Record de doctori pe listele electorale
Silvia Rotaru
07 iulie, 2021, 17:56
Vizualizări: 6461
În acest scrutin, ca niciodată, pe listele partidelor care vor să acceadă în Parlament s-au înscris și câteva zeci de medici, asistenți medicali, farmaciști ori stomatologi. În total 79 de persoane din domeniul medical și-ar dori să ajungă deputați în viitorul Parlament al Moldovei. Cei mai mulți, 28, s-au înscris sau chiar au devenit membri în Partidul fostului premier, Ion Chicu - Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei.
Așadar, directori de
spitale, vicedirectori, responsabili din Ministerul Sănătății sau de la Agenția
Medicamentului, medici de familie, chirurgi, asistenți medicali sau farmaciști
s-au înscris în cursa electorală. Unii cu carnet de partid, alții doar se
regăsesc pe lista acestora. Sunt 61 de medici, 11 asistenți medicali și 7
farmaciști, care ar vrea să ajungă în viitorul Parlament al Republicii Moldova.
Câți dintre ei au șanse cu adevărat, e complicat de spus. Urmează să vedem
rezultatele alegerilor de duminică, 11 iulie. Însă numărul mare de cadre
medicale care ar vrea să facă parte din viitoarea legislatură poate fi explicat
prin atenția sporită, pe care o are sistemul medical în Pandemia Covid-19,
precum și lacunele enorme pe care le are acesta și care, tocmai acum au fost
cel mai bine simțite atât de lucrătorii medicali, cât și de pacienți.
Să le luăm pe
rând.
PACE – Partidul Acasă Construim Europa are pe lista sa 4 medici și un asistent medical. Cap de
listă al Partidului este neurologul și șeful Unității de Primiri Urgențe al
Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” – Alexandru
Grumeza. Pe lângă faptul că e medic e și sportiv de performanță. Alexandru Grumeza a participat și la concursul
pentru funcția de director al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie,
unde activează, însă pe ultima sută de metri și-a retras candidatura în
favoarea actualului său director, Grigore Zapuhlîh. Pentru ultimii doi ani,
Grumeza declară un venit de 1 milion 650 de mii de lei.
Abia pe locul 12 pe
lista PACE este medicul Tatiana Rotaru. Ea este vicepreședinta partidului,
responsabilă de domeniul sănătății. Tatiana Rotaru este cardiolog și cercetător
la Institutul de Cardiologie, dar și Director RTL SM SRL, o companie
specializată în activități farmaceutice și acordarea asistenţei medicale de către
instituţiile medico-sanitare private. Tatiana Rotaru se mai prezintă ca primul
fondator și director al primului centru de studii clinice Moldo-German în RM. Aceasta
declară, pentru ultimii doi ani, venituri financiare de 2 milioane 957 de mii 191
lei.
Pe locul 33 se
regăsește medicul psihiatru Anna Vizir. Aceasta este angajată în cadrul Centrului
de Sănătate Sângerei. Vizir declară pentru ultimii doi ani un venit de 439.781
de lei.
Pe locul 41 pe lista
PACE este medicul neurochirurg Dmitri Capsamun, și el angajat al Institutului
de Neurologie și Neurochirurgie. Potrivit declarației de venituri și avere, în
ultimii doi ani Capsamun a avut venituri financiare în valoare de 775.936 de
lei.
Pe locul 43 în lista
PACE este asistenta medicală Nicoleta Bodrug, și ea angajată în cadrul
Institutului de Cardiologie. Ea declară pentru ultimii doi ani un venit de doar
179.363 de lei.
Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic are pe listă un medic și un asistent medical.
Medicul ginecolog Ala
Reajeva se află pe locul doi pe lista partidului. Aceasta este doctor în
științe medicale și are un master în administrare publică. Din anul 2006 este
medic ginecolog la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Potrivit
declarației de avere și venituri, Reajeva a obținut venituri de 614.150 de lei,
în ultimii doi ani.
Abia pe locul 37 al
partidului se regăsește asistenta medicală din cadrul Centrului de Sănătate
Glodeni – Adelina Chetrari. Aceasta are doar 23 de ani și declară un venit în
ultimii doi ani de 47.168 de lei.
Blocul electoral „Renato Usatîi” are pe listă 2 medici, un stomatolog și un farmacist.
