REPORTAJ//Mituri și leacuri băbești la care apelează moldovenii - găinațul de vrabie tratează colicile bebelușilor, iar kerosenul, cancerul în fază terminală

Violeta Colesnic
08 iulie, 2019, 18:21
Vizualizări: 12382
Aceste „tratamente minune” sunt transmise din gură în gură și din generație în generație. „Leacurile băbești” sunt înspăimântător de răspândite la noi în țară, iar automedicația a devenit o normă. O normă comodă, dar plină de riscuri.
Doar anul acesta, un copil de 16 ani a murit după
ce bunica l-ar fi uns cu un insecticid ce conținea sulf, pentru a-l trata de
scabie (râie), iar o fetiță de 11 ani a murit după ce mătușa ei a încercat să o
trateze de păduchi, folosind un pesticid. Statisticile arată că în ultimii 7 ani,
peste 27 de mii de moldoveni s-au intoxicat cu substanțe chimice, dintre care 8
mii au fost copii. Grav este că dintre aceștia, peste 800 de oameni au murit. Și
mai grav e că – 28 dintre decese s-au înregistrat printre copii. Ca să evităm
tragediile, Ministerul Sănătății a decis să asigure centrele medicilor de
familie cu preparate împotriva scabiei și a păduchilor.
De ce, totuși, într-o țară în care autoritățile declară că
oamenii au acces la servicii medicale, iar aproape la orice colț de stradă
găsești o farmacie, copiii mor fiind tratați prin metode primitive? Cel mai
probabil, pentru că această concentrație de servicii medicale și acces la
medicamente e relevantă mai mult în urbe.
La țară, accesul la asistență medicală e până la
ora 15.00 sau în cel mai bun caz – de două ori pe săptămână, când ajunge un
medic de familie dintr-un sat vecin.
În satul Pojăreni din Raionul Hâncești nu este un oficiu al medicilor de familie. E Un sat fără doctor. Vine unul de la Bardar de două ori pe săptămână și consultă oamenii, povestește o bunică pe care am întâlnit-o în stradă cu trei nepoți roind în jurul ei.
Tratament cu „spirt și buruiene”
Doctorul permanent, dar neoficial în sat, este
doamna Elena, fostă profesoară de biologie, care tratează cu „spirt și
buruiene”. Bunica ne îndeamnă să o căutăm, că „știe ea ce știe despre leacuri”.
Casa profesoarei miroase magic. Pe paturi, mese și dulapuri sunt întinse la uscat frunze și flori. Femeia mărturisește că la școală colegii o porecleau „Doctor Aibolit”.
„Îi ajutam cu sfaturi pe toți care se adresau după ajutor. Eu le zic acestor plante și infuzii Elixirul Vieții. Am cireșe amare, porumbrele, măceș. În săculețe de pânză am floare de tei. În altul am un mix din pojarniță, cicoare, melisă, mintă rece, romaniță, mătase de păpușoi. Mai întâi le usuc în casă, la întuneric, apoi le fărâmițez. Sunt prețioase pentru sănătate. În borcănașe am un amestec din propolis și rădăcini de bujori de pădure, aduse din regiunea Altai. În altul am nucușoare tinere pe care le-am curățat, le-am pus cu puțin zahăr, apoi le-am tratat cu samagon (n.r. rachiu de casă) făcut din vin.
Reporter: Ce boli tratați cu plantele din săculeț?
Elena: Bolile de stomac, tensiune. Melisa este
pentru sistemul nervos, pojarnița pentru 99 de boli, mătasea de păpușoi este
pentru rinichi, cicoarea la fel pentru ficat și bolile gastrice. Potbalul este
foarte bun pentru răceală, iar floarea de soc pentru înădușeală. Floarea de tei
este folosită mai mult pentru răceală, romanița-i un fel de antiseptic,
dezinfectează și tratează rănile. În alt borcănaș am tătăneasă. Rădăcina ei este
neagră și se strânge când este coaptă, adică in septembrie sau octombrie.
