Moldova nu are servicii paliative dezvoltate la nivel de țară. Cine îi ajută, atunci, pe bolnavii, care sunt la capătul vieții?
Silvia Rotaru
29 ianuarie, 2021, 14:32
Vizualizări: 3879
În Moldova, aproximativ 25 de mii de potențiali pacienți au nevoie de îngrijiri paliative. Cifra nu este o noutate pentru țara noastră, însă adevărul este că doar unul din 3 moldoveni beneficiază, în realitate, de îngrijiri paliative. Se întâmplă din mai multe motive, dar, cel mai des din cauză că o bună parte dintre ei, nu cunosc despre aceste servicii sau acestea lipsesc în localitatea sau regiunea în care trăiesc.
În Moldova, serviciul
de îngrijiri paliative a început să se dezvolte din anul 2000, la nivel de
servicii non-guvernamentale, și doar mult mai târziu prin sectorul spitalicesc public.
Primul serviciu specializat în îngrijiri paliative, în sectorul public, –
Echipa mobilă de îngrijiri paliative de spital – a fost creat abia în anul 2008
la Institutul Oncologic.
Până în anul 2019
serviciul de îngrijiri paliative s-a extins. Astăzi, 33 de Spitale raionale au
secții de îngrijiri paliative, pe lângă acestea se adaugă instituțiile
republicane și organizațiile non-guvernamentale. Însă, deși pe hârtie figurează
că există astfel de secții, în realitate, majoritatea dintre ele nu corespund
standardelor unei secții de îngrijiri paliative.
Însă, revenind la ONG-urile,
care prestează aceste servicii. Din păcate și ele sunt foarte puține în Moldova
și acoperă doar 8 teritorii administrative. Cele mai multe servicii de
îngrijire paliativă fiind concentrate în Chișinău.
Potrivit
președintelui Asociației naționale de îngrijire paliative şi directorul
executiv al „Hospice Angelus Moldova”, Valerian Isac, dintre cei 25 de mii de
potențiali pacienți care au nevoie de îngrijiri paliative, la modul practic
doar 15-20 la sută beneficiază de ele.
„Noi nu avem
dezvoltate serviciile de îngrijiri paliative la nivel de țară. Există câțiva
prestatori dintre organizațiile non-guvernamentale, care prestează servicii de
îngrijiri paliative și câțiva care prestează în staționar. Unități cu paturi
avem în Ceadâr-Lunga, în Strășeni și pentru copii la Isacova, Orhei. Mai este
și Spitalul Nr.4, dar acolo condițiile nu sunt bune pentru îngrijiri paliative.
Dar aceasta este soluția pe care o avem. Pe lângă aceasta, în fiecare
instituție medicală sunt destinate paturi pentru bolnavii care au nevoie de
îngrijiri paliative, însă din cauza insuficienței cadrelor pregătite pentru
prestarea acestor servicii, practic pe aceste paturi sunt internați alți
pacienți”, explică Valerian Isac.
În acest moment,
„Hospice Angelus Moldova” oferă îngrijiri paliative la domiciliu pentru 50 de
persoane și 30 de copii, doar din Municipiul Chișinău.
„Noi suntem o organizație contractată de către
CNAM și lucrăm conform regulamentelor și legislației în vigoare cu privire la
asistența medicală. Pacienții vin la noi prin intermediul unor acorduri pe care
noi le avem cu Asociațiile Medicale Teritoriale din Chișinău, unde pacienții
care sunt pentru îngrijirile paliative, mai ales cei care stau la evidența
Institutului Oncologic, sunt direcționați către Hospice Angelus. Îi preluăm în
îngrijire până la deces, iar toate îngrijirile sunt gratuite. Ele nu costă
nimic, nici familia, nici pacientul. Ele constituie atât din asistență medicală
propriu-zisă, consultație, asigurarea cu unele medicamente sau materiale
paramedicale”, ne-a explicat Valerian Isac.
Hospice Zubrești, satul Zubrești, raionul Strășeni
Asociația Obștească
„Prosperare” Zubrești și-a început activitatea în anul 1999, iar din anul 2006,
Asociația are și calitatea de Hospice. Acesta furnizează servicii de îngrijiri
la domiciliu și îngrijire în unități cu paturi, având capacitatea de 15 paturi.
