Avem 49 de cazuri confirmate de Covid-19

Silvia Rotaru
19 martie, 2020, 17:27
Vizualizări: 4413
Alte 13 cazuri de infectare cu Covid-19 sunt înregistrate în acest moment în Moldova, numărul acestora ridicându-se la 49. Despre aceasta a anunțat ministra sănătății, Viorica Dumbrăveanu, în cadrul ședinței Centrului Unic de coordonare a crizei provocate de Covid-19.
În ultimele 24 de ore
au fost procesate 95 de probe, dintre care 13 au rezultat pozitiv. 7 cazuri
sunt de import, 4 de transmitere locală, iar 2 cazuri urmează a fi investigate.
De asemenea, și
astăzi în cadrul ședinței, ministra sănătății, Viorica Dumbrăveanu a îndemnat
oamenii să respecte regulile și să asculte sfatul medicilor.
„Ne-am așteptat ca cifra să fie în creștere. Am discutat și cu specialiștii de la OMS și credeam că majoritatea cazurilor vor fi de import, dar nu este așa. Vreau să reiterez din nou, pentru toți cetățenii țării. Respectați regulile atunci când sunteți în situația de a ieși din casă, păstrați regimul de autoizolare, în cazul în care ați venit din zonele de risc și abțineți-vă să ieșiți din casă, dacă sunteți din grupul de risc”, a menționat ministra.
Potrivit Ministerului
Afacerilor Externe și Integrării Europene, în orașul Parma din Italia a
decedat o femeie originară din Republica Moldova, scrie ZDG.MD. Este primul caz
când un cetățean moldovean este răpus de boală în străinătate.
Amintim că în Moldova
a fost înregistrat un caz de deces din cauza complicațiilor asociate infecției
Covid-19. Până în acest moment avem 49 de cazuri confirmate, peste 100 de
cazuri suspecte, un caz tratat, iar peste 17 mii de persoane se află sub
supravegherea medicului de familie, la domiciliu.
Tag: Covid-19
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
„Fiica mea era sfârtecată toată. Avea două stome și la mijlo ...
06 decembrie, 2022, 13:42
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova/ Jasmin, escortă d ...
05 octombrie, 2022, 15:22
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Câte doze de vaccin anti COVID v-ați făcut?
Una5,98 %