Infuzia din tătăneasă tratează cel mai bine rănile și este cel mai bun remediu
pentru ulcerul stomacal. Consumul a 2-3 pahare de borș acru de casă contribuie
la scăderea glucozei în sânge. Este
recomandat mai ales diabeticilor. În timpul iernii se consumă moarea de la
varza murată. Ea scade atât tensiunea, cât și glucoza.
Reporter: De unde aveți pasiunea pentru plante
medicinale?
Elena: La școală aveam excursii și mergeam cu
elevii la pădure, unde le arătam cum arată mierea ursului, iedera sau vetricia,
care este pentru helminți, dar care trebuie administrată cu precauție.
Elena: Dacă este o problemă minoră, poți folosi plante medicinale. Dacă însă apare temperatura, asta demonstrează că organismul dumitale are o infecție și că trebuie să te adresezi la medic, nu să te tratezi cu buruiene. Soțul meu a avut cancer și cineva i-a recomandat să bea kerosen. Eu îi spuneam că nu se poate, că îi strica ficatul, iar el bea gazul acela pe ascuns. În urma autopsiei s-a stabilit că el a decedat din cauza că i s-a descompus ficatul, nu din cauza cancerului. Nu trebuie să ascultați toate sfaturile, ci să cereți ajutorul medicilor.
„Dacă ai parale, te lecuiești, dacă n-ai, te duci în deal la Popa”
Bardar este un sat frumos și mare. Când am ajuns, termometrele arătau peste 30 de grade la amiază, iar pe drumuri nici țipenie de om. În centrul localității am găsit o farmacie, iar înăuntru, răcoare. Farmacista Cristina ne spune că ceaiurile pentru constipație sunt cele mai solicitate, iar lumea apelează la medicație „băbească” din cauza situației financiare. O altă explicație ar fi obișnuința de a-și trata copiii așa cum au fost tratați și ei în copilărie, cu sfaturi și leacuri recomandate de bunici.
Unul dintre clienți, care aștepta să-și primească
medicamentele, ne-a spus că în ziua de azi „televizorul îi tratează pe toți”.
„Reclamele la medicamente ar trebui interzise, pentru că oamenii se uită, li se pare că au fix simptomele descrise în publicitate și își cumpără acel preparat. În loc să se adreseze la medic, el singur își stabilește diagnosticul și tratamentul”.
Am tot cutreierat satul în lung și lat, adunând „rețete”, „tratamente” și „sfaturi”. Toți oamenii pe care i-am întâlnit pe drum mi-au repetat aceeași frază, parcă învățată pe de rost: „Dacă ai parale, te lecuiești, dacă n-ai, te duci în deal la Popa.”
O bătrânică grăbită ne aruncă din mers
răspunsurile la întrebările noastre.
„Ne tratăm, dacă avem bani în buzunar. Dacă nu
avem, stăm acasă și răbdăm durerea. Câteodată dăm și bani și niciun efect nu
este. De asta noi preferăm să ne lecuim cu ceaiuri ori să mai punem câte un
brusture pe genunchi. Când vedem că gata, nu mai putem, ne ducem la spital. Dar
dacă nu dai bani, nu se uită nici un doctor la tine. Așa se tratează în
Moldova.”
Mătușa Ileana, cum ni s-a prezentat femeia, spune că decât să te duci la doctor și să mori la spital, mai bine mori acasă.
„Mă dor picioarele și șălele. Pentru durere punem brusturi la genunchi, la încheietură. Facem cam din ce mai auzim de la babe. Durerile de cap apar de la scârbă (tristețe) și de la nervi. Beau o aspirină și mă liniștesc singură. Cu vederea stau la uciot (n.r. evidență). Nu m-am dus la timp să mă controlez, iar de operație m-am temut. Ne doare, dar răbdăm, că dacă mergem la spital, trebuie o groază de bani”, explică femeia.
