Spațiile prea liniștite sau prea luminoase afectează dezvoltarea copiilor născuți prematur
PasPortal Administrator
21 octombrie, 2013, 14:51
Vizualizări: 2275
Mediul din secţiile de terapie intensivă neonatală, unde copii născuți prematur îşi petrec primele săptămâni sau chiar luni de viaţă, influenţează dezvoltarea acestora cel puţin până la vârsta de 2 ani.
Redactor: Sorina Bujarov
Mediul din secţiile de terapie intensivă neonatală, unde copii născuți prematur îşi petrec primele săptămâni sau chiar luni de viaţă, influenţează dezvoltarea acestora cel puţin până la vârsta de 2 ani. Este vorba, în special, de spațiile prea liniștite și prea luminoase. Așa arată rezultatele unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Washington University, SUA, scrie descopera.ro.
Savanții au cercetat situația din diverse saloane din secțiile de terapie intesivă pentru nou-născuţi şi gradul de dezvoltare a capacităţilor copiilor până la vârsta de 2 ani, scrie descoperă.ro.
Anterior, alte cercetări au arătat că saloanele puternic luminate şi zgomotoase din secţiile obişnuite de terapie intensivă neonatală au efecte nocive asupra bebeluşilor născuți prematur şi că aceştia ar trebui să fie ţinuţi într-un mediu liniştit. După aceste cercetări, în SUA, multe astfel de secţii au fost renovate, iar amenajarea lor a fost regândită.
Astfel, au fost create rezerve (cu un singur loc), în loc de saloane cu mai multe incubatoare. Însă rezultatele nu au fost cele aşteptate, au constatat cercetătorii de la Washington University.
Autorii studiului au cercetat capacităţile a 127 de copii născuţi prematur, între anii 2007 -2010, într-o secţie de terapie intensivă neonatală situată într-o localitate urbană, unde numărul vizitelor din partea părinţilor era mic.
Aproximativ jumătate dintre copii au fost îngrijiţi în saloane cu mai multe locuri, iar celalaltă jumătate – în rezerve. Nou-născuţilor le-au fost făcute teste neurocomportamentale, electroencefalografii şi scanări ale creierului înainte de a fi externaţi din secţia de terapie intensivă. Rezultatele electrofiziologice şi ale scanărilor cerebrale au arătat că bebeluşii adăpostiţi în rezerve liniştite prezentau disfuncții ale dezvoltării creierului faţă de cei ţinuţi în saloane cu mai multe locuri şi unde forfota şi zgomotul erau mai intense.
Potrivit studiului, 86 dintre aceşti copii născuți prematur au fost evaluaţi din nou la vârsta de 2 ani. S-a constatat că cei care au fost ţinuţi în rezerve au obţinut scoruri mai mici în ceea ce priveşte dezvoltarea limbajului, aveau tendinţe de a obține scoruri mai slabe legate de capacităţiile motorii, precum şi reacţii negative față de cei din jur. Prin urmare, tendinţa de a reduce expunerea copiilor la zgomot în secţiile de nou-născuţi nu are neapărat efecte benefice asupra acestora, au ajuns la concluzie cercetătorii.
Este binecunoscut faptul că această lipsa totală a zgomotului, afectează neurodezvoltarea, iar internarea în rezerve foarte liniştite şi puţin circulate scade nivelul experienţelor senzoriale (lumină, sunete) ale copilului în primele luni de viaţă, esenţiale pentru dezvoltarea sa.
„Deşi o secţie de terapie intensivă neonatală gălăgioasă poate fi dăunătoare pentru dezvoltarea creierului, la fel de dăunătoare pot fi şi lungile perioade de linişte şi lipsa expunerii la voci şi alte sunete. Cercetările viitoare ar trebui să încerce să determine care este mediul optim pentru bebeluşii internaţi în secţiile de terapie intensivă neonatală”, au declarat în final autorii studiului.
Articole relaționate:
Statistici îngrijorătoare: Tot mai mulți copii se nasc bolnavi
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
