Închisoare cu executare pentru doctorii care umileau pacientele, spunându-le: „proaste fără bani” sau că „rag ca vacile”
Silvia Rotaru
16 iulie, 2018, 12:26
Vizualizări: 4670
Tribunalul Vaslui a pronunţat vineri, 13 iulie, sentinţa în dosarul de corupţie în care trei medici ginecologi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au fost trimişi în judecată.
Simona Botez, Doina Andrei şi Adrian Tănăsescu, cei trei medici implicaţi în scandalul de corupţie care a zguduit lumea medicală din Vaslui, au fost condamnaţi la închisoare cu executare şi obligaţi să plătească amenzi penale uriaşe, care în caz de neachitare se transformă în zile de detenţie, scrie Adevărul.ro.
Magistraţii Tribunalul Vaslui au decis astfel: condamnarea doctoriţelor Simonei Botez şi Doina Andrei la câte 4 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru luare de mită şi fals intelectual şi interzicerea drepturilor civile, inclusiv cel de a-şi mai exercita profesia, timp de 5 ani după ispăşirea pedepsei cu închisoarea. În plus, judecătorii le-au aplicat celor două doctoriţe câte o amendă de 30.000 lei (200 zile X 150 lei suma corespunzătoare unei zile amendă), pentru fiecare, care însoţeşte pedeapsa închisorii aplicate pentru infracţiunile de luare de mită şi fals intelectual.
Pentru avorturile ilegale de care au fost acuzate că le-au realizat pacientelor minore, cu sarcină mult peste limita la care sunt permise întreruperile de sarcinp, celor două doctoriţe le-au fost aplicate pedepse cu amenzi record. Judecătorii au aplicat câte o amendă de 62.500 lei (250 zile amendă X 250 lei valoarea unei zile amendă), fiecare. În cazul infracţiunii de sustragere de înscrisuri, doctoriţa Doina Andrei a fost achitată.
În cazul medicului Adrian Tănăsescu, judecătorii au dispus condamnarea acestuia la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi i-au aplicat o amendă de 18.000 lei (180 zile X 100 lei suma corespunzătoare unei zile amendă) care însoţeşte pedeapsa închisorii aplicate pentru infracţiunea de luare de mită.
Sumele confiscate de la cei trei medici
Simona Botez şi Doina Andrei au petrecut aproape un an în arest preventiv şi arest la domiciliu, perioadă ce le va fi scăzută din pedeapsa de executat. În cazul doctorului Tănăsescu, acesta nu a fost arestat preventiv şi nici la domiciliu, astfel că va avea de executat, în cazul în care hotărârea rămâne definitivă, pedeapsa integrală.
Instanţa i-a obligat pe cei trei medici să achite chletuielile judiciare, prilejuite cu ocazia urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, fiecare ginecolog având de achitat câte 10.000 de lei.
Pentru recuperarea sumelor primite cu titlul de mită şi pentru plata amenzilor, instanţa a dispus astfel: „Confiscarea specială prin echivalent de la inculpata Botez Simona a sumei de 4.850 lei care a fost primită de la paciente cu titlu de mită. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală menţine sechestrul aplicat cu privire la sumele de 690 de lei, 220 euro şi 160 lire GBP în vederea garantării plăţii amenzilor penale”.
„Confiscarea specială prin echivalent de la inculpata Andrei Doina a sumei de 10.420 lei care a fost primită de la paciente cu titlu de mită.(...) Menţine sechestrul cu privire la sumele de 2.100 lei şi 440 de euro, în vederea garantării plăţii amenzilor penale aplicate”.
„Confiscarea specială prin echivalent de la inculpatul Tănăsescu Adrian a sumei de 4.600 lei care a fost primită de la paciente cu titlu de mită. (...) Menţine sechestrul aplicat cu privire la sumele de 962 lei şi 650 euro, aparţinând inculpatului Tănăsescu Adrian în vederea garantării plăţii amenzii penale aplicate”.
Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vaslui nu este definitivă, atât inculpaţii, cât şi reprezentanţii Ministerului Public având posibilitatea să exercite calea de atac. Dincolo de amenzile consistente, cei trei medici inculpaţi au scăpat relativ uşor, având în vedere numărul mare de infracţiuni reţinute iniţial în sarcina lor. Medicul Doina Andrei a fost trimisă în judecată, fiind acuzată de săvârşirea de 25 de infracţiuni de luare de mită, patru infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de sustragere de înscrisuri. Simona Botez a fost acuzată de comiterea a 14 infracţiuni de luare de mită şi patru infracţiuni de fals intelectual iar Adrian Tănăsescu de zece infracţiuni de luare de mită.
Dacă nu ar fi intervenit noi reglementări ale Curţii Constituţionale, cei trei medici ar fi primit câte o pedeapsă pentru fiecare faptă reţinută în sarcina lor. Urmare a reglementărilor Curţii, instanţa a reţinut câte o singură infracţiune de luare de mită, pentru fiecare, în formă continuată.
Tag: doctor acuzat inchisoare dosar de coruptie
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %