Statul care-și îmbolnăvește copiii. „Copilul trebuie să se conformeze grădiniței, nu instituția la fiecare micuț în parte”
redactor
09 martie, 2016, 17:13
Vizualizări: 6420
Terci și unt în exces, prăjeli, zahăr, crenvurști, puține legume și fructe proaspete –așa arată meniul majorității copiilor care merg la grădiniță în Moldova. Părinții sunt deranjați că micuții lor sunt hrăniți nesănătos și contrar normelor alimentare, motiv pentru care au lansat o petiție online prin care cer autorităților să rezolve problema, mai ales că plătesc și bani din buzunar pentru această mâncare.
Autor: Parascovia Sula
Terci și unt în exces, prăjeli, zahăr, crenvurști, puține legume și fructe proaspete – așa arată meniul majorității copiilor care merg la grădiniță în Moldova. Părinții sunt deranjați că micuții lor sunt hrăniți nesănătos și contrar normelor alimentare, motiv pentru care au lansat o petiție online prin care cer autorităților să rezolve problema, mai ales că plătesc și bani din buzunar pentru această mâncare. Ei spun că din cauza regimului alimentar nesănătos mulți copii au probleme cu digestia și riscă să dezvolte diverse maladii digestive pe viitor, lucru confirmat și de către doctori.
Scrisoarea online a fost semnată de către mai multe mămici din Capitală. Acestea se plâng că micuții lor mănâncă bucate prăjite, terci de trei ori pe zi, crenvurști de mai multe ori pe săptămână, ceea ce contravine normelor. Nemulțumirea petiționarelor s-a extins și pe rețelele de socializare, unde mamele se plâng că alimentele oferite copiilor în instituțiile preșcolare sunt adesea de cea mai proastă calitate.
Ana (n.s) este din Chișinău și are un copil de șase ani. Ea spune că în ultimul timp alimentația în grădinițe s-a înrăutățit. „Dau terciuri de două, trei ori pe zi, pâine cu unt, carne - în cel mai bun caz o dată la două zile, pește - doar o dată pe săptămână. Dau fie terci pe lapte, fie lapte cu biscuiți, după somnul de la prânz. Mai înainte pregăteau sufleu de carne, acum dau pârjoale. Cine știe ce calitate la carne este și câtă pâine se adaugă. Nu văd demult fructe, salate din legume, cărniță de vită, acum dau doar de găină”, se plânge o mămică, care a semnat și ea petiția.
O altă mămică din Cahul spune că de doi ani, de când și-a dat copilul la grădinița din oraș, nu a văzut niciodată un meniu, iar mâncarea gătită cu greu poate fi digerată de cei mici. „În grădiniță persistă un miros foarte urât, parcă fac mâncare pentru porci. De câteva ori chiar am gustat-o și este imposibil să o mănânci. O dată am văzut cum biscuiții erau cu un fel de scamă de păianjen”, a povestit femeia.
Aceasta mai spune că fetița ei deseori vine acasă cu dureri de burtă și diaree. „Educatoarele știu acest lucru, erau de față când au apucat-o durerile. De asemenea și alți copii din grupă aveau, dar nu au întreprins nici o măsură. Au fost foarte mulți părinți la directoare să-i spună despre problema mâncării, dar ea se justifică că primăria așa le dă alimente”, a adăugat mămica, care mai spune că deseori a surprins angajatele grădiniței cum plecau acasă cu sacoșele pline de mâncare. „În fiecare seară le vezi pe toate că ies din grădiniță cu pachete. Eu înțeleg că se fură, dar nu în așa măsură ca să-și bată joc de sănătatea copiilor. Copilul meu vine acasă și-mi zice că a mâncat terci curat. De fructe nici nu pomenește”. Asta în pofida recomandărilor doctorilor ca copii să mănânce cât mai multe fructe și legume.
