Interviu cu bloggeriţa Diana Guja: „Doctorii şi-au pierdut umanitatea în goana după bani. Suntem pentru ei carne şi cazuri interesante”

Sursa Foto:

redactor

22 aprilie, 2014, 15:31

Vizualizări: 5487

Autor: Irina Papuc

Diana Guja este femeia în care multe altele reușesc să se regăsească. Într-o societate în care părerea lor contează mai puțin, Diana „a pus sămânța” unui blog, unde a adunat femei care au învățat că comunice, să recunoască și să se accepte. De aceea, am provocat-o la un interviu. Diana a interacționat cu sistemul medical din Moldova. De nevoie. Așa cum ni se întâmplă tuturora. Are temeri pe care le avem fiecare, este convinsă că mulți doctori și-au pierdut umanitatea, dar nu preferă să se poziționeze de partea celor care se plâng că sistemul este infect. Vă provocăm la lectură.

Diana, ții cont de sfatul medicilor atunci când vine vorba despre modul sănătos de viaţă, mişcare, consum de fructe şi legume?

Eu n-am întâlnit niciun medic în Moldova care să-mi spună să mă mişc cât mai mult, să fac sport sau să dorm suficient. Sincer. Cu tot ce mă alegeam era o listă lungă de medicamente şi cu recomandarea să revin neapărat cât de urgent posibil, pentru o nouă investigaţie, eventual pentru tăierea unei bucăţele de organ. Eu încerc să evit medicii.

De ce? E o decizie luată după o experienţă mai puţin plăcută?

Da, asta a venit cu timpul. Eu niciodată nu cred un medic, încerc să verific din a doua sursă. Din experienţa mea, niciodată al doilea medic nu confirma ceea ce-mi spunea primul. S-a adeverit că multe investigaţii pe care le-am făcut şi multe medicamente prescrise erau inutile.

Poţi să ne povesteşti ce experienţe mai puţin plăcute ai avut cu medicii?

Una dintre ele este legată de medicul de familie. Este implicată şi fetiţa mea Ilinca. Medicul ne-a contactat şi ne-a spus că fetiţa mea trebuie să se vaccineze împotriva tuberculozei. Mergea în clasa I. Eu nu sunt medic şi nu ştiu când trebuie făcut acest vaccin. Pentru asta există medic de familie. Evident că nu ne-a trimis să facem nicio investigaţie medicală. Eu ştiu că un adult sau un copil trebuie să dea o analiză generală a sângelui înainte de imunizare, doctorul trebuie să verifice temperatura corpului. Nu ne-a fost recomandat nimic. Ne-am dus la sala de proceduri pentru proba Mantoux. Fetiţei mele îi este foarte frică de vaccinuri. Acasă am negociat foarte mult. Când am revenit ni s-a spus că nu mai avem nevoie de vaccin, pentru că nu s-ar fi născut în anul indicat. Degeaba am făcut proba Mantoux şi am suportat atâta stres. E o atitudine de conveier. Medicul ştie că are atâţia oameni de vaccinat, a luat lista, n-a verificat nimic, pentru ca pe urmă doar să bifeze undeva că şi-a făcut munca.

Mai ţii minte prima interacţiune cu sistemul medical?

Prima cred că a fost în copilărie, dar nu mai ţin minte. Eram copil şi înţelegeam puţine. În clasa a XI-a a fost internată la Institutul Mamei şi Copilului. Secţia era plină de gândaci. Noaptea alergau pe noi. Îi găseam chiar şi în suc. Asta a fost în anul 1998. Cel mai interesant este că fiica mea a stat acum trei ani în acelaşi spital. Condiţiile sunt aceleaşi, dacă nu mai rele. Cândva exista o sală pentru copii, unde aceştia se jucau. Acuma ea nu mai este. Un medic primeşte consultaţii medicale acolo. Cum ne spălam în lighenaş, aşa e şi acum. E foarte trist. Vii de acasă cu cearşafurile tale, cu cana ta. Uşile de la veceu nu au lacăt, trebuie să ţii cu mâna.

Care crezi că sunt cele mai acute probleme din sistemul de sănătate de la noi?

