Paturi pentru muribunzi în saloane cu bolnavi cronici. De ce spitalele din Moldova nu au secții separate pentru pacienții incurabili, așa cum prevăd standardele de îngrijiri paliative
Silvia Rotaru
10 noiembrie, 2021, 11:24
Vizualizări: 4070
În spitalele publice din Republica Moldova, pacienții incurabili, care au nevoie de îngrijiri paliative, sunt plasați în saloane împreună cu bolnavii cronici, cu cei care tocmai au suportat operații sau cu oricare alt bolnav care are nevoie de asistența unui cadru medical. În Republica Moldova, bolnavii incurabili stau pe paturi obișnuite, fără acces la grup sanitar sau chiuvetă, fără paravane între paturi, mobilier special, sisteme de alarmă sonore sau fotolii adaptate.
Nu e o realitate inventată, ci una foarte adevărată, constatată în raportul
Avocatul Poporului cu privire la implementarea de către Republica Moldova a
prevederilor rezoluției cu privire la consolidarea îngrijirilor paliative.
Însă, în timp ce experții în drepturile omului constată abateri serioase de la
cele mai elementare standarde, care trebuie respectate în domeniul paliației,
managerii de spitale spun că le asigură pacienților incurabili condiții de
îngrijiri adecvate, interpretând standardele și, cum ne-au mărturisit,
„reieșind din situație”.
De altfel, spitalele publice raionale sunt obligate să presteze servicii de îngrijiri paliative încă din 2013, printr-un ordin emis de Ministerul Sănătății, semnat de ministrul de atunci, PLDM-istul Andrei Usatîi. În document scrie că aceste instituții trebuie să amenajeze paturi pentru pacienții paliativi „conform condițiilor necesare pentru prestarea serviciilor de îngrijiri paliative”, așa cum prevede Standardul Național de Îngrijiri paliative. Asta înseamnă că spitalele trebuie să amenajeze paturile în secții distincte, nicidecum în alte secții. Același ordin mai spune că spitalele raionale au obligația să desfășoare paturi pentru îngrijiri paliative, „în limita celor existente, reieșind din numărul populației deservite – 7 paturi la 100 de mii populație.
Standarde de calitate pentru serviciile de îngrijiri paliative. Ce poateface Guvernul în acest sens
Din păcate, raportul Avocatului Poporului arată că niciun spital raional
din țară nu respectă acest Standard, respectiv nu are secții și saloane
adaptate nevoilor pacienților muribunzi.
De altă părere sunt directorii de spitale raionale cu care a stat de vorbă
Sănătate INFO. Aceștia afirmă că spitalele, pe care le gestionează oferă
condiții potrivit standardelor, a adevărat cu mici abateri. Iar cea mai mare
abatere e că paturile pentru pacienții paliativi se regăsesc și în secțiile
pentru pacienți cronici, și în cele de neurologie, și chiar în secțiile de
chirurgie.
De asemenea, nu există personal specializat în îngrijiri paliative, astfel
că de pacienți se ocupă diferiți specialiști, care acceptă să presteze și
servicii paliative. Managerii se justifică și spun că pentru a fi dezvoltat
serviciul e nevoie de o conlucrare mai amplă „cu alte structuri”, fără să
precizeze ce ar însemna acest lucru.
Așadar, la Spitalul Raional Florești sunt 20 de paturi pentru pacienții
muribunzi. Toate se află în secția de îngrijiri cronice, împreună cu paturile
pentru pacienții cu boli cronice și cele pentru bătrâni. În primele 9 luni ale
acestui an, secția a găzduit 231 de pacienți paliativi. Anul trecut - 264, iar
în 2019 - 677 de pacienți, a declarat managerul instituției, Ludmila Capcelea.
Directorul consideră că serviciul este organizat foarte bine și că spitalul
asigură toate condițiile necesare pacienților incurabili.
„În cadrul secției de îngrijiri
cronice noi avem paturi de reabilitare, geriatrie și pentru îngrijiri
paliative. Paturile sunt funcționale, corespunzător pentru pacienții paliativi.
Ele sunt donate de olandezi. Infirmiera îi poate îngriji și asistenta medicală
tot. Întrucât patul este funcțional, el se ridică la diferite grade, conform
necesităților. Pe etajul unde sunt paturile de îngrijiri paliative sunt trei
grupuri sanitare, cu toate cele necesare. Asistentele medicale au avut
perfecționări în sistemul îngrijirilor paliative”, ne-a răspuns în linii
generale Ludmila Capcelea, director al Spitalului Raional Florești.
Tot în secția pentru bolnavii cronici se află și alte 9 paturi pentru
pacienții paliativi îngrijiți la Spitalul Raional Anenii Noi. Directorul
instituției Alexandru Nastas afirmă că un pacient poate sta pe un pat paliativ
maxim 30 de zile. Instituția a deservit anul trecut 46 de astfel de bolnavi,
iar în primele 10 luni ale acestui an, deja 64.
„Sunt paturi funcționale, care se pliază după necesități. Și noptiere avem, pe care le-am primit din ajutor umanitar. Am primit și 4 paturi de la un domn din Raionul Ialoveni. Din păcate, nu avem saltele care să prevină escarele, însă căutăm, pentru că este nevoie de astfel de saltele și pentru alți pacienți, nu numai pentru cei paliativi”, a precizat Alexandru Nastas.
OMS a stabilit un set de criterii pentru Evaluarea dezvoltării îngrijirilorpaliative. Și Republica Moldova le poate implementa
La Cantemir, odată cu declanșarea pandemiei și amânarea intervențiilor
chirurgicale planificate, secția chirurgie a fost transformată în secție pentru
pacienții incurabili. În total, spune directorul, aici există 8 paturi și,
respectiv, 8 pacienți. Secția nu a fost aleasă întâmplător, precizează
managerul. Aici bolnavii sunt îngrijiți de asistentele medicale din secția
chirurgie, pentru că au cea mai bună pregătire să îngrijească de pacienții
imobili.
