Stela Bivol, director al Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate: Coronavirus în Moldova: Ce e de făcut? Intervenții posibile
Administrator
27 martie, 2020, 14:33
Vizualizări: 9537
Opt zile de la primul caz confirmat de import până la primul caz local: peste 100 mii călători din diverse țări și în special țările UE au intrat în republică în ultimele trei săptămâni. La intrare s-a făcut screening de simptome și/sau ancheta epidemiologică. O parte a făcut autoizolare și a respectat instrucțiunile.
Situația la zi în Moldova
Sursa: CBS AXA în baza
datelor zilnice prezentate de MSMPS RM
Alții au
mers acasă, și-au îmbrățișat rudele, au participat la evenimente sociale și
abia peste câteva zile - o săptămână au auzit despre necesitatea de
autoizolare, încă o categorie nu au luat-o în serios. Au fost introduse
sancțiuni sub formă de amenzi. Această măsură are un efect advers – poate scădea adresabilitatea
celor cu forme ușoare și fără simptome și persoanele potențial expuse să
ascundă informație epidemiologică necesară
pentru a stabili lanțul de transmitere. Se
observă fenomenul că la contactarea sistemului medical cu simptome respiratorii
unii evită să zică că au avut contact cu cineva cu simptome sau cu cineva care
a călătorit, de aceea primii afectați încep să fie lucrătorii medicali și din
alte instituții decât cele care se ocupă de Covid-19.
Conform
scenariilor publicate pe pagina OMS, etapa epidemiei corespunde scenariului 3: țară
care are focare în timp, locație geografică și expunere comună (clustere de
cazuri).[1]
Acum transmiterea e preponderent locală cu focare.
Ce este bine: În Moldova am mers mult mai repede ca alte țări pe paradigma mitigării - a reducerii masive a contactelor dintre oameni. La ziua 3 -7 de la primul caz deja a avut loc închiderea locurilor de aglomerare publică, la ziua 8 a început comunicarea cu mesaje consecvente de Stai Acasă. Populația a fost sensibilizată masiv atât despre urgența de sănătate, cât și despre măsuri precauție prin mai multe canale – media, locuri publice, materiale informaționale, comunitate media socială.
Aceste
măsuri probabil nu au avut acoperirea de 2/3 populație necesară pentru a stopa
transmiterea, dar sper că totuși contribuie la încetinirea ratei de transmitere.
Însă pe termen mediu, această strategie nu va avea efect de stopare a epidemiei
(supresie), doar de încetinire (mitigare) - timp câștigat pentru a ne pregăti
de răspuns de durată, aproximativ 12-18 luni până la apariția vaccinului.
[1] https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/technical-guidance/critical-preparedness-readiness-and-response-actions-for-covid-19
Pe pilonul de răspuns identifică-izolează-găsește contacții toate trei dimensiuni sunt insuficiente:
Identifică: | Capacitate testare limitată – centralizată într-un singur laborator, persoanele cu Covid-19 prezumptiv (“caz suspect”) sunt aduse cu ambulanța la apariția simptomelor doar la Chisinău, între timp existând probabilitate ca și contacții lor să fie afectați, transmițând în comunitate fără să știe sau poată exclude în lipsa testării la nivel local. Este necesară extinderea punctelor și modalităților de testare și înțelegem că se lucrează pe această dimensiune.
Anchetele epidemiologice – calitatea îndeplinirii probabil variază – monitorizarea predominant a apariției simptomelor. Conform studiilor epidemiologice, fiecare persoană infectată transmite la 2-3 persoane în mediu, chiar și în perioada asimptomatică. Contagiozitatea se menține 6 zile la cei care fac forme fără simptome și apare cu o zi înaintea apariției simptomelor la cei simptomatici.