Sunt multe. Corupţia, dar care este un băţ cu două capete. Medicii spun că nu au bani şi acest lucru este limpede, dar nici oamenii nu au de unde. Am auzit de la doctori destul de des plângeri de genul „mi-a dat numai 50 de lei”. Omul n-are să dea mai mult. Am stat internată anul trecut şi am văzut medici obraznici, care vin şi-ţi spun cât costă operaţia, anestezia. Anul trecut costa între 200 şi 300 de lei pentru o intervenţie simplă. La Institutul Oncologic am citit undeva că ajunge şi la 1.000 de lei. Pe de o parte este corupţia, iar pe de alta – lipsa umanităţii. Doctorii şi-au pierdut umanitatea în goana după bani. Suntem pentru ei carne şi cazuri, interesante pentru ei sau din contră - mai puţin. Anul trecut când am fost internată am văzut foarte bine cum se comportă medicii cu alţi bolnavi. Oamenii dau din cap şi fac aşa cum spune doctorul, se intimidează, se tem şi nu sunt siguri de ceea ce ştiu. Cu toate acestea sunt panouri în toate secţiile cu drepturile pacienţilor, dar nimeni nu se duce să citească. Este problema noastră cea mai mare. Suntem un popor de supuşi şi nu căutăm alternative.

În sistemul medical au fost băgaţi foarte mulţi bani, cu toate acestea în spitalele noastre sunt condiţii de cazarmă. Ştiu perfect ce se întâmplă în blocul pediatric de la Institutul Mamei şi Copilului. Pentru şase etaje există un singur veceu pentru vizitatori, la parter, cu două cabine, iar una dintre ele desigur nu funcţionează. Condiţiile din secţii au rămas aceleaşi. Duşuri nu sunt, apă caldă nu este, trebuie să încălzeşti în cratiţă.

În spitalele noastre se mai întâmplă nişte chestii foarte ciudate despre care nimeni nu vorbeşte. La parterul blocului de pediatrie se vând tot felul de jucării chinezeşti. Nu e nevoie să fii mare specialist ca să înţelegi că ele sunt toxice, pentru că miros îngrozitor. Nimeni nu se ocupă de acest lucru. Mamele însă cumpără pentru copiii lor, pentru că sunt ieftine.

Mi s-a întâmplat acum o lună să ajung pe la miezul nopţii în secţia de internare la acelaşi spital. Ni s-a cerut doi lei pentru bahile. A trebuit să dau patru lei pentru mine şi fetiţa mea. Eu n-am făcut scandal, pentru că eram foarte stresată. De ce se vând, când ar trebui să fie gratuite şi de ce anume doi lei? Cine a stabilit taxa asta? În spitalele noastre se fac afaceri, iar şefii de spitale sunt puşi în funcţie pentru a-şi soluţiona problemele personale. Inclusiv financiare. Nu mi-e frică să spun asta şi am mai spus-o. Crezi că e uşor să devii doctor? Trebuie să dai dijmă. Ştiu istorii foarte neplăcute din sistem.

Şi ce fac ei acum? Dau dijmă? De ce nu rup acest lanţ?

Este foarte greu să te opui. Sistemului nu te poţi opune. Este utopie. La scară mică poţi schimba nişte lucruri, spre exemplu să nu dai mită. La scară mare este mai greu. Cariera acestui om poate fi compromisă.

Ai reuşit să găseşti similitudini între sistemele de sănătate dintre Moldova şi statele în care ai fost?

Noi avem câteva avantaje. Mai repede ajungi la un specialist. În Franţa de exemplu, ca să te vadă un oftalmolog trebuie să aştepţi un an. Noi avem norocul să nu fie aşa. Este relativ mai simplu. Îmi este greu să găsesc similitudini. Mi-am petrecut sarcina în Olanda, dar am născut în Franţa. Între cele două state sunt diferenţe foarte mari. În Olanda nu ai nevoie de medic, gravida este monitorizată de moaşă. Nu se face ultrasonografie sau analize de sânge. Acestea sunt necesare numai dacă viitoarea mămică a trecut de 35 de ani. Se consideră că după această vârstă pot exista anumite riscuri. În Franţa este diferit. Eşti monitorizată de doctori, naşti în spital. În Olanda foarte multe femei nasc acasă. Cu zece ani în urmă 30 la sută năşteau acasă. Naşterea este un proces normal şi nu o boală. În Franţa e mai simplu că ai dreptul la anestezie gratuită. Condiţiile din spitale sunt total diferite. Şi personalul e diferit.