Am încercat să abordăm problema și cu responsabilii din sănătate publică de la Chișinău. Contactați de Sănătate INFO, aceștia spun însă că nu au descoperit nereguli și că părinții exagerează. „Sesizările pe care le-am primit de la grădinița numărul 16 și 141 nu s-au adeverit. Acolo nu sunt abaterile despre care spun mămicile. Nu sunt așa resturi de mâncare cum spun părinții. Ei uneori exagerează, iar voi foarte bucuroși acceptați aceasta. Că sunt cantități excesive de zahăr sau unt, asta nu părinții decid, dar sunt norme fiziologice care există în Republica Moldova. Instituțiile nu pot încălca aceste norme”, a declarat Iurie Cojocaru, șeful secției Sănătatea Copiilor și Adolescenților la Centrul de Sănătate Publică din Chișinău.
Acesta mai spune că „Normele fiziologice pentru copii sunt plasate pe site-ul nostru, la rubrica - De toate pentru toți. Pentru formarea unui meniu este important ca raportul de proteine, glucide și lipide să fie respectat. În timpul evaluărilor, noi verificăm termenul și condițiile de păstrare a alimentelor. Dacă vă referiți la cantitate, când se elaborează meniul, acolo se fac indicații cu privire la aportul de proteine, lipide și glucide și valoarea calorică a bucatelor. Conform planului de activitate, după legislație, trebuie să verificăm instituțiile o dată pe an, în mod planificat, dar mai putem ieși la petiții”, a mai adăugat Cojocaru, făcând referire la solicitarea mămicilor de a afla frecvența verificărilor făcute de specialiștii în sănătate publică în instituțiile pentru copii, dar și cum aceștia elaborează meniul celor mici. Cât despre crenvurști, specialistul menționează că aceștia sunt incluși în meniu pentru ziua de luni a săptămânii, deoarece grădinițele nu au condiții de păstrare a cărnii în week-end.
Întrebat de ce nu ar fi o persoană responsabilă care să primească duminică alimentele, acesta a spus că: „Voi vreți cu 700 de lei să lucreze și duminica?! Problema dată este în vizorul nostru. Care vor fi rezultatele, vom vedea pe parcurs”. De asemenea, Cojocaru s-a arătat indignat și de atitudinea părinților, afirmând că aceștia nu se conformează regulilor instituției preșcolare, deși singuri aleg să-și ducă copiii acolo.
„Sunt un grup de părinți pe care permanent ceva îi deranjează. Dacă un copil vine la o instituție, atunci trebuie să se conformeze acesteia, dar nu instituția la fiecare copil în parte”, a încheiat specialistul Iurie Cojocaru.
Vom preciza că petiția a fost semnată de către părinții ai căror copii frecventează grădinița sau școala, dar și de către cei care urmează să o facă. „Am semnat, fiindcă și eu am un pici care peste un an va merge la grădiniță. Acasă ținem să avem o alimentație echilibrată, sare, zahăr în cantități minime, fără carne procesată, crenvurști, salam afumat/fiert. Și nu aș vrea ca obiceiurile alimentare sa fie schimbate imediat ce vom merge la grădiniță”, a menționat o mămică care a semnat petiția.
„Îmi dau seama că ideal nu poate fi, dar măcar careva schimbări să fie, care sunt posibile de realizat. Dacă sincer, nu știu care e cauza principală, bugetul mic sau indiferența lucrătorilor de la grădiniță, cărora, la drept vorbind, le este lene să gătească mâncare normală și de aceea îi „îndoapă” pe copii cu crenvurști”, a adăugat o altă mamă.
Specialiștii în sănătatea copiilor atenționează că o alimentație neechilibrată, cu puține substanțe nutritive, ar putea duce la apariției unui șir de afecțiuni.
„O alimentație proastă ar putea duce la dereglări ale sistemului gastro-intestinal – apare pancreatită, dereglări funcționale gastrice, dereglări de scaun, diaree. Odată ce copiii au aceste disfuncții în organism le scade imunitatea și sunt mai predispuși la viroze și alte boli acute. Alimentația proastă poate duce și la anemie, atunci când organismul copilului nu este alimentat rațional, adică nu are aportul necesar de fier, dar și alte vitamine, minerale și proteine”, a spus medicul pediatru Tatiana Alsaliem.
Potrivit ultimelor date ale Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova activează 1.453 de grădinițe, frecventate de peste 147 de mii de copii.
█ Articole relaționate:
Alimentația copiilor în zilele noastre mai nesănătoasă decât pe vremea războiului
Criză de sănătate publică - tot mai puține mame își alaptează copii
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 decembrie, 2018, 15:31
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %