Opoziția a fost înlăturată de la conducerea Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. Președinte a devenit un deputat democrat
redactor
04 august, 2017, 18:22
Vizualizări: 6058
Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie are un nou președinte. Locul deputatei comuniste, Oxana Domenti, a fost luat de democrata Valentina Buliga.
Autor: Elena Cioina
Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie are un nou președinte. Locul deputatei comuniste, Oxana Domenti, a fost luat de democrata Valentina Buliga. De asemenea, liberal-democratul, Vadim Pistrinciuc, care a deținut una dintre funcțiile de vicepreședinte a trebuit să cedeze fotoliul fostului coleg de partid Octavian Grama, fost deputat liberal-democrat și viceministru al Sănătății.
Oxana Domenti a confirmat pentru Sănătate INFO că nu mai este președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie. La fel și Vadim Pistrinciuc. Astfel, majoritatea parlamentară și-a însușit funcțiile cheie, cel puțin în această comisie. Reorganizarea comisiilor permanente s-a produs în contextul reformei Guvernului. Parlamentul a votat în ultima ședință din sesiunea trecută reorganizarea comisiilor, conducerea și componența nominală a acestora.
Conform site-ului Parlamentului, Comisia protecție socială, sănătate și familie are 11 membri. Valentina Buliga este acum președinte, iar deputatul neafiliat Octavian Grama și democrata Valentina Stratan sunt vicepreședinți. Vadim Pistrinciuc a devenit secretarul Comisiei, iar Oxana Domenti, potrivit site-ului Parlamentului, a rămas membru simplu.
Potrivit art. 17 al Regulamentului Parlamentului privind componența comisiilor permanente „preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii, membrii şi membrii supleanţi ai comisiilor permanente se aleg de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Componenţa nominală a comisiilor permanente se stabileşte, ţinându-se cont de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament”.
Totodată, preşedinţii comisiilor permanente pot fi revocaţi înainte de termen în condiţiile articolului 11, alineat 3 al regulamentului, iar vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente pot fi revocaţi înainte de termen, la propunerea fracţiunii parlamentare care i-a înaintat sau a unui grup de cel puţin 10 deputaţi, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Dacă fracţiunile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau mai multor comisii, Biroul permanent propune, iar Parlamentul hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, asupra candidaturilor propuse de fracţiunile parlamentare, respectându-se principiul reprezentării proporţionale şi opţiunea personală a deputatului”, mai scrie în regulamentul Parlamentului.
Oxana Domenti face parte din fracțiunea comuniștilor și în actuala legislatură a deținut funcția de președinte al Comisiei protecție socială, sănătate și familie timp de 2 ani și 7 luni. Dânsa a mai fost președinte al acestei comisii în perioada mai-august 2009, apoi vicepreședinte – în perioada 2010-2013 (decembrie-octombrie) și 2013-2014 (octombrie-decembrie). Din mai 2003 până în mai 2009 Domenti a exercitat funcția de consilier pe probleme de dezvoltare socială al președintelui Vladimir Voronin.
CV-ul Valentinei Buliga încă nu este afișat pe pagina Comisiei. Totuși, ea mai deținut această funcție, de președinte a Comisiei protecție socială, sănătate și familie, în anul 2005, când a devenit deputat în Parlamentului Moldovei, pe listele PDM. Ulterior, în perioada anilor 2009-2015, Valentina Buliga a fost ministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Ea a devenit celebră abia spre sfârșitul mandatului de ministru, când le-a îndemnat pe mame să spele „pelincuțe”, după ce acestea s-au indignat că indemnizațiile pentru creșterea copiilor sunt prea mici.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
16 septembrie, 2021, 16:42
16 septembrie, 2015, 09:47
16 septembrie, 2019, 18:25
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,67 %