Fundația Hospice Angelus Moldova
FFMS Angelus Moldova
este principalul furnizor de Îngrijiri Paliative (ÎP) din țară și acordă
servicii medico-sociale gratuite, de înaltă calitate, pentru pacienții cu
maladii incurabile progresive, avansate, cu prognostic limitat de viață sub 12
luni, inclusiv copii. Anual de serviciile Angelus Moldova beneficiază peste
2.500 de pacienți. Fundația oferă următoarele servicii:
Servicii de îngrijire
paliativă la domiciliu destinate adulților
Servicii de îngrijire
paliativă la domiciliu destinate copiilor
Servicii de îngrijire
paliativă pediatrică, oferite în staționar (Centrul de Îngrijiri Paliative Casa
Angelus)
Stomaterapie
Servicii de protezare
mamară
Servicii de asistență
socială
Hospice Isacova, satul Isacova, raionul Orhei
Casa Angelus,
reprezintă primul Centru de Îngrijiri paliative Pediatrice, deschis în vara
anului 2017, în satul Isacova, raionul Orhei, de către Hospice Angelus Moldova.
Misiunea Centrului Casa Angelus este de a oferi asistență medico-socială, pe o
perioadă de cel puțin 14 zile, copiilor cu maladii incurabile progresive și
avansate, cu posibilitatea reinternării. Casa Angelus are capacitatea să
interneze până la 15 copii, în caz de necesitate, împreună cu un aparținător.
Hospice-ul a fost
deschis în anul 2013 cu suportul financiar al Asociației „Wort und Tat” din
Germania și are o capacitate de 19 paturi, care sunt permanent ocupate.
Majoritatea pacienților care vin aici sunt oncologici. Celelalte categorii de
pacienți constituie aproximativ 3-4 %.
Hospices of Hope Moldova
Hospices of Hope
Moldova (reprezentanța organizației internaționale Hospices of Hope din Marea
Britanie) este o organizație de caritate care susține dezvoltarea serviciilor
de îngrijire paliativă în Republica Moldova din anul 2008.
Începând cu anul 2017
Hospices of Hope Moldova, a inițiat dezvoltarea unei Rețele Naționale de
Servicii de Îngrijire Paliativă pentru a oferi gratuit, servicii de asistență
medico-socială persoanelor care suferă de boli incurabile.
În acest moment sunt
susținute echipele mobile din 4 organizații non-guvernamentale:
-AO Angelus Ocnița,
-AO Angelus Taraclia,
-AO „Aripile
Speranței”, Orhei,
-AO Angelus Soroca,
-O echipă mobilă din
cadrul unei instituții medico-sanitare publice – Spitalul Raional Cahul.
Fundația de
Binefacere Caritas Moldova este creată de Biserica Romano-Catolică din Moldova,
la iniţiativa Episcopului de Chişinău, în anul 2015. Principalele categorii de
beneficiari ai Caritas Moldova sunt: persoanele în etate, cele abandonate,
persoane cu dizabilităţi, copii, tineri, studenţi, familii vulnerabile, familii
monoparentale, şomeri, persoane aflate in situaţii de risc şi alte categorii
vulnerabile. Caritas Moldova îşi desfăşoară activităţile prin intermediul
Biroului Naţional şi celor 11 filiale situate în: Bălţi, Bender, Chişinău,
Creţoaia, Grigorăuca, Raşcov, Rîbniţa, Slobozia Raşcov, Stăuceni, Stîrcea, Tiraspol.
Asociația Obștească „MEDLIFE”, orașul Bălți
Asociația activează
din 2009 și este specializată în acordarea asistenței medicale consultative –
curative, în domeniul medicinii interne, chirurgie și ginecologie de ambulatoriu,
îngrijiri paliative și medico-sociale la domiciliu. AO „MEDLIFE” este
contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină din anul 2010. Contractul prevede acordarea asistenţei
medicale în cadrul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală – îngrijiri
medicale la domiciliu. Din anul 2013, concomitent, prestează și servicii de
îngrijiri paliative la domiciliu.
SC Mediclas SRL, orașul Ungheni
Societatea Comercială
Mediclas a fost fondată în anul 2007 și este specializată în acordarea asistenţei
medicale consultativ-curative în domeniul medicinii interne şi asistenţei
medico-sociale de îngrijire la domiciliu.
Îngrijirea paliativă
devine necesară pe parcursul evolutiv al multor maladii. Majoritatea adulților
care au nevoie de aceste îngrijiri suferă de maladii cronice cum ar fi afecțiunile
cardiovasculare (38,5%), cancere (34%), maladii cronice respiratorii (10,3%), SIDA
(5,7%) și diabet (4,6%).
Îngrijirea paliativă
poate deveni indispensabilă și în multe alte situații de boală, inclusiv în
insuficiența renală, bolile cronice de ficat, scleroza multiplă, boala
Parkinson, artrita reumatoidă, în maladiile neurologice, în demență,
malformații congenitale de dezvoltare și tuberculoza rezistență la medicamente.
Tag: ingrijiri paliative, ong, angelus moldova, valerian isac, hospice
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %