Moldovenii își vor putea schimba medicul de familie o dată la șase luni. Ce mai prevede noul regulament de înregistrare la medicul de familie
redactor
30 ianuarie, 2017, 16:26
Vizualizări: 2753
Moldovenii își vor putea schimba medicul de familie și instituția medicală primară o dată la șase luni, de la ultima modificare. Prevederea a fost inclusă în noul regulament privind înregistrarea persoanei la medicul de familie. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial pe data de 27 ianuarie.
Redactor: Parascovia Rogate
Moldovenii își vor putea schimba medicul de familie și instituția medicală primară o dată la șase luni, de la ultima modificare. Prevederea a fost inclusă în noul regulament privind înregistrarea persoanei la medicul de familie. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial pe data de 27 ianuarie.
Potrivit documentului, persoanele care se vor înregistra pentru prima dată sau care doresc să-și schimbe medicul de familiei în cadrul aceleiași instituții medicale, trebuie să depună o cerere la doctorul ales. Aceștia vor beneficia de serviciile medicului ales imediat ce acesta acceptă cererea. De asemenea, moldovenii care vor dori să fie deserviți de un medic de familie dintr-o altă instituție medicală o vor putea face după ce modificările vor fi introduse în sistemul informațional al CNAM. Procedura este următoarea – doritorii trebuie să depună o cerere la agențiile teritoriale ale CNAM din zona de reședință, mai exact la serviciile ce răspund de relațiile cu beneficiarii. În acest mod, în lipsa unei cereri speciale, nicio persoană nu va putea fi înregistrată în listele medicilor de familie.
De asemenea, prin noul regulament a fost modificată și cererea pe care persoana trebuie să o depună pentru înregistrarea la medicul de familie.
O altă prevedere a regulamentului este că, pe parcursul următorilor cinci ani, toți cetățenii trebuie să confirme dacă doresc să fie înregistrați în lista medicului de familie. Aceștia trebuie să completeze o cerere de model nou, ce va fi depusă la doctorul de familie, atașată la cererea inițială, care a fost depusă înainte să intre în vigoare noul regulament.
Medicul de familie are dreptul să refuze înregistrarea persoanei în lista lui, atunci când aceasta nu locuiește în teritoriul pe care îl deservește instituția. De asemenea, acesta poate refuza dacă numărul oamenilor de pe lista medicului de familie depășește normativul prevăzut, precum și dacă nu au trecut șase luni consecutive din momentul ultimei înregistrări a persoanei la un medic de familie.
În cazul că doctorul refuză să înregistreze o persoană, atunci trebuie să o informeze despre aceasta în termen de până la 10 zile calendaristice din data recepţionării cererii.
█ Articole relaționate:
Aproape 100 de mii de moldoveni și-au schimbat medicul de familie. Care sunt motivele
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,47 %