3 vin și 4 pleacă. Câți medici activează în sistemul Sănătății și de ce mai mulți părăsesc sistemul
Irina Papuc
21 mai, 2024, 14:10
Vizualizări: 1204
Migrația și îmbătrânirea cadrelor medicale sunt o bombă cu ceas pentru sistemul medical moldovenesc. Deși ne confruntăm cu o lipsă acută de specialiști în sistem, trendul este în continuare descendent, iar autoritățile nu reușesc să oprească exodul lucrătorilor medicali.
Datele statistice arată că în sistemul sănătății ( n.n. - instituțiile subordonate Ministerului Sănătății, fără alte ministere) mai activau în 2023 doar 9,638 de medici, dintre care aproape jumătate au vârsta mai mare de 55 de ani. Pe acest fond al îmbătrânirii, medicii continuă să plece din sistem, iar grav este că mai mulți pleacă decât se angajează, astfel adâncind criza resurselor umane și mai mult.
Anul trecut, au plecat din sistemul sănătății 855 de medici. Putem să ne imaginăm că în fiecare zi 2 medici au încheiat definitiv conturile cu sistemul. În loc s-au angajat în aceeași perioadă 731, dar aceștia nu sunt doar medici, ci și farmaciști și alți specialiști cu studii superioare. Datele, care aparțin Sindicatelor, arată că în total în 2023 au plecat din sistem 4,387 de oameni (medici, asistenți medicali, moașe, felceri, laboranți și alte categorii) și aproape toți s-au concediat din proprie inițiativă. În loc s-au angajat numai 3681. Este un decalaj de 700 de persoane.
În general, în ultimii 5 ani au părăsit sistemul medical aproape 4,300 medici. Câți au venit în loc nu este foarte clar, întrucât datele existente nu separă medicii de alte categorii de angajați care dețin studii superioare. Datele totale privind medicii care activează în sistem ne confirmă că aceștia rămân cu fiecare an tot mai puțini. Doar în sistemul Sănătății, numărul medicilor a scăzut de la 1,044 la 9,830 în ultimii 6 ani.
De asemenea, datele pentru întreaga țară arată în ultimii 8 ani am pierdut peste 400 de medici. Este important să precizăm că există instituții cu profil medical care nu sunt subordonate Ministerului Sănătății și nu intră oficial în statistica sistemului de Sănătate, de exemplu medicii din penitenciare sau cei din sistemul apărării.
Cine sunt medicii care au rămas să activeze
Datele de care dispune Agenția Națională pentru Sănătate Publică, arată că în anul 2023 activau în sistemul sănătății 9.638 de medici. Două treimi sunt femei, mai exact 6.250. Aproape jumătate – adică 4,462 - se află la vârsta de pre-pensionare și pensionare. Dintre aceștia, peste 1,800 au vârsta mai mare de 65 de ani. Numai 1,339 de medici au vârsta mai mică de 35 de ani.
De câți medici ar mai fi nevoie în sistemul Sănătății
Deși ar părea firesc ca autoritățile să știe exact de câți specialiști au nevoie pentru ca sistemul medical să funcționeze fără sincope, lucrurile nu stau deloc așa. În strategia națională de Sănătate „Sănătatea 2030”, autoritățile recunosc că planificarea resurselor umane se realizează în funcție de necesitățile anuale și nu pe termen lung. În plus, deși în Moldova funcționează un sistem informațional al resurselor umane (SIERUSS), acesta este învechit și nu permite autorităților să înțeleagă măcar istoricul de migrare a personalului medical în sistemul național de Sănătate, diverse analize comparative. În plus, softul nu este sigur și nu are opțiuni de backup, în cazul în care este vizat de un atac informatic. Totodată, nu există suficienți specialiști dedicați planificării resurselor umane în Sănătate. De softul SIERUSS se ocupă doar doi angajați din cadrul Agenției Naționale de Sănătate Publică.
Potrivit raportului Sindicatelor, în sistemul de Sănătate ar mai fi nevoie de aproape 2.000 de medici.
„Datele prealabile colectate de către Federație atestă că deficitul de cadre medicale în Moldova a crescut și în 2023, accentuând tendința din ultimul deceniu. Conform datelor prealabile numărul medicilor lipsă, calculat ca diferență dintre funcțiile aprobate și funcțiile ocupate) în 2023 este de aproape 2 mii de specialiști (circa 1977 medici), iar cea de personal medical mediu – de aproape 3 mii (circa 2191 asistente medicale/asistenți medicali și moașe)”.