Eu prefer să merg la doctorii care ştiu să discute cu pacienţii. Vreau să mi se explice ce este un cancer mamar, de exemplu. Comunicarea este esenţială, iar la noi foarte puţini doctori înţeleg acest lucru. Atunci când găsesc un doctor care ştie să comunice cu mine, mă ţin scai de el.

Să revenim la modul sănătos de viață. Dacă nu de la medici, atunci poate ţii cont de sfaturile nutriţioniştilor?

Da, în măsura bunului simţ. Eu nu număr caloriile. Pâine nu prea mănânc, carne la fel. Dar dacă vreau frigărui mănânc. Mie îmi plac legumele, fructele, lactatele. Totul este în limita bunului simţ.

Respecţi mesele principale ale zilei?

În general, da.

Ce preferi pentru dejun? Respecţi varianta clasică cu terciuri?

Eu terciuri nu pot să mănânc, pentru că am făcut abuz cândva. Sunt perioade când prefer cereale cu iaurt. Vara se întâmplă foarte des să consum salată din roşii cu foarte multă ceapă. Uneori prefer somonul. Iarna prefer pâinea cu unt şi cu miere sau cu brânză. Nu decid eu. Aşa cere organismul meu, iar eu îl ascult.

Ce reguli alimentare aplici pentru fetiţa ta?

Foarte complicat. Ea se află acum la o vârstă când nu prea ascultă părinţii. Aleg pentru ea carne albă, pentru că are nevoie de proteine ca să crească, cereale, brânză. Ea are probleme a tractului digestiv, de aceea sunt perioade când trebuie să fim atenţi, dacă nu, se termină cu reanimarea. Dimineaţa este obligatoriu terci, iar la amiază supă. Apropo, eu am observat că copiilor le place mâncarea simplă – paste cu brânză, piure cu pârjoale gătite la abur. Totul trebuie să fie simplu ca ei să înţeleagă ce e în farfuria lor. Nu-i plac legumele, dar de curând a descoperit conopida. O mănâncă şi crudă. Îi place mult şi varza.

Încerci să te asiguri cumva dacă au prea multe chimicale?

Acum nu poţi să te asiguri de nimic. Aerul pe care îl respiri e toxic. Mâncarea bio e foarte puţină la noi. Chiar şi ceapa din pieţele noastre este adusă de prin Polonia. Mă sperie acest lucru. Vara cumpăr legume de la o femeie care vinde lângă casa noastră de mulţi ani. Prefer să cumpăr de la ea, pentru că ştiu că sunt de la ea din grădină. Au gust, au miros de legume, chiar dacă au forme mai urâte decât cele îmbibate cu chimicale. Ştim bine că roşiile crescute în sere arată foarte bine.

Cum ţi se par obiceiurile alimentare ale moldovenilor?

Grase. Mie îmi place mâncarea moldovenească. Dar ar fi bine să găsim mijlocul de aur. Să facem sarmale de exemplu, dar să nu fie atât de grase. În loc de carne de porc, să adăugăm carne de pui. Putem chiar să renunţăm la ea. Eu am mâncat sarmale fără carne şi erau foarte bune. Mâncarea noastră e grasă şi neechilibrată. Îmi aduc aminte ce mâncam noi vara la ţară în nordul şi centrul Moldovei. Nu-mi aduc aminte să fi consumat legume. Dacă erau ardei, atunci erau prăjiţi, dacă se gătea vânătă atunci era prăjită, la fel, în foarte mult ulei.

Modul nostru de a ne alimenta se vede pe feţele noastre. Uite cum arată bărbaţii noştri de 40 de ani – obosiţi, şifonaţi, graşi, roşii. De ce femeile noastre sunt aproape toate supraponderale? E din cauza alimentaţiei. Eu ţin minte ce se mânca în vremea sovietică. Desigur trecem peste salatele cu maioneză şi cârnaţ. Mâncarea de bază erau cartofii cu carne de porc sau cartofi prăjiţi în jumări. La sărbători erau pârjoale, bătute. Am fi trăit câte 90 de ani dacă am fi mâncat sănătos.

Crezi că există o cale de a-i convinge pe moldoveni că nu mănâncă deloc sănătos?