Definiția cazului depășită – încă include pe lângă simptome și criterii epidemiologice –aflare în străinătate si contact cu cineva revenit, deja e cazul de extindere pe criterii preponderent clinice și factorul călătoriei sau contact cu cineva care a călătorit nu mai este relevant. |
Izolează: | Autoizolarea acasă a celor reveniți și monitorizarea la telefon de către AMP sunt unicele instrumente la moment. La acest moment autoizolarea doar a celor reveniți este deja depășit și nu mai are sens epidemiologic. Suntem deja la etapa transmiterii locale – contacții intra domiciliari și alți contacți. Această categorie la moment nu este la fel de activ monitorizată și izolată. Trebuie să existe și modalități de izolare în încăperi terțe organizate de stat, pentru cei care locuiesc în condiții care nu permit autoizolarea și au persoane cu risc pentru Covid-19. |
Găsește contacții | Din exterior nu este posibil să evaluezi calitatea completării anchetei epidemiologice, a capacității de a identifica contacții, precum și a-i include în regim de autoizolare sau testare. Riscuri adiționale - dacă oamenii sunt speriați sau nu au încredere, probabil nu menționează toți contacții. În plus, dacă au dus o viață obișnuită înainte de simptome și nu au StatAcasă, este dificil de a numi toate persoanele cu care s-au văzut pe parcursul unei săptămâni. |
Ce urmează: cum poate arăta mersul epidemiei în următoarele 12-18 luni
Conform la anumite modelări epidemiologice și în baza observațiilor în alte țări, Colegiul Imperial a făcut niște estimări, utilizate acum de Marea Britanie și SUA pentru ajustarea strategiei. Acestea pot fi aplicate în Moldova de către specialiști[1]:
- Circa 2/3 populație trebuie să facă infecția pentru a apărea imunitate colectivă. La moment nu există premise să se considere că virusul s-ar opri din transmitere în perioada caldă a anului. La momentul opririi măsurilor de supresie a transmiterii virusului, transmiterea reîncepe.
- 85% fac forme ușoare-medii, 10% forme grave, 5% severe
- 2/3 cazuri sunt suficient simptomatici, circa 1/3 forme trec fără simptome și persoanele pot continua activitatea.
- Circa 30% din cei spitalizați gravi vor avea nevoie de respirație asistată
- Durata spitalizării 8 zile fără respirație asistată și 16 cu respirație asistată.
Deci în absența intervențiilor de supresie de durată îndelungată putem anticipa că circa 60-75% populație se va infecta în perioada următoare până la apariția vaccinului, din ei circa 30% vor avea nevoie de spitalizare, și 5% vor fi cazuri severe și care decedează fără asistența specializată a respirației.
Referitor la rata de transmitere, Moldova ar putea avea anumite particularități: teama de raportare, prezentarea informației eronate, nerespectarea carantinei si nivelul redus de informare. In plus o parte a populației consideră că riscul este mic (40% nu se consideră la risc de infectare Covid-19)[2], iar 61% din populație crede în informații false (de exemplu 60% consideră că virusul e produs de o altă țară) [3]. Această rată de transmitere ar putea fi la nivel maxim – R=2.5-3.0.
Scopul principal în Republic Moldova este sa micșorăm rata de reproducere. O modelare foarte rapidă și nespecifică arată că dacă rata de reproducere scade de la 2.5 la 1.5, diferența de număr cazuri confirmate este enormă.
Care sunt opțiunile de strategii?
Modelarea epidemiologică a modelului propus de Imperial College, sunt posibile trei scenarii:
Sursa: Imperial College COVID-19 Response Team. Impact of non-pharmaceutical interventions (NPIs) to reduce COVID-19 mortality and healthcare demand. 16 martie 2020.CBS Axa. Sondaj national Covid-19.
CBS Axa. Sondaj national Covid-19
- Progresia naturală ( linia neagră)- Strategie mitigare (linia rosie)
- Strategia supresie (Ciocanul – 7 săptămâni, iar apoi începe Dansul).
Sursa: https://medium.com/@tomaspueyo/coronavirus-the-hammer-and-the-dance-be9337092b56
Mitigare
Supresie
Scopul: nu de a întrerupe transmiterea complet, ci de a crea treptat imunitate colectivă și de a menține numărul de cazuri la capacitatea sistemului public de a le gestiona, protejând grupurile de risc până la apariția vaccinului și tratamentului.
Scopul: de a reduce rata reproduceri sub 1 pentru a elimina transmiterea. Provocarea este că aceste măsuri trebuie să fie menținute pe toată durata circulației virusului sau până la apariția vaccinului.
Toate țările UE, SUA, Marea Britanie si alte țări
China, Singapore, Coreea de Sud, Japonia
Sursa: Imperial College COVID-19 Response Team.
Supresia - strategii
· Izolarea cazurilor acasă
· Carantina voluntară acasă
· Masuri de distanță fizica extinse pentru toți cei la risc
· Distanțare socială întreaga populație
· Închiderea școlilor si universităților. Modelarea arată următorul lucru: orice măsură izolată are efect insuficient, ele trebuie aplicate împreună.