Medicul stomatolog
Sergiu Urecheanu este administratorul SRL-ului PRO BAUS. Se află pe locul 38 pe
lista Blocului lui Usatîi. Acesta nu a declarat niciun venit pentru ultimii doi
ani.
Pe locul 53 este
medicul imagist la Centrul medical “Magnific Nord” din Bălţi,
Olga Cornieț. Aceasta are 40 de ani și declară un venit
de 1 milion 64 de mii 577 de lei, în ultimii 2 ani.
Medicul de familie
Galina Gavrilița se află abia pe locul 65 în listă. Din anul 1994 este medic de
familie în cadrul Centrului de Sănătate Rezina, iar din 2004 este director
Filiala Rezina a Crucii Roșii. Aceasta declară un venit de 308.600 de lei.
Iar tocmai pe locul
72 este farmacista Elena Scîntean, proprietara stomatologiei „Scîntean Elena” din satul Tudora, Ștefan Vodă.
Aceasta declară un venit de doar 216.567 de lei în ultimii doi ani.
Partidul Șor o are pe listă, cu numărul 13, pe fosta ministră de la sănătate în
Guvernul Filip -Ruxanda Glavan. Aceasta a migrat de la Partidul Democrat, pe
listele căruia a acces în ultimul Legislativ la Partidul PRO Moldova, condus de
Adrian Candu, dar în octombrie 2020 a părăsit și această formațiune, declarând
că rămâne deputat neafiliat și că va face echipă cu toți cei care sunt
împotriva fostului președinte Igor Dodon.
Din anul 2006 până în
2013 când a devenit viceministru al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a
fost directorul unei companii care se ocupă de importul și distribuția
produselor cosmetice, a celor de igienă personală, a utilajului medical și a
preparatelor parafarmaceutice – Glavirux. Din iulie 2015 până în iulie 2017 a
fost ministru al Sănătății. Glavan declară, pentru ultimii doi ani, un venit financiar
de 4 milioane 569 de mii 3 lei.
PAS – Partidul Acțiune și Solidaritate are pe listă 2 candidați medici. Printre aceștia Adrian
Belîi, anesteziolog și șeful Departamentului ATI din cadrul Institutului de
Medicină Urgentă, care ocupă locul 29 pe listă. Acesta declară un venit de 1
milion 596 de mii, 44 de lei. Belîi nu este membru de partid.
Medicul Ana Oglindă
ocupă locul 68 pe lista PAS. Aceasta a condus timp de 30 de ani secția
Reanimare și Toxicologie a Institutului Mamei și Copilului. Din 2002 este
conferențiar universitar. Ana Oglindă este membru al Biroului Organizației
Locale Botanica și membru al Biroului Național Organizația de Femei. În anul
2018, Ana Oglindă era acuzată de familia unui băiețel de 12 ani, Marius
Botnaru, de malpraxis. Copilul a murit în urma unei crize de pancreatită.
Materialul integral AICI.
Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor nu are niciun lucrător din domeniul sănătății pe lista
viitorilor deputați. Asta chiar dacă este partidul care promite schimbări esențiale
în sistemul medical și o atenție sporită față de lucrătorii din domeniul
sănătății.
Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда” are pe listă un medic și 2 asistenți medicali.
Pe locul 19 pe lista
partidului este medicul ginecolog-oncolog de categorie superioară Valentina
Leșan. Aceasta are o experiență profesională de 30 de ani și este angajată în
cadrul clinicii private Promed. Deși toți candidații la funcția de deputat sunt
obligați prin lege să-și facă publice declarațiile de venituri și avere, Leșan
nu declară niciun venit.
Cu 10 poziții mai jos,
pe locul 29, este asistenta medicală Alina Tataru în vârstă de 22 de ani. Pe
locul 39 se află și asistenta Irina Cara, în vârstă de 23 de ani. Niciuna
dintre ele nu a declarat vreun venit oficial.
Partidul Democrat din Moldova (PDM) are pe listă 2 medici, printre care pe locul 9 vicedirectorul
medical al Institutului Mamei și Copilului, Valentina Rotaru. De specialitate
este medic nefrolog, iar anterior a ocupat funcția de deputat din partea
Partidului Democrat. În anii 2015-2016 a fost și vice-ministru al Sănătății.
Anterior a fost medic-șef la Spitalul Clinic Central „Calea Ferată din
Moldova”, actualul Spital al Ministerului Sănătății. Valentina Rotaru declară
un venit financiar de 474.963 de lei.
