Medicamente fără farmacii și farmacii fără farmaciști. Cum încearcă statul să rezolve criza accesului la medicamente în satele din Republica Moldova
Irina Papuc
21 octombrie, 2026, 13:14
Vizualizări: 186
Mai mult de jumătate dintre moldoveni locuiesc în sate, dar doar o treime dintre farmacii se află acolo. De aproape zece ani, autoritățile caută soluții pentru a aduce farmaciile mai aproape de oameni și, în cele din urmă, au decis că vor aduce medicamentele, dar nu și farmacia, cu toate elementele și garanțiile ei. În schimb, propun soluții mai moderne, mai mobile, dar, probabil, mai riscante.
Acestea se regăsesc într-un proiect al legii farmaciei care a rămas la stadiul de proiect ani la rând, în timp ce guvernele s-au succedat, fiecare cu propriile promisiuni, soluții și, uneori, interese. Acum, criticii legii spun că autoritățile pornesc, din nou, cu stângul. Legiuitorul se apără: nicio soluție nu a funcționat până acum, iar programele actuale sunt costisitoare pentru bugetul public. Între timp, omul simplu a fost și riscă să rămână, în lipsa unor soluții, o victimă colaterală a unui business guvernat, înainte de toate, de rațiuni financiare.
Farmacie pe roți, un automat cu medicamente eliberate fără prescripție și puncte farmaceutice în care lucrează o persoană recalificată, supravegheată la distanță de un farmacist. Sunt o parte din soluțiile pe care Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) le propun în proiectul unei noi Legi a farmaciei. Despre un astfel de document se discută deja de mai mulți ani. Noua lege ar urma să abroge Legea privind activitatea farmaceutică adoptată încă în 1993.
Proiectul actual a trecut prin cinci runde de consultări publice din noiembrie 2024 până acum, iar ultima, prelungită de minister, s-a încheiat pe 1 octombrie 2026. În paralel, documentul a ajuns în centrul unui scandal public: fosta ministră a Sănătății Ala Nemerenco a acuzat că „farmaciile mobile” sunt preluate din inițiativele fostului partid Șor, declarate neconstituționale în 2021.
Legea farmaciei, veche de trei decenii
Activitatea farmaceutică din Republica Moldova este reglementată de Legea nr. 1456 din 25 mai 1993. Aceasta a fost modificată de cel puțin 25 de ori de-a lungul anilor. În noiembrie 2022 a fost cea mai recentă tentativă de actualizare a cadrului legal. Atunci, un grup de profesori de la Catedra de farmacie socială a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) a propus o variantă proprie de lege, elaborată cu sprijinul Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate. Proiectul mergea în direcția opusă celei de azi și prevedea că farmaciile comunitare noi pot fi fondate doar de farmaciști, cu menținerea distanței minime de 250 de metri între unități. Directorul AMDM de atunci, Dragoș Guțu, respingea ideea. „Nu cred că cea mai mare problemă este cine este proprietarul farmaciei”, a declarat el în cadrul unei dezbateri publice.
Autorii proiectului actual spun că textul legii este atât de învechit încât nu mai poate fi reparat prin amendamente. „Redacția actuală a Legii nr. 1456/1993 are un caracter perimat, atât din punct de vedere conceptual (noțiuni și proceduri învechite), cât și din perspectiva tehnicii normative”, se arată în nota informativă a proiectului de lege.
Încercările de rescriere a legii farmaciei se întind pe o perioadă de cel puțin zece ani și au traversat guvernări diferite. Fiecare fiind motivat de propriile interese și priorități. De exemplu, în 2016, când Ruxanda Glavan ocupa funcția de ministră a Sănătății, ministerul a propus un proiect de hotărâre care prevedea eliminarea restricțiilor privind distanța dintre farmacii și a criteriului demografic pentru deschiderea unor noi farmacii, pe motiv că legea „denaturează concurența”. Inițiativa a fost criticată atât de societatea civilă, cât și de experți, care au semnalat posibile interese economice, în special în Chișinău, unde exista deja un surplus de farmacii.