Cred că numai peste vreo 200 de ani. Totuşi în ultima vreme obiceiurile noastre alimentare s-au schimbat un pic. Cred că datorită migraţiei. Ţin minte că pe vremea ceea eram studentă. Femeile care au revenit acasă după o vreme vorbeau numai despre cât de nesănătoasă este mâncarea de aici şi că nu mai pot consuma aşa ceva. Ele au înţeles că răciturile au multe grăsimi. Cineva din familia mea îmi povestea că femeia de care avea grijă mânca paste de trei ori pe zi – opt paste la o mâncare, nici mai mult nici mai puţin. La ai ei 90 de ani arăta foarte bine. Fiecare femeie revenind acasă, aducea obiceiuri alimentare noi.

La noi, o dată cu cădea Uniunii Sovietice am renunţat la meniurile obişnuite şi de atunci n-am mai revenit la ele. Desigur cu câteva excepţii, dar care ţin mai mult de nostalgia trecutului. Îmi place că femeile de vârsta mamei mele frecventează sălile de sport, au început să le pese de felul cum trăiesc.

Spuneai că cele mai sănătoase alimente sunt ieftine. Au nevoie oamenii de o avere ca să respecte un regim alimentar sănătos?

Sigur că nu. Fructele şi legumele, cerealele sunt destul de accesibile. Hrişca sau sfecla, de exemplu sunt ieftine. Cele mai scumpe produse sunt carnea, crenvuştii, salamurile, şunca, caşcavalul şi nici măcar sănătoase nu sunt.

Apelezi la detoxifiere?

Eu nu pot să nu mănânc o zi sau două. Când sunt flămândă devin foarte nervoasă şi încep să-mi tremure genunchii. E categoric exclus. Optez pentru plăceri în limita bunului simţ.

Ai apelat la vreo dietă ca să slăbeşti?

Prima oară am început să ţin o dietă, dar am rezistat numai două zile. Totuşi sunt bucuroasă că am încercat-o. E vorba despre dieta Dukan. Pe atunci am luat în greutate pentru că am avut un serviciu foarte stresant şi ca să mă calmez mâncam foarte multe dulciuri. Numai după ce am renunţat la acest loc de muncă am înţeles că eram grasă. Atunci mi-am dat seama că mănânc mult dulce, multe făinoase. Uneori ziua mea de muncă nu se desfăşura mai departe dacă nu mâncam o bucăţică de tort Napoleon. Iată dieta asta m-a ajutat să scap de dependenţa de dulce. Am consumat proteine numai două zile, dar a fost suficient ca să nu mai vreau dulce. Nu ştiu ce s-a întâmplat în organismul meu atunci. N-am mai simţit niciodată nevoia de dulce până la tremurici. După asta n-am mai apelat la diete. În consecinţă, am reuşit să slăbesc zece kilograme.

Crezi că moldovenii sunt bolnavi şi pentru că sunt săraci? Influenţează acest statut la nivel psihologic?

Da. E un cerc vicios. Sărăcia se trage din lipsă de educaţie, iar lipsa de educaţie e o consecinţă a sărăciei. Când necesităţile de bază ale unei persoane sunt asigurate, atunci el începe să se gândească şi la necesităţile lui spirituale, adică şi la educaţie.

Scriai la un moment dat că atunci când ai revenit din Franţa erai nevoită să apelezi la blogurile franceze. Ce informaţii căutai şi nu puteai găsi aici? Despre ce nu ştiu să scrie moldovenii?

Despre multe. Eu am revenit definitiv acum şase ani. La noi nu puteai găsi informaţii despre anumite aspecte ale maternităţii. În ultimii ani au început să apară tot felul de siteuri pentru femei, deşi ele mie nu-mi plac. Nouă ne lipsesc portalurile informative sănătoase, unde informaţia este veridică şi nu există isterie. Când se scrie despre frumuseţe se ajunge la isterie. La fel şi despre sex. „Vezi aici cele cinci poziţii care îl vor înfierbânta”! Cam aşa sună titlurile ştirilor în materie de sex. E bine că se vorbeşte despre asta, dar nu se scrie aşa. Şi e păcat, pentru că lumea citeşte. Probabil pentru că nu ştie engleza sau altă limbă ca să afle informaţii veridice din alte surse. E important cum dai informaţia. Eu sunt femeie care consumă această informaţie şi nu vreau să mă simt o ratată. Eu vreau să simt că pot să fiu atrăgătoare, că pot duce o viaţă sănătoasă. Acest fel de a scrie le lipseşte pe femei de încrederea că şi ele pot să obţină performanţe.

Ce informaţii căuta atunci o tânără mămică?