Vorbind cu oamenii despre boli, spitale, medici, tratamente, înțeleg că medicina este un subiect delicat, că oamenii bolnavi au mai degrabă încredere în Dumnezeu decât în doctor. Că la spital trebuie să te duci cu minim 5000 de lei. Că Polița de Asigurare Medicală este inutilă și chiar dăunătoare, pentru că medicii nici nu se uită la cei cu asigurare medicală. Că medicilor trebuie să le pui câte 100, 200 de lei în buzunar, chiar dacă pe ușa lui scrie:
„Noi nu luăm mită”. Că medicii omoară, dar nu tratează. Că doctorii prescriu tone de medicamente care trebuie cumpărate de la anumite farmacii. Că decât la spital, mai bine mort, la cimitir. Că ei nici nu au nevoie de medici, pentru că găsesc tratamente în internet. Că bicarbonatul de sodiu este mai efectiv decât chimioterapia, dar doctorii ascund acest fapt pentru a se îmbogăți, prescriind medicamente.
„Cum a uitat găina acest ou, așa să uite și copilul meu țâța”
Despre faptul că mulți dintre oameni nu au încredere în sistemul medical din țară știam, dar că „leacurile din bătrâni” și din internet, atât de bizare, sunt folosite pe larg în tratamentul diferitor boli, am aflat în proces de documentare.
Înțărcarea copilului nu se face în niciun caz cu pastile, pentru că laptele „se arde”, iar la următoarea naștere laptele nu va mai apărea. De aceea, gura satului recomandă bandajarea sânilor cât mai strâns și excluderea totală a lichidelor timp de câteva zile până dispare laptele. Femeile mai în vârstă mai recomandă o metodă testată de ele și care, potrivit lor, este efectivă. Se pune după ușă un ou și se zice în voce tare: „Cum a uitat găina acest ou, așa să uite și copilul meu țâța”.
Deși par ridicole și rupte din cărțile cu povești, aceste sfaturi sunt luate în serios și chiar aplicate în practică. Mai mult, unele „tratamente” sunt dezgustătoare. Las mai jos doar câteva dintre ele.
Dacă apar dureri de sâni, se aplică frunze de varză. De asemenea, în timpul băii, sânii se săpunesc din abundență cu săpun „hozeaistvenâi” și se masează timp de câteva minute. De ce „hozeaistvenâi”, femeile nu știu, dar spun ele e cel mai bun pentru asemenea situații.
Săpunul „hozeastvenâi” tratează și mâncărimile intime (?!). Pentru „mâncărimi” este folosit și bicarbonatul de sodiu.
Bubele rele (n.r. furunculii) dispar după 9 zile
de descântece, spălând locul dureros cu o infuzie din labă de cârtiță.
Durerile de dinți se tratează cu un compres din
gaz care este ținut strâns între maxilare.
În caz de arsuri prin opărire, se face un amestec
din albuș de ou cu sare și se unge locul afectat. Ceapa dată prin rozătoare tot
scoate durerea, iar cartofii tăiați rondele se pun direct pe bășicile formate. Frunza
de brusture trage tot puroiul din bubă. Același efect îl are și frunza de varză,
dar acțiunea ei se vede mai târziu.
Frecția cu untură de porc, oțet sau „Troinoi” este un tratament universal. Tratează orice durere și afecțiune.
Tusea se tratează cu comprese cu urina. Un ștergar
îmbibat cu urină se aplică pe piept sau pe spate și în câteva zile tusea
dispare.
Comprese de cartof și „Troinoi” tratează roșeața din gât, iar pentru combaterea răcelii se pune ceapă tocată la tălpi.
Nodulii de pe corp dispar după ce timp de mai multe zile este pusă pe ei o coadă de pisică.
Coperta de la un caiet se unge cu săpun de rufe și se pune pe rană sau orice loc dureros de pe corp.