Pe locul 16 pe lista
PD este șefa Centrului de Sănătate Anenii Noi - Ina Gurschii. Aceasta e
declarat un venit de 841.009 lei.
Platforma Demnitate și Adevăr are pe listă 3 medici, un stomatolog și un asistent
medical.
Astfel, pe locul 20
pe lista platformei este medicul pediatru din cadrul Spitalului Raional
Hâncești, Lilia Tănase. Aceasta mai este și vicepreședinte pe probleme sociale
în cadrul Consiliului Raional Hâncești. Lilia Tănase declară un venit bănesc de
899.870 de lei.
Stanislav Cozulea
este numărul 41 pe listă. Acesta este medic stomatolog și director al Centrului
Stomatologic Raional Nisporeni. Cozulea mai este și fondatorul stomatologiei
NISDENT-S, fondată în 2019 și administrată de soția lui. Medicul declară un
venit oficial de 125 de mii 66 de lei, în ultimii doi ani.
Pe locul 51 este
medicul neurolog din cadrul Spitalului Raional Cimișlia - Dumitru Dvorniciuc.
Acesta declară un venit de 695.730 de lei.
Medicul de familie
din Raionul Anenii Noi – Nelli Buruian, de pe lista Platformei DA declară un
venit de 1 milion 199 mii 396 de lei. Într-un scurt spot video, Buruian spune
că echipa Platformei Demnitate și Adevăr este una dintre cele mai lucrative
echipe.
Vedeți video AICI.
Pe locul 90 din lista
Platformei DA este asistenta medicală Ala Grigoraș, în vârstă de 50 de ani.
Asistenta declară un venit de 387.568 de lei.
Partidul Unității Naționale are pe listă un medic, un stomatolog și doi farmaciști.
Numărul 11 pe lista
PUN este medicul stomatolog Alexei Paluță. Acesta este angajat în cadrul unei
clinici private din București și potrivit declarației de avere a avut în
ultimii 2 ani un venit de 241 de mii 473 de lei.
Laborantul farmacist
Galina Condrea se află pe locul 16 pe lista partidului. Aceasta are 30 de ani
și declară un venit de 972.500 de lei.
Chirurgul urolog din
cadrul Spitalului Raional Edineț, Victor Rusanovschi este pe lista PUN pe locul
26. Soția medicului este vicedirector al Spitalului. Victor Rusanovschi mai
este și consilier în Consiliul Raional Edineț. Acesta a declarat un venit de 1 milion
179 de mii 882 de lei.
Cu numărul 32 în
listă este farmacistul diriginte în cadrul Farmacia SC „Astra Vita” SRL,
Nicolae Robu. Specialistul declară un venit de 745 de mii, 460 de lei, în
ultimii doi ani.
Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, are pe listă 2 medici și doi asistenți medicali. Printre
ei se numără profesorul universitar Ion Iliciuc.
Ion Iliciuc este doctor în științe medicale, profesor universitar la Catedra Neuropediatrie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În trecut a fost directorul Institutului Mamei și Copilului, iar acum 10 ani a fost implicat într-un scandal privind interzicerea medicamentului Maturinol, pe care l-a inventat. Acesta a fost demis din funcția de director din mai multe motive, printre care și gestionarea incorectă și ineficientă a resurselor financiare ale instituţiei.
Ion Iliciuc este numărul
32 din 101 pretendenți la funcția de
deputat pe lista PDA. Are 73 de ani și declară un venit de 302 mii de lei.
Pe locul 33 din listă
este asistenta medicală Albina Manoli. Aceasta declară un venit de 228.900 lei.
Inga Tverdohleb,,
medic de familie la AMT Ciocana, este pe lista PDA pe locul 52. Aceasta declară
un venit de 174 de mii 334 de lei.
Pe poziția 79 este
asistenta medicală Olesea Bujenița. Aceasta declară un venit de 180 de mii de
lei pentru ultimii doi ani.
Partidul „NOI” are pe listă un medic.
Nicolae Șavga este pe
poziția a 5-a în listă. Este medic ortoped-traumatolog și chirurg pediatru.
Acesta nu și-a făcut publică declarația pe venit și avere.
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei are pe listă tocmai 28 de medici, o farmacistă, doi șefi
de direcție de la Ministerul Sănătății și un consultant din cadrul Ministerului
Sănătății.
Așadar, directorul
Spitalului Clinic Municipal „Valentin Ignatenco”, Alexandru Holostenco este numărul
7 pe listă. Holostenco a fost secretar de stat în Guvernul Chicu. El declară venituri
607.579 de lei, pentru ultimii doi ani.
Pe poziția a 13-a în
listă este directorul Spitalului Dermatologie și maladii comunicabile Iulian
Oltu. Oltu a fost un simpatizant activ al Partidului Democrat, pe vremea când
liderul acestuia era Vlad Plahotniuc. Directorul declară venituri financiare de
1 milion 281 de mii 63 de lei.
Valentina Stratan,
medic biolog, șefa Laboratorului științific al Institutului Oncologic se află
pe poziția a 14-a în lista PDCM. Stratan a fost anterior deputată în Parlament
și membră PD, încă de la fondarea acestuia. La începutul acestui an a declarat
că părăsește formațiunea politică și aderă la partidul condus de Ion Chicu.
Valentina Stratan declară un venit de 1 milion 501 mii 431 de lei, în ultimii
doi ani.
O poziție mai jos
este Vasile Tomuz, vicedirector al Clinicii de copii „Emilian Coțaga”. Acesta a
declarat un venit de 948.226 de lei pentru anii 2019-2020.
Vicedirectorul
Medical al Spitalului de Psihaitrie Bălţi, Lilia Ignatiuc se află pe poziția
16. Ignatiuc declară un venit de 538 de mii 506 lei.
Natalia Cojușneanu
este coordonator proiecte medico-sociale la Fundația de Binefacere Caritas
Moldova și este pe lista PDCM pe locul 24. Aceasta declară un venit 770 de mii
de lei, 305 lei, pe care l-a obținut din mai multe surse.
Ilașciuc Edurd este
stomatolog și deține funcția de director la I.I. Denta Ilașciuc. Se află pe
lista PDCM pe locul 30 și declară un venit de 489.800 de lei.
Pe poziția 32 este proaspătul
director al AMT Botanica, Marina Golovaci. De specialitate este medic de
familie, iar anterior a deținut funcția vicedirector al AMT Buiucani și a fost
secretar de stat tot în Guvernul Chicu. Aceasta declară un venit de 1 milion 36
de mii 987 de lei.
Directorul Spitalului
Raional Criuleni – Aurica Roman se vrea și ea în Parlament. Aceasta este medic
cardiolog și a ocupat anterior funcția de director al unei clinici private.
Aceasta declară un venit de 1 milion 290 de mii 235 de lei.
Elena Moraru este
șefa Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Drochia și vrea și ea să devină
deputat. Aceasta declară un venit de 580.133 de lei.
Șefa Centrului de
Sănătate Glodeni, Viorica Ciobanu este pe lista PDCM pe locul 39. Specialista declară
pentru ultimii doi ani un venit de 471.571 de lei.
Și Grigore Paun, șeful
Departamentului Consultativ Specializat Integrat al IMC vrea în Parlament.
Venitul declarat de acesta este de 869 de mii 109 lei.
Medicul de familie Piotr Dodu este pe lista PDCM pe locul 52. Acesta are 33 de ani declară un venit de 286 de mii 736 de lei. Piotr Dodu este inițiatorul unui vlog medical. Într-un interviu pentru Sănătate INFO acesta declara că are multe să spună despre sistemul medical pe vlog, mai ales despre schemele de corupție.
Vicedirectoarea AMT
Râșcani, Elena Rotari s-a înscris și ea în lista pretendenților la funcția de
deputat, pe lista PDCM. Aceasta a participat la concursul pentru funcția de
director al AMT Râșcani, dar nu a trecut concursul. Rotari declară un venit de 744.683
de lei.
Alina Bradu, medic de
familie, la AMT Râșcani în cadrul Centrului Consultativ de Diagnostic se află
pe lista PDCM pe locul 60. Aceasta declară un venit de 604.407 lei.
Valerii Tolmaci este șeful
Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească Briceni. Are 60 de
ani și declară un venit de 503.680 de lei.
Anastasia
Monastirscaia, medic oncolog la Institutul Oncologic, se află și ea pe lista
PDCM, pe locul 65. Aceasta declară un venit de 175 de mii 269 de lei.
