Au fost confirmate primele cazuri de gripă din acest sezon. Este vorba despre doi copii din Chișinău
redactor
25 noiembrie, 2016, 11:48
Vizualizări: 5151
Au fost înregistrate primele cazuri de gripă din acest sezon. Boala a fost depistată la o fetiță de șase ani și un băiat de 13 ani din Chișinău. Informația a fost confirmată de către Centrul de Sănătate Publică din Chișinău. Fata a urmat un tratament antiviral corespunzător, iar ulterior a fost externată în stare bună. Băiatul încă se află sub supravegherea doctorilor.
Autor: Parascovia Rogate
Au fost înregistrate primele cazuri de gripă din acest sezon. Boala a fost depistată la o fetiță de șase ani și un băiat de 13 ani din Chișinău. Informația a fost confirmată de către Centrul de Sănătate Publică din Chișinău. Fata a urmat un tratament antiviral corespunzător, iar ulterior a fost externată în stare bună. Băiatul încă se află sub supravegherea doctorilor.
Ambii copii au prezentat semne de febră și tuse. „Fata fost internată pe 16 noiembrie cu gripă sezonieră și amigdalită. Nu au fost complicații. Copilul a urmat preparate antivirale, iar acum este acasă”, a declarat pentru Sănătate INFO Maria Neaga, vicedirectorul Spitalului de Boli Infecțioase pentru copii din Capitală.
În privința celui de-al doilea pacient se știe că s-a îmbolnăvit acum trei zile și a fost spitalizat, iar starea acestuia este de gravitate medie. Informația a fost comunicată pentru Sănătate INFO de serviciul de presă al Centrului de Sănătate Publică din Capitală.
Ambii copii nu au fost vaccinați împotriva gripei. Motivul este că și în acest an livrarea vaccinurilor întârzie. Deși autoritățile au semnat în luna iulie un memorandum cu Center for Vaccine Equity, The Task Force for Global Health din Statele Unite, iar 200.000 de doze de vaccin antigripal trebuiau să ajungă până la sfârșitul lunii octombrie, acest lucru nu s-a întâmplat.
„Este vorba de cazuri sporadice, cazuri unice. O sporire semnificativă a virusului gripal se așteptă în a doua jumătate a lunii ianuarie. Astfel că mai avem o lună ca să lansăm campania de imunizare”, a insistat Constantin Spânu, vicedirector al CNSP. Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a declarat ieri, în cadrul unei eveniment, că vaccinurile sunt așteptate să ajungă în țară până la 30 noiembrie.
Potrivit specialiștilor din sănătate publică, pentru a preveni răspândirea gripei sezoniere este nevoie să ne adresăm la medici la apariția primelor simptome ale gripei sau infecțiilor acute ale căilor respiratorii. De asemenea, se recomandă izolarea bolnavilor la domiciliu și evitarea autotratamentului.
Mai precizăm că anul trecut 20 de persoane au decedat din cauza complicațiilor provocate de virusul gripal. Nici una dintre ele nu a fost vaccinată.
█ Articole relaționate:
Gripa de anul acesta ar putea lovi mai puternic decât în alţi ani. Ce recomandă specialiştii
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 noiembrie, 2016, 15:54
25 noiembrie, 2016, 17:46
25 noiembrie, 2016, 11:48
25 noiembrie, 2016, 11:15
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,45 %