Fără medici la Urgență

Silvia Rotaru
15 februarie, 2018, 15:04
Vizualizări: 4635
Tot mai mulți medici români aleg să plece din sistem, fie din cauza unui salariu mizer, fie din cauza condițiilor de muncă și gărzile care îi epuizează. Sute de posturi de medici de urgență sunt libere în spitalele din țară și, mai mult decât atât, concursurile pentru ocuparea posturilor vacante au rămas fără candidați. Medicii își depun candidatura, dar cel mai adesea nu în țară, ci peste hotare, acolo unde găsesc condiții mai bune pentru a-și exercita profesia.
Ploiești: 16 medici lipsă, la Urgențe
Astfel, numai
la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Ploiești
sunt vacante 16 posturi de medici. Cei care asigură, totuși, garda se plâng de
epuizare, iar pacienții spun că așteaptă și câteva ore până sa fie consultați.
La UPU Ploiești ar trebui să fie 26 de medici, dar sunt doar 11, dintre care trei
au contract de colaborare, scrie Ziare.com.
Medicii sunt
epuizați, stau mai mult la serviciu, iar volumul mare de muncă îi determină pe
posibilii candidați la posturile vacante să aleagă alte specializări.
„Suntem
obosiți, continuu, de ani de zile, pentru că trebuie să acoperim gărzile. Avem
în medie 300 de prezentări pe zi, în această situație suntem de ani de zile.
Singura soluție ar fi încadrarea cu alți medici de urgență. Ne străduim ca
lipsa medicilor să nu afecteze actul medical, dar presiunea pentru fiecare
dintre noi este foarte mare. Volumul de muncă este foarte mare”, a declarat
medicul șef al UPU Ploiești, Odette Pana.
Sibiu: De 10 ani, niciun medic nu vine la
concurs
Și Sibiul se
confruntă cu un mare deficit de medici la urgență: din 25 de posturi sunt
ocupate doar 16, iar medicii încearcă să nu lase gărzile neacoperite. De 10 ani
se organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant, dar nu vine nimeni.
„Organizăm de vreo 10 ani concurs și nu vine nimeni. Nu sunt medici de medicină
de urgență. Toți pleacă în străinătate unde nivelul de salarizare pleacă de la
5.000 de euro pentru un medic de medicină de urgență. Toate promoțiile termină
și pleacă, foarte puțini rămân. Specializarea o fac la noi și, din păcate,
foarte puțini rămân în țară”, susține Constantin Roșca, medicul șef al UPU
Sibiu.
Miercurea Ciuc mai are patru medici, i-ar
trebui 21
La Unitatea
de Primiri Urgente a Spitalului Județean din Miercurea Ciuc situația este și
mai dramatică: aici mai sunt doar patru medici, deși legislația permitea
angajarea, în total, a 21 de medici. Niciun candidat nu s-a mai prezentat la
concurs în ultimii doi-trei ani.
„Acum se
lucrează greoi, când apar concedii multe sau concedii medicale, atunci facem
față cu greu situațiilor, chiar cu medici de familie cu competențe sau cu
medici de specializări în UPU, care lucrează la Ambulanță sau în mediul privat”,
a spus Demeter Ferenc, managerul Spitalului Județean de Urgență din
Miercurea Ciuc.
10 medici de urgență sunt așteptați la Cluj-Napoca
În afară de
condițiile spartane de muncă din spitale, mai e și problema bugetului. Unitatea
de Primiri Urgente (UPU) Cluj-Napoca ar avea nevoie de 10 medici de urgență
pentru completarea posturilor, dar nu pot avea loc angajări, deoarece nu se știe
valoarea contractului cu CJAS pe acest an și nici valoarea salariilor.
„Chiar 10 medici de urgență nu vom putea angaja, pentru că nu avem absolvenți,
dar 2-3 absolvenți am găsi, sunt 3 care fac gărzi acum în UPU”, a declarat
medicul șef al UPU Cluj-Napoca, Adela Golea.
Galați: În deficit de medici de urgență,
spitalul apelează la rezidenți
Și la Galați,
Unitatea de Primiri Urgențe a celui mai mare spital din județ funcționează cu
personal insuficient. Pentru a nu bloca activitățile de la UPU, conducerea
secției apelează la rezidenți. Potrivit datelor transmise de reprezentanții
spitalului, UPU Galați are nevoie de 67 de noi angajați pentru a funcționa
normal, pe listă fiind 10 medici, șapte asistenți medicali, o infirmieră, 10
brancardieri, 30 de îngrijitoare, un administrator, un personal IT, patru
asistenți sociali și trei registratori medicali.
„Gărzile nu
le putem acoperi doar cu personalul nostru. De aceea, în cazul medicilor,
recurgem la medicii rezidenți, fără post. Asistentele, infirmierele, acestea
sunt înlocuite în timpul gărzilor de voluntari. Cea mai mare problema este la
nivelul personalului auxiliar, dar avem și o mare nevoie de medici”, a explicat
coordonatorul UPU-SMURD Galați, Angel Trifan.
Un medic pentru 345 de pacienți
Într-un
studiu al Institutului Național de Statistică se arată că, în anul 2016, în
România erau doar 57.300 de medici, aceasta însemnând că unui medic i-au
revenit, în medie, 345 de pacienți.
Până în 2016,
autoritățile nu aveau o situație exactă a numărului de cadre medicale, mai ales
în condițiile în care în ultimii ani foarte mulți medici și-au găsit locuri de
muncă în străinătate.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
22 martie, 2017, 15:39
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova/ Jasmin, escortă d ...
05 octombrie, 2022, 15:22
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Câte doze de vaccin anti COVID v-ați făcut?
Una6,03 %