O altă tentativă de modificare a legislației a avut loc în 2020, când mai mulți deputați ai Partidului Șor au propus introducerea farmaciilor mobile, care să asigure distribuirea medicamentelor inclusiv la domiciliul oamenilor. Și atunci, autoritățile și societatea civilă s-au mobilizat, pentru că exista un risc real de pierdere a controlului asupra calității și siguranței medicamentelor, dar și asupra consumului necontrolat. Legea a fost votată datorită unei conjucturi politice favorabile partidului Șor, dar ulterior a fost declarată neconstituțională de către Curtea COnstituțională.
Ulterior, în 2021, Guvernul și-a asumat elaborarea, la pachet, a Legii medicamentului și a Legii privind activitatea farmaceutică, ambele urmând să fie aprobate în decembrie 2022. Termenul a fost ratat. Rita Seicaș, specialist în sănătate publică, avertiza, într-un interviu pentru Sănătate INFO, că avansarea doar cu Legea medicamentului riscă să lase farmaciile într-un vid de reglementare, fiindcă vechea lege ar intra în conflict de norme cu cea nouă și ar putea fi abrogată.
Scenariul s-a împlinit. Legea nr. 153/2025 cu privire la medicamente a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial. De altfel, proiectul Legii farmaciei menționează Legea medicamentului deja ca reper pentru controlul de stat al activității farmaceutice, deși ultima rămâne încă pe masa consultărilor.
Farmaciile, prea multe orașe, insuficiente în sate
Principalul argument al proiectului este distribuția rețelei, nu numărul farmaciilor. În 2023 funcționau în Republica Moldova 1.604 farmacii și filiale, dintre care 1.067 în mediul urban și 537 în mediul rural, arată datele AMDM. În același timp, circa 56,49% din populație, aproximativ 1.368.000 de oameni, locuiește în sate.

Raportat la populație, diferența devine și mai mare: 101,14 farmacii la 100.000 de locuitori în urban, față de 39,25 la 100.000 în rural, adică un decalaj de 61,89 de unități, conform datelor oficiale. La nivel național însă, densitatea de 66,2 farmacii la 100.000 de locuitori depășește majoritatea statelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), unde media este de 28 de farmacii comunitare la 100.000 de locuitori.
Al doilea deficit este de personal. În 2023 activau 1.873 de farmaciști, potrivit Biroului Național de Statistică, ceea ce înseamnă 1,17 farmaciști per unitate farmaceutică, față de o medie de 2,4 în statele Uniunii Europene. Acest indicator e diferit în funcție de regiune: de la 0,73 în regiunea Nord până la 1,97 în municipiul Chișinău. Densitatea farmaciștilor, 77 la 100.000 de locuitori, rămâne sub media OCDE de 85.
Datele Ministerului Sănătății mai arată că piața este concentrată. La 2 septembrie 2024 funcționau 1.652 de unități farmaceutice, iar prima rețea, Felicia, deținea 325 dintre ele, adică 19,7%, cu venituri din vânzări de peste 1,5 miliarde de lei în 2023. Farmacia Familiei opera 238 de unități, 14,4% din piață, cu venituri de 1,9 miliarde de lei și un profit net de 61,03 milioane de lei, cea mai profitabilă rețea din sector. Hippocrates avea 186 de unități și 11,3% din piață.

Apar farmacii mobile și automate cu medicamente fără rețetă. După 3 ani ministerul va decide dacă le păstrează
Noul proiect de lege propune noi tipuri de unități. Pe lângă farmacia comunitară, farmacia de spital și farmacia-sucursală, apar „punctul farmaceutic”, „farmacia universitară”, „unitatea mobilă de farmacie” și „dispozitivul automat de eliberare a medicamentelor”. Primele patru categorii, mai puțin farmacia universitară, sunt „unități farmaceutice secundare”, care nu au personalitate juridică și funcționează doar sub răspunderea unei farmacii comunitare „mamă” și a unui farmacist coordonator.
Punctele farmaceutice, unitățile mobile și automatele pot fi amplasate exclusiv în localități rurale fără farmacie.
„(...) farmacia-sucursală, punctul farmaceutic, unitatea mobilă de farmacie și dispozitivul automat de eliberare a medicamentelor funcționează numai în raport de subordonare profesională față de o farmacie comunitară „mamă” autorizată, care asigură spectrul integral de servicii farmaceutice și poartă răspunderea profesională pentru activitatea unităților subordonate, sub coordonarea unui farmacist coordonator.