Logistica creşterii unui copil, cu cine este bine să doarmă, cu părinţii sau singur, ce model educaţional este mai bun. Nu cred în aceste teorii, dar e bine să le ştii. Jurnaliştilor noştri le lipseşte spiritul analitic. Nu se mai fac subiecte ample. Mie nu-mi trebuie un articol care s-ar numi „Cinci sfaturi despre cum să te debarasezi de copilul care vrea să doarmă cu tine”. Eu vreau un articol amplu, dar la noi se dă foarte laconic şi lipsit de conţinut.

Cum te-ai apucat de blogging?

Noi noi nu avem bloguri de nişă. Al meu este primul care are vizibilitate. Eu aveam experienţa bloggingului de pe vremea când locuiam în Franţa. Informaţia aici aproape că lipsea. La început scriam mai mult despre copii. Acum copilul meu a crescut, iar temele s-au schimbat. De la un timp am înţeles că degeaba scrii despre ce e mai bine pentru copilul tău, dacă părinţii sunt needucaţi. Pe mine mă interesează mai mult femeile acum, pentru că ştiu cum gândesc, dar şi pentru că un copil petrece cel mai mult timp cu mama.

Cum ai descoperit atunci mamele moldovence? Ce le lipsea?

Le lipsea un exemplu în care să se regăsească. Multe cititoare îmi scriu că au senzaţia că ar fi scris ele tot ce înşir pe blogul meu şi înţeleg că asta pentru ele este foarte important – un om care să fie exact ca ele. Acesta este laitmotivul tuturor mesajelor, de fapt.

Atunci când ele înţeleg că mai există oameni care au trecut prin aceleaşi stări, dar eu reuşit să găsească nişte soluţii, încep să creadă că şi ele pot. Femeilor noastre le lipsea exprimarea. Majoritatea stau şi acum în găoacea lor şi tac, pentru că nu cred că au ceva important de zis, iar comunitatea care s-a format le ajută să renunţe la acest stereotip.

Scriai în unul din textele tale că moldovenii nu sunt depresivi, lor le place să mimeze o stare de depresie, ca o consecinţă a unei gândiri, frământări profunde?

Eu cred că moldovenii nu sunt depresivi. Franţa era cu câţiva ani în urmă prima ţară la capitolul consum de antidepresante. Am observat că în statele bogate există mai mulţi oameni deprimaţi. Moldovenii nu au timp de depresie, ei ştiu că trebuie să meargă la prăşit, că au de hrănit animalele din curte, au de îmbrăcat şi de trimis copiii la studii. Lupta asta pentru supravieţuirea exclude stările depresive. În Franţa există mulţi oameni deprimaţi. Noi n-avem prestaţii sociale ca în alte state ca să poţi supravieţui. Din acest motiv, fie că au depresie sau nu, moldovenii trebuie să meargă la muncă. Noi veşnic avem responsabilităţi, n-avem dreptul să avem depresie. Şi apoi conexiunea dintre oameni este vie şi îţi permite să rămâi pe linia de plutire. Acolo te desprinzi de familie şi te trezeşti singur. Faptul că avem tot felul de naşi şi cumetri ne ajută să supravieţuim spiritual.

Pentru tineri depresia a devenit o modă?

Da, dar acum ştim mai mult despre depresie pentru că există reţele de socializare, unde ei îşi etalează sentimentele. Cred că vom ajunge şi noi un popor depresiv, pentru că modul de viaţă este diferit acum. Tânăra generaţie îmi pare condamnată la depresie. Ei au fost crescuţi singuri, fie în familii incomplete. Au avut posibilitatea să facă lucruri care nu sunt permise la o anumită vârstă. Mulţi nu lucrează, nu învaţă. Nu mai au responsabilităţi. Cred că sunt condamnaţi la depresie.

Sper că responsabilităţile le va ţine moldovenilor mintea trează. Diana, îţi mulțumesc pentru acest interviu!

Doina Rusu: Proporțiile dezastrului de acum le vom afla peste ani, când adolescenții care fumează vor ajunge la spital cu boli grave

Parascovia Munteanu: Mijloacele de contracepție sunt astăzi disponibile, dar nu și accesibile. Mai ales pentru persoanele cu dizabilități

Interviu cu Emil Ceban, rectorul USMF Nicolae Testemițanu: „Avem foarte des propuneri de la privați să construim un spital universitar”

Tag:

Categoria: Interviuri

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.