12 cazuri de coronavirus confirmate, în total, în Moldova. 4 au fost confirmați astăzi. Unul este transmis local

Elena Cioina
14 martie, 2020, 17:30
Vizualizări: 9697
Anunțul a fost făcut de ministra Săntății, după ședința Centrului Unic de Comandă.
„În laboratorul ANSP au fost examinate 48 de probe la COVID-19. Dintre acestea avem confirmate încă 4 cazuri de coronavirus de tip nou. Trei cazuri sunt de import și deja nu mai sunt toate din Italia, dar avem și cazuri de COVID-19 importante din Marea Britanie și Franța, precum și un caz de transmitere locală”, a menționat Viorica Dumbărveanu.
„În Spitalul municipal de boli infecțioase pentru copii avem doi copii suspectați la COVID-19, care au fost în contact cu bunica, care a revenit din Italia. În acest caz vorbim doar de responsabilitatea autorităților? Sau totuși vorbim despre responsabilitatea populației Republicii Moldova. Solicităm repetat ca persoanele care vin din zone afectate de noul coronavirus să se autoizoleze. Izolarea trebuie să fie nu doar față de cei din exterior, dar și față de membrii familiei. Nu apelez la sancțiuni, ci la responsabilitatea fiecărui cetățean al acestei țări”, a declarat ministra Sănătății”, a mai afirmat ministra Sănătății.
Premierul Ion Chicu a menționat că în funcție de evoluția situației pe percursul acestei nopți, vor fi luate măsuri suplimentare de restricție a trasnsportului și a intrării pe teritoriul Moldovei.
„Vor fi discutate mâine măsurile suplimentare, în funcție de evoluția evenimentelor pe parcursul nopții. Situația este îgrijorătoare în mai multe țări europene, iar noi suntem îngrijorați de situația din Spania, unde avem mai mulți cetățeni și unde în ultimele 24 de ore au fost constatate 2 mii de cazuri de înbolnăviri. Se confirmă afirmația responsabililor OMS că această pandemie a migrat în Europa. Și România, și Ucraina întreprind acțiuni și declară stare de urgență. Sunte înregistrate tot mai multe cazuri”.
Astfel urmează să fie sistate zborurile din toate țările europene pentru a preveni răspândirea noului coronavirus pe teritoroul Moldovei.
„Am discutat despre sistarea zborurilor din țările europene. Astăzi va fi ultimul zbor din Spania, după aceasta nu mai sunt zboruri din Italia, Franța, Spania. Mâine, începând cu ora 00.00, vor fi sistate toate zborurile din Europa spre Moldova. Mâine urmează să discutăm și perspectiva sistării totale a traficului aerian. Depinde de evoluția evenimentelor. Facem și astăzi apel către populație să rămână acasă. Știm că acțiunile întreprinse nu sunt populare, nu sunt pe plac, dar nu avem altă soluție”, a mai spus premierul Chicu.
Știrea se actualizează
Tag: Covid-19, epidemie, China, OMS
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Contactul sexual întrerupt, cea mai utilizată metodă printre ...
17 decembrie, 2024, 11:18
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Copil diagnosticat cu trichineloză, după masa de Crăciun. Fă ...
13 ianuarie, 2025, 16:40
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi15,94 %