(...) Punctul farmaceutic se amplasează în localități rurale fără acoperire farmaceutică și desfășoară numai activitățile limitate aprobate prin ordin al ministrului sănătății.
Unitățile mobile de farmacie își desfășoară activitatea doar în localități rurale în care lipsesc unități farmaceutice”, prevede articolul 9 al proiectului.
În cazul farmaciilor mobile, se menționează faptul că acestea vor funcționa „în baza unui itinerar și a unui orar aprobate de titularul autorizației și notificate AMDM”, că trebuie să fie monitorizată permanent temperatura de păstrare a medicamentelor și că nu este permisă prepararea medicamentelor sau eliberarea substanțelor stupefiante, psihotrope ori a precursorilor.
În cazul automatelor, acestea ar putea elibera doar medicamente fără prescripție, dintr-o listă aprobată prin ordin al ministrului Sănătății și ar trebui să includă datele de contact ale farmaciei responsabile și un canal de consiliere la distanță.
Ambele formule vor fi considerate proiect-pilot timp de trei ani, iar Ministerul Sănătății urmează să publice evaluarea și să decidă dacă le menține: „instituirea, cu titlu de proiect-pilot pe o perioadă de 3 ani de la intrarea în vigoare a legii, a unității mobile de farmacie și a dispozitivului automat de eliberare a medicamentelor, ca noi tipuri de unități farmaceutice destinate exclusiv localităților rurale lipsite de acoperire farmaceutică, respectiv medicamentelor eliberate fără prescripție medicală. Unitatea mobilă de farmacie funcționează pe baza unui itinerar și a unui orar notificate Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, fără preparare de medicamente și fără eliberarea substanțelor stupefiante, psihotrope sau a precursorilor, sub responsabilitatea unei farmacii comunitare „mamă”. Ministerul Sănătății evaluează rezultatele fiecărui proiect-pilot în baza indicatorilor de acces, calitate și siguranță, respectiv de acces, siguranță și trasabilitate, rezultatele evaluării fundamentând decizia privind continuarea, extinderea sau încetarea utilizării acestor forme de organizare”, scrie în nota informativă a proiectului.
CITEȘTE ȘI: Medicamentul, interesul preferat al politicienilor
Mai este de menționat că proiectul de lege permite ca, în satele cu deficit de farmaciști, medicamentele să fie eliberate de asistenți de farmacie sau de cadre medicale recalificate printr-un program național de reconversie profesională, cu certificare.
„Farmacia-sucursală amplasată în mediul rural funcționează cu farmacist sau, în lipsa acestuia, cu asistent farmacist ori cadru medical certificat prin reconversie profesională, sub coordonarea și răspunderea farmacistului coordonator, în condițiile art. 24. Punctul farmaceutic funcționează cu asistent farmacist sau cadru medical certificat prin reconversie profesională, sub coordonarea farmacistului coordonator. Unitatea mobilă de farmacie funcționează cu farmacist, asistent farmacist sau cadru medical certificat prin reconversie profesională, sub coordonarea unui farmacist coordonator. Farmacia de spital și farmacia universitară funcționează cu personal farmaceutic proporțional profilului și volumului activității”, scrie la articolul 20.
Farmacistul coordonator trebuie să fie prezent fizic cel puțin două zile pe săptămână, iar în restul timpului supraveghează activitatea prin telesupervizare, fiecare intervenție fiind înregistrată în sistemul informațional. Persoanele care lucrează astăzi în farmaciile rurale fără pregătire farmaceutică au la dispoziție 24 de luni pentru a obține certificarea, mai prevede proiectul.

Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 octombrie, 2021, 09:58
22 octombrie, 2014, 14:42
22 octombrie, 2019, 17:02
22 octombrie, 2018, 16:36
Cele mai citite
Modelarea economică confirmă: majorarea accizelor este o măs ...
03 august, 2026, 16:13
Peste o lună intră în vigoare noile reglementări privind fum ...
22 mai, 2026, 14:28
Pliculețele cu nicotină sunt interzise. Cine încearcă să le ...
26 august, 2026, 15:57
Cum planifică Republica Moldova să lupte cu tuberculoza în n ...
15 iulie, 2026, 16:58
Moldova își aliniază profesiile medicale la regulile UE. Ce ...
25 septembrie, 2026, 17:15
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi41,09 %
