Date îngrijorătoare: Decesele cauzate de tuberculoză au crescut pentru prima dată în ultimul deceniu, din cauza pandemiei COVID-19
Irina Papuc
18 octombrie, 2021, 13:38
Vizualizări: 2857
Pandemia COVID-19 a inversat ani de progrese la nivel mondial în combaterea tuberculozei. Pentru prima dată, după un deceniu, decesele cauzate de tuberculoză au crescut, conform raportului Global TB 2021 al Organizației Mondiale a Sănătății.
În 2020, mai mulți oameni au decedat din cauza tuberculozei. Unul dintre principalele motive este întreruperea accesului la serviciile de diagnosticare a TB și reducerea resurselor alocate acestui scop. În multe țări, resursele umane, financiare și de altă natură au fost realocate pentru răspunsul la COVID-19, limitând disponibilitatea serviciilor esențiale.
Al doilea motiv este că oamenii s-au străduit să obțină ajutor, în contextul lockdown-urilor aplicate de majoritatea statelor lumii.
„Acest raport confirmă temerile noastre că întreruperea serviciilor esențiale de sănătate din cauza pandemiei ar putea începe să destrame ani de progrese împotriva tuberculozei”, a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.
„Aceasta este o veste alarmantă care trebuie să servească drept un apel de trezire la nevoia urgentă de investiții și inovație pentru a înlătura lacunele în diagnosticare, tratament și îngrijire a milioanelor de persoane afectate de această boală străveche, dar care poate fi prevenită și tratată”.
Perturbarea serviciilor din cauza pandemiei a avut loc în multe domenii, dar impactul asupra TB a fost deosebit de sever. De exemplu, aproximativ 1,5 milioane de persoane au murit de TB în 2020 (inclusiv 214.000 în rândul persoanelor HIV pozitive). Creșterea numărului de decese cauzate de TB a avut loc în principal în cele 30 de țări cu cea mai mare sarcină a TB. Proiecțiile de modelare ale OMS sugerează că numărul persoanelor care dezvoltă TB și care mor din cauza bolii ar putea fi mult mai mare în 2021 și 2022.
Provocările legate de furnizarea și accesarea serviciilor esențiale în TB au însemnat că multe persoane cu TB nu au fost diagnosticate în 2020. Numărul persoanelor nou diagnosticate cu TB și cele raportate a scăzut de la 7,1 milioane în 2019 la 5,8 milioane în 2020. OMS estimează că aproximativ 4,1 milioane de persoane suferă în prezent de TB, dar nu au fost diagnosticate sau nu au intrat în rapoartele oficiale ale autorităților naționale. Această cifră crește de la 2,9 milioane în 2019.
Țările care au redus cel mai mult notificările privind cazurile de infectare cu TB sunt India (41%), Indonezia (14%), Filipine (12%) și China (8%).
Scad investițiile globale pentru combaterea TB
În țările cu venituri mici și medii, care sunt responsabile de 98% din toate cazurile raportate de TB, finanțarea rămâne o mare provocare. Cel mai mare donator bilateral este Guvernul Statelor Unite ale Americii. Cel mai mare donator internațional este Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei.
Raportul constată o scădere a cheltuielilor globale pentru serviciile de diagnostic, tratament și prevenire a tuberculozei, de la 5,8 miliarde USD la 5,3 miliarde USD. Aceasta reprezintă mai puțin de jumătate din obiectivul global de finanțare integrală stabilit, care ar fi trebuit să ajungă – către 2022 - la 13 miliarde USD anual.
Între timp, deși există progrese în dezvoltarea de noi diagnostice TB, medicamente și vaccinuri, totuși se atestă un nivel redus al investițiilor în cercetare și dezvoltare - 0,9 miliarde USD în 2019, ceea ce este cu mult sub obiectivul global de 2 miliarde USD pe an.
Obiectivele globale nu sunt îndeplinite
Modul în care pandemia a influențat schimbările și previziunile în TB, a făcut ca obiectivele globale stabilite să nu mai fie potrivite în contextul actual, deși unele succese există. La nivel global, numărul de decese cauzate de tuberculoză între 2015 și 2020 a scăzut cu 9,2%, deși ar fi trebuit să ajungă la 35% în 2020. De asemenea, la nivel global, numărul persoanelor care se îmbolnăvesc de TB în fiecare an a scăzut cu 11% din 2015 până în 2020 și ar fi trebuit să ajungă la 20% în 2020. Cu toate acestea, Regiunea Europeană a OMS a depășit acest obiectiv, cu o reducere de 25% a infectărilor. Acest lucru a fost determinat în principal de declinul înregistrat în Federația Rusă, unde incidența a scăzut cu 6% pe an între 2010 și 2020. Și Regiunea africană a OMS a fost aproape de atingerea acestui obiectiv, cu o reducere de 19%, ceea ce reflectă reduceri impresionante de 4– 10% pe an în Africa de Sud.
„Ne-a mai rămas doar un an pentru a atinge obiectivele istorice privind tuberculoza pentru 2022, asumate de șefii de stat la prima reuniune la nivel înalt a ONU privind TB. Acest raport oferă informații importante și un puternic memento către țări pentru a urmări urgent răspunsurile la tuberculoză și pentru a salva vieți”, a declarat dr. Tereza Kasaeva, directorul Programului global de tuberculoză al OMS. „Acest lucru va fi crucial deoarece vor începe pregătirile pentru cea de-a 2-a reuniune la nivel înalt a ONU privind TB, preconizată să se desfășoare în 2023.”
Raportul solicită țărilor să adopte măsuri urgente pentru restabilirea accesului la serviciile esențiale ale TB. De asemenea, solicită o dublare a investițiilor în cercetarea și inovarea TB, precum și acțiuni concertate în sectorul sănătății și altele pentru a aborda factorii determinanți sociali, de mediu și economici ai TB și consecințele acesteia.
Noul raport conține date despre tendințele bolilor și răspunsul la epidemie din 197 de țări și zone, inclusiv 182 din 194 de state membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Tag: tuberculoza decese obiective globale pandemia covid oms
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
21 decembrie, 2017, 15:07
21 decembrie, 2021, 16:47
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,29 %