Și Aldiabat Mohammad
director la Sonomedgrup SRL se vrea în viitorul Parlament de pe lista PDCM.
Acesta declară un venit de doar 33.695 de lei.
Ala Burlacu,
administrator al Centrului medical ,,Sonomed” și medic ecografist, declară un
venit de 98.697 de lei. Ea este pe lista PDCM pe locul 77.
Lilia Purteanu,
șomeră în prezent, este fost asistent universitar la Disciplina Cardiologie în
cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”.
Aceasta vrea să acceadă în Parlament pe lista PDCM, fiind pe locul 78. Deși
este neangajată, Purteanu declară un venit de 586.495 de lei, în ultimii doi
ani.
Și Svetlana Fandofan
vicedirector medical la Spitalul Raional Criuleni se regăsește pe lista PDCM
pentru alegerile din 11 iulie. Aceasta declară un venit de 428 de mii 56 de
lei.
Farmacista Olga
Dobrioglo de la Agenția Medicamentului este pe poziția 83. Aceasta declară un
venit de 579.975 de lei.
Tot pe lista PDCM
regăsește medicul Sergiu Bologa din cadrul Centrului Național de Asistență Medicală
Urgentă Prespitalicească. Acesta declară un venit pentru 2019-2020 de 321.142
de lei.
Serghei Eftodii șeful
laboratorului Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile vrea să
acceadă în Parlament, fiind pe poziția 91. Acesta declară un venit de 977 mii
22 de lei.
Maria Topal, medic-terapeut
la „NEW AGE” SRL, are 28 de ani și declară un venit de 120.992 de lei.
Medicul de familie de
la AMT Botanica CMF 2, Daniela Toacă este pe lista PDCM pe locul 94. Aceasta
are 31 de ani și declară un venit de 300.730 de lei.
Veronica Cașu este
medic rezident la SDMC și este pe poziția 95. Aceasta declară un venit de
517.468 de lei.
Pe locul 96 pe lista
PDCM se află Consultantul Principal al Secției Financiare Administrative la
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Vladimir Carp, care mai
este angajat și în cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Uurgentă Prespitalicească
(CNAMUP). Potrivit declarației de avere acesta a obținut un venit în ultimii
doi ani în valoare 836.003 lei.
Iulia Kotenko, medic
anesteziolog-reanimatolog la Institutul Oncologic, este pe listă cu numărul 97.
Aceasta declară un venit de 575.490 de lei.
Lista medicilor,
candidați la parlamentare de pe lista PDCM o încheie Alina Mamedova, șefă de secție
tratament prin constrângere cu supraveghere obișnuită la Spitalul Clinic de Psihiatrie.
Aceasta declară un venit de 204 mii lei.
Alianța pentru Unirea Românilor, pe scurt AUR, are pe liste 4 medici și un asistent medical. Printre ei
se numără și vicedirectorul Spitalului Clinic Municipal Nr.4 - Ion Purice. Acesta se află pe poziția 23 al
AUR. La parlamentarele din 2019, Purice a participat în campanie pe listele
Partidului Liberal. Acesta declară un venit de 619.079 de lei.
Maria Arvinte, medic
pediatru la Centrul republican de reabilitare pentru copii, se află pe lista
AUR pe locul 8. Aceasta declară un venit de 483.827 de lei.
Pe lista AUR cu numărul 36 este și Janeta Buliga,
directoarea Spitalului Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coţaga” din
Capitală. Aceasta nu și-a făcut
publică declarația pe venit.
Cu numărul 44 pe
lista AUR este și medicul Alexandru Covalenco, director Interactiv S.A, o
companie de construcție din Chișinău. Acesta declară venituri de 13 milioane
127 mii 141 de lei.
Pe locul 78 pe lista
AUR este asistenta medicală la SCR „Timofei Moșneaga” – Carolina Fionat.
Aceasta declară un venit de 69 de mii 987 de lei.
Partidul Verde Ecologist (PVE) are pe listă 3 medici și un asistent medical. Printre ei
se numără șefa secţiei UPU de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”,
Cornelia Sîrbu. Ea este medic obstetrician-ginecolog, categorie superioară și declară
un venit de 297 de mii 963 de lei. Sîrbu nu este membru PVE.
Un alt medic de pe
lista PVE este Maria Marinuță, soția fostului ministru al Apărării, Vitalie
Marinuța. Aceasta însă nu practică medicina, ci se ocupă de turism.
