a schimba viața lor pe termen lung. Bugetul Programului ajunge la aproape 20 de milioane de lei, dar autoritățile dispun de mai puțin de un sfert din suma necesară. Fără bani, programul riscă să rămână o declarație frumoasă, afirmă experții.
Programul național privind
prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie
pentru anii 2023-2027 are drept obiective cei patru piloni ai Convenției de la
Istanbul: prevenire, protecție, pedepsire și politici integrate. Altfel spus,
autoritățile vor să intervină cu mai multe acțiuni în domeniul prevenirii şi
combaterii violenței, asigurării unui sistem eficient de justiție care să
permită investigarea cazurilor și atragerea la răspundere a agresorilor, precum
și promovarea toleranței zero față de toate formele violenței față de femei și
a violenței în familie.
Totodată, Planul va fi orientat spre
reducerea tuturor formelor de violență, prin creșterea numărului de cazuri
raportate la poliție, cazuri penale intentate, condamnări pentru actele de
violență și prevenirea timpurie a acestora. De asemenea, este prevăzută
dezvoltarea sistemului de servicii specializate, pentru ca fiecare victimă să
primească sprijinul de care are nevoie. Pentru realizarea acestor
obiective, statul vrea să implice mai mulți actori, printre care autoritățile administrației
publice centrale şi locale, comunitatea internațională, organizațiile societății
civile, precum și mediul academic.
Mai multe
riscuri decât soluții
Autoritățile pornesc la drum cu
mai multe provocări, iar unele riscuri se pot multiplica atât din cauza
situației interne, dar mai ales a unor factori externi. Printre riscurile prevăzute
se regăsesc fluxul de refugiați din Ucraina și capacitățile reduse ale instituțiilor
responsabile de implementarea planului. Acestea din urmă sunt marcate de lipsa
de coordonare, monitorizare și fluctuația mare a resurselor. Totodată autorii
atrag atenția la banilor pentru implementarea
acțiunilor incluse în Planul de acțiuni și capacitățile reduse de atragere
a resurselor financiare externe necesare pentru realizarea obiectivelor
stabilite.
Patru din cinci lei pe care
autoritățile vor să îi cheltuie pentru realizarea Programului național și
Planului de acțiuni pentru prevenirea și combaterea violenței față de femei și
a violenței în familie sunt din sursele partenerilor de dezvoltare. În nota
informativă la proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea documentelor
menționate se spune că valoarea totală estimativă a resurselor necesare pentru
realizarea activităților este de aproape 20 de milioane de lei. Doar patru
milioane sunt din bugetul de stat, restul – aproape 16 milioane de lei – sunt
din sursele partenerilor de dezvoltare.
Drept soluții la toate aceste
provocări, Planul stabilește asumarea responsabilităților de către autoritățile
publice implicate în proces, asigurarea unor parteneriate durabile cu
societatea civilă și partenerii de dezvoltare, precum și consolidarea mecanismelor
de coordonare și evaluare.
Fără bani și
personal dedicat, angajamentele riscă să rămână pe hârtie
Anghelina Zaporojan-Pirgari în calitate de directoare a Centrului de Drept al
Femeilor a fost lider de echipă la elaborarea documentului de politici din
partea societății civile. Ea spune că noul program este mai realist decât
precedentul și conține mai multe prevederi măsurabile în timp. Printre care și
crearea unei entități responsabile de prevenire și combaterea violenței față de
femei și în familie. Guvernul va aloca anul acesta patru milioane de lei în
acest scop, iar bugetul Programului și Planului de acțiuni ajunge la 20 de
milioane pentru următorii patru ani.
„Noi am cerut
mai mult, dar atâta a putu să-și asume Guvernul. Partea bună este că s-a
acceptat ideea creării Agenției ca un organ de coordonare la nivel național.
Atâta timp cât nu vom face ordine în ceea ce privește serviciile și sistemul
responsabil de politici nu vom avea rezultate. Totodată noi am solicitat și
desemnarea specialiștilor la nivel local pentru că din evaluările precedente
reiese că planul vechi a fost implementat doar aproximativ zece la sută din
cauza lipsei de oameni dedicați la nivel local”, spune Anghelina
Zaporojan-Pirgari.
Deocamdată nu se cunoaște cărei
structuri va fi subordonată Agenția. Guvernul ar vrea această instituție sub
egida Cancelariei, dar noua structură ar putea funcționa și în cadrul Ministerului
Muncii și Protecției Sociale. Experții așteaptă de la noua instituție ca
aceasta să se implice în organizarea sistemului de prevenire și protecție a
violenței față de femei la nivel local unde există mai multe probleme.
„Majoritatea
realizărilor sunt la nivel de oraș. Acolo unde este concentrată societatea
civilă și prestatorii de servicii. Echipele multidisciplinare există, dar ele
nu-și fac lucrul pentru că nu există coordonare la nivel de raion. Noi de zeci
de ani vorbim despre desemnarea acestor specialiști, dar nu erau bani. Poate cel
puțin de data aceasta s-au găsit bani pentru ei”, speră directoarea
Centrului de Drept al Femeilor.
Guvernul speră
în continuare pe ajutorul partenerilor de dezvoltare
Mai mult de jumătate din bani
pentru prevenirea și combaterea violenței față de femei urmează a fi
identificați de la donatori, iar cooperarea cu societatea civilă rămâne un
factor cheie în combaterea fenomenului. „Ne dorim asumarea responsabilității
și alocarea resurselor pentru aceste servicii și acțiuni, dar implementarea
poate fi făcută doar în parteneriat cu autoritățile statului. În viitor sperăm
să fie mai multă implicare la nivel local pentru procurarea unor servicii de la
organizațiile neguvernamentale specializate pe acordarea asistenței victimelor
violenței”, explică experta mecanismele de protecție a victimelor
violenței.
Deocamdată nu este clar cum va
funcționa sistemul pe banii altora, mai ales că multe activități legate de
consolidarea capacităților sau de crearea serviciilor sunt cele mai scumpe. Experții
se tem că în lipsa banilor, bunele intenții ale autorităților vor rămâne iarăși
doar pe hârtie. „Când vorbim de asumare de angajamente, asta nu înseamnă doar
că am ratificat Convenția de la Istanbul, dar că ne asumăm acțiuni concrete”,
spune Anghelina Zaporojan-Pirgari.
40 de femei își
pierd viața în fiecare an din cauza violenței din familie
Republica Moldova rămâne sub
monitorizarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei pe cazurile de
violenta în familie, semn că țara nu a reușit să atingă un nivel satisfăcător
de garantare a protecției și siguranței femeilor în familie.
Un studiu realizat de OSCE în anul 2019 arată că trei din patru femei consideră că violența împotriva femeilor este un lucru obișnuit, iar două din cinci femei afirmă că au fost supuse violenței fizice și sexuale. Unicul studiu reprezentativ efectuat de BNS referitor la RM este din 2011. Potrivit lui, 63 la sută dintre femei și fete în vârstă de 15-65 ani au experimentat cel puțin o formă de violență în timpul vieții lor.
A venit timpul
să trecem de la raportarea actelor adoptate, la prezentarea cazurilor de
violență soluționate
Ludmila Popovici salută adoptarea
programului pe care îl găsește mai focusat pe victime și traumele acestora în
comparație cu precedentul. Ea susține că autorităților ar trebuie să treacă de
ala adoptarea unor documente, la lucrul cu oamenii și nevoile acestora.
Cea mai mare provocare din
următorii patru ani ține de lipsa specialiștilor în regiuni. Potrivit ei, sunt
localități în care în ultimii ani s-a lucrat la prevenirea și combaterea
violenței față de femei doar pe hârtie. Ea a descoperit sate unde membrii
echipelor multidisciplinare nici nu se cunosc la față, iar de cooperare nici
vorbă.
„Este nevoie de
crearea acestor structuri de la zero. Noi am reușit să facem în regiunile Cahul
și Ungheni 13 echipe multidisciplinare. Acolo există persoane pregătite, au
informația și experiența necesară pentru identificarea cazului și intervenția
la fața locului. Cu toate acestea trebuie să declar că fluctuația
personalului în cadrul autorităților locale este foarte mare și pregătirea
angajaților lasă de dorit. Nu mai avem timp pentru scuze, a venit timpul
pentru soluții”, menționează Ludmila Popovici.
Pentru Ludmila Popovici bugetul
programului rămâne a fi o altă necunoscută. Lipsa banilor poate face ca și noul
document să ajungă peste ani un eșec, la fel cum s-a întâmplat și cu precedenta
strategie.
„Resursele
financiare mereu sunt un capitol slab al programelor noastre naționale. Mereu
nu se ajung bani. Sunt foarte multe administrații publice locale care nu au
niciun leu pentru prevenirea violenței, pentru suport acordat victimelor.
Și ne trezim că nu avem cu ce interveni, dar nu ne întrebăm de ce nu am
prevenit o astfel de situație când s-a adoptat bugetul”, se
întreabă directoarea Centrului „Memoria”.
Potrivit Ludmilei Popovici, ar fi
greșit să se pornească la drum cu mai multe probleme. Ea spune că este nevoie de o
responsabilizare mai mare la nivel local. Sunt foarte multe instrumente,
instrucțiuni, dar la capitolul practică sistemmul duce povara problemelor.
„Avem astăzi o
mulțime de acte normative, legi, planuri și strategii, dar foarte mulți actori
și instituții nu se identifică cu aceste politici. Există și o problemă mare
este cooperarea intersectorială. Se vorbește mult, dar la nivel de practică nu
se întâmplă nimic. Noi ne-am confruntat cu situația când lucrătorii
medicali din echipe multidisciplinare locale erau absolut inerți. Specialiștii
trebuie să-și știe locul și rolul pentru ca toată lumea să contribuie la
rezolvarea problemei și nu punctarea ei”,
Printre problemele care sunt
abordate superficial în plan, rămâne a fi impunitatea agresorilor și
responsabililor care nu au făcut nimic, precum și violența în familie la vârste
fragede și înaintate.
Tag: violență domestică, violență față de femei, Program național
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,43 %