Sindicatele atenționează și asupra faptului că aproape o treime dintre lucrătorii medicali sunt acum la vârsta pensionării, respectiv este nevoie urgentă ca Ministerul Sănătății să găsească soluții de a convinge lucrătorii din sistemul Sănătății să rămână în sistem.
Specialitățile cu lipsă acută de medici
Deși bolile aparatului circulator provoacă cele mai multe decese în Republica Moldova, numărul cardiologilor disponibili în raioane scade. În total, au mai rămas în țară 154 de cardiologi, cu 17 mai puțin decât în 2022. În majoritatea raioanelor este disponibil un singur cardiolog, iar în multe altele nu a mai rămas nici măcar un specialist. De exemplu, de cel puțin doi ani consecutiv în raioanele Glodeni, Râșcani, Dubăsari, Nisporeni, Ungheni, Basarabeasca, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Taraclia și Vulcănești nu există niciun cardiolog angajat, astfel că oamenii sunt obligați să meargă fie în raioanele limitrofe, fie să caute asistență medicală direct în Capitală.
În același timp, medici oncologi lipsesc în aproape jumătate din raioane. În total, în Republica Moldova mai activează 147 de oncologi, majoritatea fiind angajați în instituțiile medicale de nivel republican. Oamenii din Drochia, Ocnița, Râșcani, Călărași, Dubăsari, Nisporeni, Șoldănești, Telenești, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Barasabeasca, Taraclia, Vulcănești nu au oncologi în raioanele lor.
Neonatologi sunt și mai puțini – 104, dintre care jumătate concentrați în Chișinău, iar restul dispersați prin țară. În instituțiile medicale din mai bine de jumătate de țară, nu există niciun pediatru. Nu există neonatologi de cel puțin doi ani consecutiv în raioanele Briceni, Dondușeni, Fălești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Anenii Noi, Dubăsari, Strășeni, Șoldănești, Telenești, Ungheni, Basarabeasca, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan-Vodă, Taraclia și Vulcănești. Și lista profesiilor în care lucrători medicali nu se ajung poate continua.
Autoritățile recunosc că salariile mici, lipsa de infrastructură, oportunitățile de creștere sunt factorii care îi determină pe medici să părăsească profesia medicală. Totodată, condițiile mai bune de muncă din țările vecine, în special România, și simplificarea procedurilor de recunoaștere și echivalare a diplomelor de studii medicale obținute acasă, îi determină pe medici să emigreze. Cel puțin la această etapă, Ministerul Sănătății recunoaște să nu are specialiști pregătiți în dezvoltarea și planificarea resurselor umane din Sănătate.
Până în 2030, autoritățile și-au propus să realizeze mai multe obiective în domeniul resurselor umane. Strategia Sănătatea 2030 prevede următoarele activități pentru dezvoltarea resurselor umane:
• Consolidarea capacităților autorităților naționale, locale și instituționale implicate în planificarea și gestionarea resurselor umane din sistemul de sănătate.
• Creșterea rolului asociațiilor profesionale în diseminarea informațiilor privind drepturile și obligațiile resurselor umane din sistemul de sănătate și creșterea prestigiului profesional.
• Îmbunătățirea mecanismelor de planificare prin colectarea, prelucrarea, analiza și diseminarea datelor cu privire la resursele umane din sistemul de sănătate.
• Îmbunătățirea procesului de gestionare a resurselor umane din sistemul de sănătate prin elaborarea cadrului normativ necesar pentru implementarea certificării activităților profesionale.
• Dezvoltarea nursingului ca parte integrată a resurselor umane din sistemul de sănătate.
• Pregătirea unui număr adecvat de personal medical pentru asigurarea funcționalității sistemului medical, inclusiv în contextul regionalizării serviciilor specializate de diagnostic și tratament.
• Dezvoltarea mecanismelor eficiente de asigurare cu personal în sistemul de sănătate, inclusiv în localitățile rural.
• Crearea și implementarea mecanismelor eficiente de menținere a resurselor umane în sistemul de sănătate, prin asigurarea salarizării atractive și prin motivarea financiară și nonfinanciară, respectând principiul remunerării egale pentru o muncă egală sau pentru o muncă de valoare egală.
• Asigurarea unor condiții de muncă corespunzătoare care promovează echilibrul dintre viața profesională și cea personală, și extinderea utilizării tehnologiilor moderne (e-sănătate, telemedicină, sisteme informaționale) la locul de muncă.
• Asigurarea condițiilor pentru formare și dezvoltare profesională continuă, inclusiv prin promovarea formelor de instruire interprofesională și transprofesională pentru a echipa personalul medical cu noi cunoștințe și competențe.
Tag: medici personal medical resurse umane ministerul sanatatii strategia sanatatea 2030
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,61 %