Maternitatea în Franța – ce cheltuieli suportă gravidele și cât alocă statul francez pentru îndemnizațiile de creștere a copilului
redactor
30 septembrie, 2017, 20:08
Vizualizări: 11777
Valentina Mândru a născut acum doi ani în orașul francez Nisa. Era doar de un an într-o țară străină, cu o altă cultură, alte tradiții, un alt mod de viață. Niciodată nu și-a imaginat că Franța poate fi atât de primitoare cu străinii și că le poate oferi tot atâtea șanse să se dezvolte și să se bucure de o calitate ridicată a vieții, ca și francezii.
Autor: Silvia Rotaru
Valentina Mândru a născut acum doi ani în orașul francez Nisa. Era doar de un an într-o țară străină, cu o altă cultură, alte tradiții, un alt mod de viață. Niciodată nu și-a imaginat că Franța poate fi atât de primitoare cu străinii și că le poate oferi tot atâtea șanse să se dezvolte și să se bucure de o calitate ridicată a vieții, ca și francezii. Emoțiile au copleșit-o atunci când a aflat marea veste și prima vizită a făcut-o medicului de familie, așa cum și se cuvine. La îndrumarea acestuia Valentina trebuia să apeleze la un ginecolog, o moașă sau la Organismul de Protecție a Mamei și Copilului PMI (Protection Maternelle et Infantile).
„Am ales organismul PMI, deoarece în această instituție activează atât moașa, cât și ginecologul și pediatrul, care examinează bebelușul după naștere”, spune mămica.
Conform sistemului medical din Franța, viitoarea mămică trebuie să efectueze prima consultație prenatală la 12 săptămâni, atunci când este determinată data probabilă a nașterii. „Se face și declarația de sarcină unde medicul înmânează un document oficial în care include câteva formulare. Acestea trebuie trimise cel târziu înainte de sfârșitul săptămânii a 14-a de sarcină către organismul de asigurare medicală și către organismul de prestații familiale CAF (Caisse d'Allocations Familiales)”, explică Valentina.
Mămica își amintește că după prima ecografie nu a trecut prin cea mai plăcută experiență. Medicul a observat că lichidul acumulat în spațiul translucid în zona din spate a gâtului la făt este puțin mai mare decât în mod normal. „Asta însemna că exista probabilitatea ca copilul să se fi născut cu Sindromul Dawn. Medicul mi-a recomandat să efectuez amniocenteza. A fost o perioadă extrem de stresantă, până când presupunerile au fost infirmate”, își amintește tânăra.
Începând cu a șasea lună de sarcină, gravidele au posibilitatea să meargă la un curs de șapte lecții, unde pot afla toate informațiile despre sarcină și bebeluș. „Aici interacționezi cu alte mămici cu burtici și e foarte interesant. Afli informații privind alăptarea naturală, cât și artificială a bebelușului. Medicii încurajează mămicile să alăpteze, dar decizia aparține fiecăreia. Te informează pe cine și unde să apelezi în caz de necesitate, îți arată diverse exerciții fizice, pe care ar fi necesar să le faci în timpul nașterii și exerciții pentru pregătirea travaliului”, spune Valentina. Tânăra mămică spune că a conștientizat importanța tonifierii mușchilor în timpul sarcinii, de aceea a mers și la bazin. Prețul de numai 3 euro pentru o oră este acceptabil pentru majoritatea, de aceea oportunitatea pentru mișcare era dintre cele mai potrivite.
Valentina povestește că până la șase luni examinările au loc la Organismul de Protecție a Mamei și Copilului, ulterior gravida trece în subordinea maternității pe care o alege. „Maternitatea suportă toate cheltuielile ceea ce ține de consultații prenatale și postnatale, anumite examinări în timpul sarcinii, zilele de spitalizare la naștere, cât și îngrijirile medicale de care ai nevoie tu și bebelușul în limita de 12 zile după naștere. Ecografia din a 8-a lună la fel este gratuită, celelalte două ecografii de la a 12 - a și a 22 - a săptămână sunt rambursate 70%”.
Indiferent de cum vrei să naști, dacă ești în Franța, în a opta lună de sarcină trebuie să mergi neapărat la o consultație cu anestezistul. Consultația este obligatorie. „Nașterea nu este întotdeauna așa cum a fost planificată și poate fi nevoie de o anestezie locală sau generală. Însă te simți în siguranță atunci ai alături un personal de încredere și condiții adecvate”.
Orice femeie însărcinată în Franța merge o dată în lună la maternitate pentru examinări. În ultima lună de sarcină examinările se fac o dată în săptămână, iar în ultima săptămână - o dată la două zile.
După 22 de ore de travaliu Valentina a născut o fetiță perfect sănătoasă, dar a acceptat într-un final să i se facă anestezie epidurală. „După o noapte de nesomn am acceptat anestezia. În 15 - 20 de minute durerile au încetat, simțeam doar contracțiile. Un medic a preluat nașterea. Peste patru ore mi-am ținut prima dată odorul în brațe, care cântărea 3,1 kilograme”.
Maternitatea în Franța dispune de saloane cu două locuri, care sunt gratuite, dar și saloane pentru care se cere o plată suplimentară. Mămica este în drept să aleagă unde vrea să stea. „Eu am ales să stau în salonul cu două paturi. Camerele dispun de baie, dulap pentru haine, noptieră, televizor și masă portabilă”, spune tânăra mămică.
După naștere tinerele mămici sunt internate timp de trei zile. La externare primesc broșuri pentru alăptare, alimentația mamei și bebelușului, despre neliniște și depresie.
Până să împlinească bebelușul 2 săptămâni, mămicile sunt vizitate acasă de moașă. Ea analizează felul cum este alăptat copilul, care este starea lui generală, cât cântărește, dar și cum se simte mama.
Franța cu siguranță nu este țara banilor în plic. Doctorii nu sunt „mulțumiți”. „Până la 6 luni, dar începând și cu a 13-a zi după naștere asigurarea medicală rambursează 70% din cheltuieli. Desigur, poți avea și o asigurare medicală rambursată 100%, dar pentru care trebuie să achiți o anumită sumă în fiecare lună. Există și o asigurare medicală complementară CMU-C (Couverture Maladie Universelle Complémentaire), pentru cei cu veniturile anuale mai mici de 8645 de euro”, spune Valentina.
În Franța străinii pot beneficia de o asigurare medicală o dată ce muncesc și au contract de muncă. Conform legislației, chiar dacă soția nu lucrează, ea beneficiază de o asigurare medicală în baza contribuțiilor pe care le achită la stat soțul, la fel este și în cazul Valentinei. În luna a 7-a statul francez oferă și alocația pentru copil, care ajunge la aproape 1 mie de euro, iar de la naștere până la împlinirea a trei ani Valentina primește 185 de euro lunar.
Acum Valentina trăiește din nou momente de nedescris. Este în a paisprezecea săptămâna de sarcină și urmează să nască al doilea bebeluș.
█ Articole relaționate:
La maternitate ca acasă. Mămicile pot naște în condiții inedite la o maternitate din Chișinău
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
10 septembrie, 2020, 16:23
10 septembrie, 2020, 17:31
10 septembrie, 2015, 11:56
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,84 %