Găinațul și sângele de vrabie tratează colicile.
Hernia ombilicală (când buricul copilului este
ieșit în afară) dispare după ce peste buricul copilului se pune o monedă care
are rolul de a-l împinge la locul lui.
În cazul durerilor de urechi, cu ajutorul unui
pipete se introduce în canalul auricar urină călduță sau ulei încălzit.
Păduchii pot fi nimiciți cu dust, un produs chimic
foarte toxic, care era folosit pentru prelucrarea găinilor împotriva
păduchilor. De asemenea, se fac soluții din permanganat de sodiu cu oțet sau din
kеrosen, ulei de măsline și sampon. Soluția se aplică pe păr și se ține 30 de
minute. Una din metodele cele mai răspândite este pulverizarea părului cu insecticid
pentru muște și acoperirea capului cu o pungă. Pielea din jurul capului se unge
cu cremă sau untură, pentru a împiedica evadarea păduchilor.
Hepatita virală A se tratează, dacă bolnavul
înghite o pereche de păduchi vii, care au rolul de a mânca „gălbeața” din
organism. Un alt tratament este amestecul din suc de mesteacăn cu urină.
Negii sunt tratați cu fructe. Un măr, o caisă, o
prună sau orice fruct de sezon este mușcat, apoi aruncat în grădină cu
cuvintele: „cum putrezește pruna/caisa/mărul, așa să putrezească nigelul”.
Durerile de articulații sunt tratate cu comprese din
brusture sau frunze de hrean.
Vânătăile care apar pe fese după un curs de injectii, dispar după ce este aplicată brânză de vaci și frunză de varză.
Urina este un lichid miraculos și este folosit la tratamentul multor boli. Vânătăile de la ochi pot dispărea dacă aplicați tampoane îmbibate cu urină.
Tusea este tratată cu lapte de măgăriță și de
iapă.
Angina este tratată cu un compres dintr-o scrumbie
sărată cu oțet. De asemenea, un săpun „hozeaistvenâi” se dă prin rozătoare și
se pune la gât.
Pentru ridicarea hemoglobinei se consumă mere în
care au fost înfipte câteva cuie ruginite, timp de
12 ore.
Herpesul de pe buză se usucă, dacă este șters cu părul de pe cap.
Deși bizare și neînțelese, astfel de tratamente
ciudate „circulă” prin majoritatea satelor din țară, iar pentru că internetul a
devenit mai accesibil decât serviciile medicale, oamenii recurg la
automedicație întrebându-se pe rețelele de socializare, de exemplu „cum se
tratează anemia?”. Și sfaturile vor curge șiroaie. La unele întrebări de acest
fel, veți găsi și câte o mie de
recomandări de tratamente.
Ceea ce nu înțeleg însă „experții” de pe rețelele
de socializare, e că oferind aceste sfaturi, își asumă o mare responsabilitate.
Mame disperate, cu copii bolnavi, le citesc și amână vizite la medic. Uneori
ajung însă prea târziu.
Medicii spun că oricât de banale ar părea simptomele,
uneori pot fi semne ale unei maladii grave. Astfel că pentru orice situație se
cere prudență, iar cei care oferă „tratamente din bătrâni” sau promovează
informații despre cancerul care poate fi tratat cu bicarbonat de sodiu,
prudența trebuie însutită.
Abordarea, spun specialiștii, este foarte periculoasă și uneori un sfat greșit, îi poate fura șansa unui om să fie tratat în condiții sigure de către un specialist. Îi poate fura șansa la viață.
Tag: leacuri băbești, pericol, automedicație
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ala Nemerenco recomandă ca toți medicii de gardă din noaptea ...
15 aprilie, 2025, 11:18
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Povestea lui Marcu, un băiețel care a supraviețuit după ce a ...
13 martie, 2025, 16:51
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Un medic stomatolog din R. Moldova, diagnosticat cu o boală ...
12 martie, 2025, 11:11
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,50 %