Sursa: Imperial College COVID-19 Response Team. Impact of non-pharmaceutical interventions (NPIs) to reduce COVID-19 mortality and healthcare demand. 16 martie 2020.
O altă analiză publicată în Financial Times arată că măsurile de supresie trebuiesc combinate cu cele de limitare cât mai repede posibil, și doar țările care au făcut identificare, izolare si investigare contacte au reușit sa schimbe drastic curba.
Sursa: https://www.ft.com/coronavirus-latest
Ce strategii sunt cele mai efective
Iată cei patru piloni ai
strategiei utilizați in Coreea de Sud, care pot fi utilizați și în Moldova,
apropiat de planul de răspuns.
1.
Deschidere maximal și transparență în prezentarea informației pe
infecții noi |
Informație maximal transparentă
despre ce știm, ce nu știm, ce urmează, inclusive în media și tuturor
actorilor din țară. Aceasta a fost lecția învățată după epidemia MERS in 2015
și aceasta micșorează confuzia și speculațiile privind ce trebuie de făcut
pentur a micșora transmiterea. |
2. Limitare și mitigare |
Limitarea constă în
izolarea fiecărui infectat imediat și monitorizarea tuturor suspecților și a
celor confirmați. Mitigarea constă în
micșorarea numărului cazuri pentru a permite capacitatea sistemului de a
răspunde prin campanie de distanță socială. |
3. Triaj și sistem tratament |
Acest sistem a fost
dezvoltat în urma epidemiei MERS. Cea mai mare provocare este abundența pacienților
la spitale. Pentru a preveni acest lucru, un sistem de triaj conține
spitale/spații de izolare (carantina) pentru cazurile severe (5 spitale), iar
cazurile forme ușoare si gravitate medie se tratează la spitalele comunitare.
De asemenea s-au creat spații de izolare în hotele, terenuri sportive și
centre rezidențiale. |
4. Screening masiv și găsirea proactivă a
contacților |
Promovează testare
masivă și examinarea accelerate a contactelor, producția accelerate a
testelor, cu capacitate diagnostic de 430000 teste pe săptămâna. Arma
principal este testare rapida combinata cu centre de testare unde vii cu
mașina sau pe jos în aer liber. |
Sursa: https://www.undrr.org/news/how-south-korea-suppressing-covid-19
Ca și concluzie, în Republica Moldova răspunsul la epidemia Covid-19 este în direcția bună și în corespundere cu pilonii recomandați. Însă acum va fi nevoie de intensificat pilonul de identificare, izolare și stabilirea și monitorizarea activă a contacților fiecărui caz confirmat, comunicarea riscurilor la toate nivelele, continuarea măsurilor de distanță fizică și carantină atunci cînd focarele identificate trec în scenariul cu transmitere locală extinsă.
Totodată, va fi important și planul de mitigare a consecințelor
acestor restricții, inclusiv menținerea serviciilor esențiale, protecția
socială a celor afectați de izolare și a risc, planuri de continuitate pentru
sectorul privat și alte măsuri. Desigur, gradul de asigurare a măsurilor de
protecție individuală și adoptarea rapidă de către toți lucrătorii de primă
linie, lucrătorii medicali, farmaciștii, polițiștii, servicii sociale oferite
de sectorul public și societate civilă, lucrătorii băncilor și a magazinelor
etc, va face diferența în numărul celor afectați la datorie.
Suntem într-o situație la care nu ne-am așteptat să fim, la fel ca majoritatea țărilor. Deși există un plan regional și național, nimeni nu are toate răspunsurile gata pregătite, toți învățăm din mers. Acum trebuie agilitate, colaborare, transparență și flexibilitate. Este un virus care ne poate învăța să fim mai buni, mai deschiși, mai solidari, mai colaborativi, să trecem peste diferențe și trecut.
Doar așa vom putea să îi ținem piept și să învățăm ce avem de făcut
ca să fim cu un pas înainte. Alte țări au reușit să fie cu un pas înainte,
pentru că au avut lecțiile altor epidemii similare mai recent, noi ne întâlnim
cu așa tip de provocare pentru prima dată, așa că avem de învățat mai repede.
Pentru asta trebuie să ne întoarcem la răspunsul clasic din manualele de
sănătate publică de la începutul secolului 20 și să le folosim cu inteligența
și tehnologiile din secolul 21. Doar așa vom reuși.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
10 octombrie, 2018, 12:31
10 octombrie, 2016, 16:34
10 octombrie, 2016, 18:49
10 octombrie, 2018, 18:09
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %