Unde au fost cheltuiți cei mai mulți bani în domeniul sănătății
redactor
30 noiembrie, 2016, 14:45
Vizualizări: 6854
Moldovenii continuă mai des să se trateze, decât să prevină bolile. Cel puțin așa reiese din ultimul raport Conturi Naționale în Sănătate, prezentat de Centrul de Management în Sănătate. Potrivit documentului, anul trecut farmaciile și spitalele au ținut topul cheltuielilor în domeniul sănătății, acestea depășind 60% din total.
Autor: Parascovia Rogate
Moldovenii continuă mai des să se trateze, decât să prevină bolile. Cel puțin așa reiese din ultimul raport Conturi Naționale în Sănătate, prezentat de Centrul de Management în Sănătate. Potrivit documentului, anul trecut farmaciile și spitalele au ținut topul cheltuielilor în domeniul sănătății, acestea depășind 60% din total. Alte 25 la sută din cheltuieli au revenit prestatorilor de servicii medicale de ambulatoriu, adică Centrelor de Sănătate, Centrelor consultativ-diagnostice și prestatorilor de servicii medicale și de îngrijire la domiciliu. Cele mai puține cheltuieli în sănătate le-au suportat instituțiile de reabilitare și îngrijire paliativă, sanatoriile, casele de copii și internatele pentru copii cu deficiențe mintale, precum și cele pentru reabilitarea în urma abuzului de diverse substanțe.
Potrivit raportului Conturi Naționale în Sănătate, anul trecut cea mai mare pondere din totalul cheltuielilor pentru sănătate (CTS) le-a revenit farmaciilor și altor furnizori de bunuri medicale. Este vorba de 36,22% sau aproape patru miliarde 500 de milioane de lei. 6,2 la sută dintre acestea au fost acoperite de către Compania Națională de Asigurări în Medicină, iar restul 93,8% din cheltuieli le-au suportat persoanele fizice.
Pe locul doi în topul prestatorilor de servicii medicale se află spitalele. Cheltuielile acestora au depășit 31 la sută și s-au ridicat la aproape patru miliarde de lei. Cele mai mari cheltuieli le-au avut spitalele cu profil general (66,5%) și cele specializate (28,5%).
Proporția cheltuielilor pentru prestatorii de servicii medicale de ambulatoriu (în policlinică) în 2015 a fost de 25,54%, menținându-se aproape la nivelul anului 2014. Dintre acestea 76,46 % au aparținut instituțiilor de asistență medicală primară, precum Centrele de Sănătate sau Centrele consultative și de diagnostic. 2,5 la sută din prestatorii de servicii medicale ambulatorii aparțin Cabinetelor și centrelor și cabinetelor stomatologice. Cheltuielile acestora au fost de peste 80 de milioane 500 de mii de lei, iar alte aproape 4% - laboratoarelor medicale și de diagnostic, ceea ce reprezintă peste 110 milioane lei.
Alte 2,19% sau 270 de milioane de lei au fost cheltuite de Serviciu de Stat de Sănătate Publică și Programele Naționale de Sănătate.
Cei mai puțini bani au fost cheltuiți de către instituțiile de reabilitare și îngrijire paliativă și instituții rezidențiale de îngrijire (sanatorii, case de copii). Acestora le-a revenit doar 0,83% din cheltuieli sau 102 de milioane de lei. Anul trecut pentru unitățile de îngrijire pentru persoanele ale sănătății mintale și abuz de substanțe, precum și pentru unitățile de asistență comunitară pentru vârstnici nu s-a cheltuit niciun leu.
Vom preciza că datele raportului ne mai arată că anul trecut cheltuielile totale în sănătate au constituit 12 miliarde 36 de milioane de lei, cu un miliard de lei mai mult decât în 2014. Potrivit calculelor, în 2015 cheltuielile totale de sănătate au constituit 10,1% din PIB, care anul trecut a constituit 121 miliarde 85 de milioane de lei.
█ Articole relaționate:
Moldovenii vor plăti în continuare mai mulți bani pentru polița medicală, decât o face statul
Cine și cât plătește pentru sănătate în Republica Moldova. Statul este „mai sărac” decât oamenii săi
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 decembrie, 2016, 20:18
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,40 %