Averea sfântă a directorului de spital și blestemul jurnalistului care a îndrăznit să-i numere banul
Irina Papuc
14 iunie, 2018, 11:50
Vizualizări: 9477
Țineți minte declarația directorului Serviciului Unic de Urgențe 112 – instituție publică care a plătit 7 milioane de euro pentru un soft - care zicea că mamă-sa l-a învățat că nu-i frumos să numeri banul altcuiva?
Cine nu-și amintește poate citi aici. Un nivel rudimentar similar de abordare a problemei l-am observat zilele trecute la niște cititori, vreau să cred, pasageri. Unii au zis că suntem niște nulități, adică viețile noastre sunt inutile, cum ar veni că părinții noștri ne-au născut degeaba. Dar ce să mai explic, ați înțeles. Alții se vede că au depus un efort intelectual colosal și au ajuns, posibil că după o lungă contemplare asupra situației politico-economico-demografică la concluzia că E-Sănătate i-a alungat pe medicii din Moldova undeva prin germanii, italii și mari britanii să lucreze în condiții mizere, cu salarii mici și cu șefi torționari, căci acasă, după cum veți fi bine înțeles, n-au putut încăpea de noi. Sau noi de ei? Ce mai contează.
Toată nebunia asta a pornit de la niște averi pe care directorii noștri de spitale le-au declarat, iar noi le-am analizat, le-am dezghiocat și le-am pus frumos pe site. Dumnezeule, ce nebunie a fost! Fie că mașinile lor, fie că salariile de zeci de mii de lei, casele și multe alte bunuri de-ale directorilor – zău că e greu de înțeles – i-a înfuriat cumplit pe niște medici. Să fi fost iadul pe Pământ așa de aproape cam cum ar fi Grădina Zoologică, bunăoară, ne-ar fi plătit bilet întregii redacției numai dus, bineînțeles, cu rugăminte către șofer să se asigure că înapoi n-avem cum să ne întoarcem.
Unii au spus că directorii aceștia de spitale sunt niște îngeri păzitori – au salvat zeci și poate sute de pacienți prin operații complicate și că, numai numărându-le casele și mașinile, am devenit automat nulități. Eu am citit și, evident, în primul rând m-am întrebat de ce directorii de spitale – terțiare de altfel (adică spitale mari, cu probleme) – se ocupă de operații și nu de management? Stați, nu săriți cu cearta. Putem să admitem că alții în locul lor n-ar veni și, iată sărmanii, se rup în bucăți – adică dimineață fac oleacă de management, apoi mai după amiază mai fac niște operații, apoi repede se întorc la niște hârtii de semnat, la niște achiziții publice, apoi fug repede la minister la o ședință foarte importantă. Și nici măcar n-au mâncat în ziua ceea, se înțelege.
Bun, și asta am înțeles. Numai că automat îmi vine altă întrebare – dar ce are Șura cu Prefectura? Adică, să mă fac mai înțeleasă, ce are democrația cu operațiile pe care le face Petrescu sau Grigorescu de la Spitalul de Boli Fantasmogonice de la Albișoara? Eu mă uit pe declarația lui de avere și am văzut că are salariu lunar de 12.000 de lei, dar iată mașina costă 400.000 de lei. Dar Spitalul de Boli Fantasmogonice de la Albișoara este contractat de Compania Națională de Asigurări în Medicină, adică din banii mei pe care îi plătesc pe poliță. Eu sunt angajată și plătesc 4.5 % și alte 4.5 % le plătește angajatorul meu.
Eu așa am făcut un calcul și am înțeles că domnul Petrescu ar fi putut să-și cumpere mașina asta de 400.000 de lei numai după exact 34 de luni, dacă n-ar fi mâncat nimic și n-ar fi îmbrăcat nimic în toată perioada asta. Și dacă mai are de plătit și asigurare... Dar poate domnul director face operații contra plată? Știți că ar fi absolut legal și justificat, numai că nicăieri în declarație despre asta nu se spune... Și apoi mă mai uit că la spitalul cu pricina un medic primește cam 391 de euro pe lună (verificați raportul de executare a FAOAM pentru 2017) și mă întreb – dar oare ce a făcut directorul acestui spital pentru angajații săi? Și apoi intru repede pe site-ul spitalului să văd planul de management – să văd ce era indicat acolo. Cum care plan de management? Acela pe care directorul de spital care vine în funcție este obligat să-l pregătească și să spună în fața unei comisii de oameni inteligenți cum vrea să dezvolte spitalul în următorii 5 ani. Caut mai bine și nu-l găsesc. Mai caut să văd cum directorul cu pricina a îndeplinit indicatorii de performanță pentru spital. Caut iar și nu găsesc. Cum care indicatori? Acei care se regăsesc într-un ordin al ministrului Sănătății și care ne-ar arăta dacă domnul director se ocupă la serviciu cu ce trebuie. Iarăși nu găsesc nimic. Sunt confuză. Până aici am înțeles că domnul director de la Spitalul de Boli Fantasmogonice de la Albișoara are salariu de 12.000 de lei, o mașină foarte scumpă, o casă, motocicletă, trotinetă. Și cam atât. Cum ar veni am dubii de integritatea lui.
Așa funcționează democrația. O declarație de avere completată corect este în interesul domnului sau doamnei director. Altfel, vine CNA și îl ia la întrebări. Mă rog, așa se întâmplă în statele normale, dar asta e altceva.
Eu nu știu de ce directorii spitalelor din Moldova operează, în loc să facă management, e treaba lor. Dar în momentul când au ajuns persoane publice și-au asumat termenul de „public”, cu toate cele bune și rele. Nimeni n-a spus că va fi ușor. De aceea nu toată lumea arde să fie director, că nu-i ușor.
Și ca să dau puțin din casă o să vă povestesc o istorie interesantă. Foarte chiar, n-am mai spus-o nimănui și domnul director cu pricina o să se facă roșu când o să citească, în schimb o să-mi mulțumească în gând că nu i-am spus numele. Într-o zi domnul chirurg, care încă nu era director, ne-a chemat să vedem cum face o operație inedită. Noi am mers să vedem – cine n-ar vrea să asiste la o operație? Acolo domnul viitor director ne-a spus ce ar fi bine să scriem și ce nu, că asta este important pentru el. Eu m-am înfuriat, dar am neglijat discuția. Am revenit și am scris exact ce am văzut și am încercat să uit de „îndemnul” domnului director. Peste puțin timp domnul chirurg primește o mare medalie, apoi ajunge director, apoi membru într-un mare partid politic. Aici veți găsi răspunsul la multe întrebări pe care le aveți despre ce scriem noi și ce nu scriem – pentru că atunci a fost ultima dată când cineva a încercat să-și facă capital de imagine pe seama noastră și a pacientului. Punct. Atunci când spunem că ar fi bine să fiți prieteni cu „contextul cultural medical” înainte să ne înjurați am spus-o foarte serios. Ca să nu înjurați fără niciun rost.
Știu, e mult de citit, dar la subiectul averilor probabil nu o să ne mai întoarcem și aș vrea, în numele colegilor mei și a tuturor doctorilor integri din țara asta, să spun tot ce ar fi oportun de spus.
Pe aia cu viețile noastre inutile nu o mai comentez, că nu-i subiect medical și nu vreau să vă plictisesc. Am fost acuzați că pleacă doctorii din țara asta și dacă vom continua așa vom rămâne fără medici deloc. Eu un pic m-am înduioșat. E drept, medicii pleacă și e mare păcat. Numai că eu am citit într-un raport (găsiți aici știrea) că ei au plecat din următoarele trei motive:
1. Lipsa de transparență
2. Nu aveau posibilitate de creștere în carieră
3. Aveau salarii mici și îi deranja infrastructura și corupția.
Dacă o să citiți atent, acest raport este făcut cu suportul OMS. Acum mă gândesc – să nu știe nici OMS care-i problema cu migrația în Moldova?! Niște jurnaliști care scriu niște mârșăvenii, chiar dacă oficiale și confirmate statistic, sunt vinovați de exodul cadrelor medicale din Moldova. E un adevărat râs cu plâns.
Printre acuze, injurii și insulte, am sesizat o întrebare absolut logică la care vreau să răspund. Domnul în halat alb ne-a întrebat de ce nu scriem despre miile de vieți salvate, despre sutele de operații care se fac zilnic. Și m-am gândit că vreau să răspund – pentru că domnul neurochirurg nu operează la genunchi și nici la inimă. Să mă supăr pe domnul neurochirurg că salvează creierul, coloana și alte afecțiuni asociate, dar inima nu? Cine a zis că una-i mai importantă decât alta? Nimeni. El pur și simplu este neurochirurg. Specialitatea lui nu este să fixeze inimi. Așa e și cu noi. Rolul nostru este să fim atenți la politicile macro ale sistemului, iar acolo unde este risc să intervenim. Și noi suntem puțini. Și nu reușim să scriem despre toate problemele, pentru că ele depășesc covârșitor lucrurile bune care se întâmplă. Și nu e numai asta. Lucrurile rele care se întâmplă fac, prin natura lor, să încurce lucrurile bune care se întâmplă. Și noi vrem să prevenim asta.
Dragă doctore, eu îți spun ce salariu și casă are directorul tău, pentru ca tu să fii informat. Ce faci cu informația asta depinde de tine – fie intri în cabinetul domniei lui și-l întrebi de unde are salariu dacă tu cazi de oboseală din turele de noapte și abia de ajungi la 7.000 de lei, fie stai liniștit că directorul tău și-a meritat salariul. Că el a făcut un management atât de bun, încât banii parcă au acoperit tot ce ardea - doctorii au mers la specializări peste hotare, vouă v-a amenajat cabinete ca să nu sufocați unul lângă altul, mai este și o cameră de odihnă pentru momentele când simțiți că nu mai rezistați psihologic, a cumpărat aparatul cela care vă trebuia ca aerul ca să depistați nu știu ce maladie. Fiind stăpâni pe informație voi decideți ce faceți cu ea.
Dragă doctore, noi îți mai spunem că la CNAM sunt indici de fraudă, că ministrul te-a mințit atunci când a declarat că banii din portofelul tău (mai mult gol) s-au înmulțit cu 30 la sută, pentru că asta e important. Pentru că operația ceea super importantă pe care ai făcut-o tu astă noapte nu o să o mai repete nimeni, pentru că tu o să-ți faci actele românești și o să pleci, tocmai din cauza faptului că ai numărat și ai constatat că veniturile tale nu-s cu 30 la sută mai mari. Că cineva te-a trădat.
Dragă doctore, ești liber să tragi o înjurătură și să dai unfollow la ce scriem noi, dacă informația asta nu te ajută. Tu alegi ce să citești și ce să înțelegi.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
13 ianuarie, 2023, 15:38
13 ianuarie, 2017, 15:47
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %