Operații în subsol. În aceste condiții își revin după intervenții chirurgicale bolnavii de la Rezina
PasPortal Administrator
10 iunie, 2013, 12:33
Vizualizări: 2695
Bolnavii de la Rezina își revin după intervențiile chirurgicale în secții amenajate la subsolul spitalului raional. Acest lucru se întâmplă deoarece secția de chirurgie este de mai multe luni în reparații, iar când va fi finalizată nu se știe, transmite Pro TV.
Redactor: Irina Papauc
Bolnavii de la Rezina își revin după intervențiile chirurgicale în secții amenajate la subsolul spitalului raional. Acest lucru se întâmplă deoarece secția de chirurgie este de mai multe luni în reparații, iar când va fi finalizată nu se știe, transmite Pro TV.
Secția de chirurgie a spitalului raional din Rezina este în reparații de mai bine de jumătate de an. Odată începute, lucrările s-au și oprit, imediat după ce au fost schimbate geamurile. Medicii spun că, din lipsă de bani, orice activitate a fost suspendată de două luni.
Între timp, toți pacienții secției de chirurgie au fost transferați în secția de traumatologie, însă, pentru că nu este suficient loc, jumătate au ajuns în subsolul instituției.
Adminsitrația spitalului dă vina pe Consiliul raional, care a alocat banii prea târziu.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Aurelia Ustian, șase decenii dedicate tuberculozei. „Îmi ami ...
03 aprilie, 2026, 17:11
Vaccinul BCG, scutul copiilor împotriva formelor grave de tu ...
20 februarie, 2026, 14:39
De la masă la spital. Come alcoolice, hemoragii gastrointest ...
06 ianuarie, 2026, 15:54
Nouă bebeluși au murit în doar câteva zile la o maternitate ...
14 ianuarie, 2026, 16:17
Peste o lună intră în vigoare noile reglementări privind fum ...
22 mai, 2026, 14:28
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi40,00 %