Valentina Stratulat
este medic narcolog la Regia Autosalubritate. Aceasta candidează pentru funcția
de deputat de pe lista PVE cu numărul 39. Pentru ultimii 2 ani a declarat un
venit de 24 de mii de lei.
Pe lista PVE este și
asistenta medicală Doina Uzun. Aceasta declară un venit de 146 de mii de lei.
Partidul Legii și Dreptății, condus de Mariana
Durleșteanu, are pe listă un medic
- stomatologul Ion Burlacu cu numărul 14 pe listă.
Partidul „Puterea Oamenilor” (PPO), condus de fostul primar interimar al Capitalei Ruslan
Codreanu, are pe listă 2 medici, printre care pediatrul Mihai Stratulat, cel care la parlamentarele din anul 2019 a vrut
să acceadă în Parlament, înscriindu-se lista Partidului Democrat. Anterior
acesta a fost și membru Partidului Comuniștilor.
Stratulat a fost
implicat inclusiv în acțiuni și evenimente organizate de Fundația lui Vlad
Plahotniuc „Edelweiss”. Acum Stratulat este proprietarul unei clinici
pediatrice și unul dintre vicepreședinții partidului, iar pe lista candidaților
are numărul 2. Pentru ultimii doi ani, stratulat declară venituri financiare de
1 milion 92 de mii 590 de lei.
Pe locul 6 pe lista
PPO este Inga Catlabuga, medic anesteziolog – reanimatolog de profesie. Aceasta
nu a declarat veniturile oficiale din ultimii 2 ani.
Partidul Regiunilor din Moldova are pe listă un farmacist.
Ina Cuzmici este
farmacistă la Farmacia Orient din Bălți și vrea să acceadă în Parlament pe
lista PRM. Are numărul 9. Ea declară pentru ultimii doi ani un venit de 124 de
mii 643.
Partidul „Patrioții Moldovei” (PPM) are printre membri un medic și un asistent medical.
Medicul stomatolog –
Tatiana Mațapura se regăsește pe lista PPM cu numărul 34. Aceasta a declarat un
venit, pentru ultimii 2 ani, de 43.200 de lei.
Ala Adamean este
asistentă medicală la Grădinița Nr.105
și se regăsește pe listă cu numărul 44. Aceasta declară un venit de 179.703
lei.
Partidul Schimbării are pe listă 2 medici și un farmacist.
Ion Hâncu este
farmacist și șef adjunct pe probleme medicale la Centrul de Sănătate Cantemir.
Acesta este pe lista partidului pe locul 15. Ion Hâncu declară un venit de 725
de mii 634 de lei, pentru ultimii 2 ani.
Pe locul 19 este
medicul cosmetolog Margareta Vîrlezanu, fiind și profesoară la Colegiul de
Medicină din Capitală. Aceasta declară un venit de 1 milion 437 de mii 810 lei.
Pe locul 20 al
Partidului Schimbării este medicul ginecolog-obstetrician Zoreana Cazacu.
Aceasta este angajată la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi”, Spitalul
Internațional Medpark și la laboratorul privat Invitro Diagnostic. Familia
Cazacu declară un venit în ultimii doi ani de 2 milioane 447 de mii 598 de lei.
Partidul Oamenilor Muncii (POM) are pe listă un stomatolog și doi asistenți medicali. Ion
Eșanu este pe lista POM cu numărul 19. Acesta are 28 de ani și este lector
USMF, de unde a ridicat în ultimii doi ani un salariu de 25.200 de lei.
Pe lista POM se mai
află și asistenta medicală pensionară Olga Zingaliuc și Raisa Cojocari. Ambele
nu au declarat niciun venit oficial în ultimii 2 ani.
Este pentru prima
dată când la alegerile parlamentare participă un număr atât de mare de medici
și asistenți medicali. Niciun partid care s-a aflat la Guvernare până acum nu a
reușit să reformeze cu adevărat sistemul de sănătate, ba mai mult, acțiunile au
fost sporadice și trunchiate. Sistemul medical duce o lipsă acută de cadre
medicale, mai ales la sate. Din cauza lipsei medicilor specialiști în raioane,
oamenii sunt nevoiți să meargă la privați să se trateze, chiar dacă sunt
asigurați.
Tag: medici, parlament, alegeri, deputat, partid
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,39 %