„Cea mai bună pregătire o au asistentele din secția chirurgie. Ele sunt
cele care fac pansamente, proceduri invazive, clisme, etc. Mai bine decât
asistentele medicale din chirurgie care au făcut specializare și în paliație,
nu este pregătită nicio altă asistentă medicală”, a menționat directorul
Anatolie Răcilă.
Anterior însă paturile pentru pacienții paliativi la spitalul din Cantemir se
aflau în secția de boli cronice, împreună cu cele destinate serviciilor de
reabilitare și geriatrie, a adăugat Răcilă.
„Acum secția boli cronice este închisă, în legătură cu Covid-ul. Noi am
hotărât ca aceste paturi să le păstrăm. De ele se ocupă medicul oncolog. Acești
pacienți necesită îngrijire și conduită corectă din partea unui specialist, cum
ar fi oncologul, pentru că majoritatea acestor bolnavi sunt cu o maladie
oncologică”, a mai spus directorul.
Răcilă dă asigurări că secția are cu paturi pliabile, saloanele au duș și
wc, adaptate pacienților cu dizabilități.
„Noi aceste condiții le întrunim în cadrul acestei secții. Ei necesită și
tratament analgezic, convorbiri cu psihologul. Toate acestea noi le asigurăm”,
a conchis managerul.
Totodată, managerul spune că pentru anul acesta au fost programate 730 de
zile-pat pentru pacienții paliativi, iar până acum au fost utilizate 605 zile-pat.
La Spitalul din Ștefan Vodă secția de îngrijiri paliative este în
reparație, a mărturisit vicedirectorul Anatolie Gurilă. În total, aici ar urma să
fie amenajate 15 paturi. Acum însă, în funcție de boala de care suferă,
pacienții paliativi sunt împărțiți prin secții.
„Cei cu îngrijiri paliative sunt împărțiți pe secție. Ei sunt repartizați
după profil, terapeutic, chirurgie, ginecologie. Avem condiții. Sunt cu grupuri
sanitare. Cu saltele bune. Noi beneficiem de toate condițiile și nu refuzam
niciun pacient”, afirmă Anatolie Gurilă.
Cinci paturi pentru serviciul de îngrijiri paliative există și la Spitalul Raional
Hâncești.
„Bolnavii paliativi sunt plasați în secția de îngrijiri cronice. Avem
disponibile 5 paturi pentru bolnavii paliativi. Aceasta este structura
instituției. Paturile sunt special pentru acești bolnavi. Saloanele sunt pentru
1-2 pacienți, cu grup sanitar la salon. Avem și saltele care previn escarele.
Evident, necesitatea de paturi este mai mare”, a comentat managerul Petru
Ciubotaru.
Directorul crede că o soluție pentru a dezvolta serviciile de îngrijiri
paliative în spitalele din Moldova e ca serviciile să fie contractate separat,
iar secțiile de îngrijiri paliative să fie inter-raionale.
„Noi am vorbit cu mai mulți demnitari în legătură cu faptul că aceste
servicii trebuie dezvoltate într-o secție aparte, cu serviciu contractat. Ca să-l
dezvoltăm este nevoie și de perfecționarea lucrătorilor. La 5 paturi noi nu
putem face acele performanțe. Instruirea personalului medical se face, dar
trebuie să fie un salariu întreg pentru un doctor ca el permanent să aibă locul
de muncă”, a explicat Petru Ciubotaru, managerul Spitalului.
Directorul e de părere că serviciul de îngrijiri paliative trebuie
dezvoltat la nivel de țară și ar trebui să existe și o conlucrare între
spitalele raionale.
„Părerea mea este că acest serviciu trebuie fortificat, ar putea fi niște
secții inter-raionale, cu 15-20 de paturi ca să putem să dezvoltăm serviciul.
Atunci noi am putea presta serviciile paliative mult mai calitativ”.
La Spitalul raional Glodeni sunt doar două paturi pentru pacienții
incurabili. Raionul avea oficial, în 2014, 51 de mii populație. Managerul spune
însă că acest număr de paturi e suficient și acoperă necesitățile întregului
raion cu servicii de îngrijiri paliative.
„Pe patul paliativ se internează pacienții în stadii terminale, de aceea ne ajung. Paturile nu se află în același salon, dar se află în secția de boli cronice. Noi am primit o donație de 34 de paturi speciale și le-am instalat în secția neurologie, secția boli cronice, unde sunt bolnavii paliativi, în secția traumatologie. Saltele speciale, din păcate, nu avem. Pacientul paliativ nu poate ajunge la grupul sanitar, el are nevoie de îngrijire în salon”, a explicat directorul Gheorghe Brânza.
Managerul spune că anul trecut, 13 pacienți paliativi au beneficiat de
îngrijiri în spitalul de la Glodeni, iar în acest an, în primele 10 luni, 17
bolnavi.
Cum trebuie să fie amenajate
saloanele pentru îngrijiri paliative. Ce prevede Standardul Național de
Îngrijiri Paliative
Secțiile pentru îngrijiri paliative trebuie să fie specializate anume
pentru acest tip de servicii, iar un salon trebuie să fie dotat cu paturi
funcționale/reglabile conform standardului cu accesoriile prevăzute (somieră
din 3 bucăți, mecanism hidraulic și comandă electrică).
Paturile trebuie să aibă saltele care previn apariția escarelor, să aibă
suprafața lavabilă. Saloanele ar trebui
prevăzute cu paravane despărțitoare, noptiere pentru fiecare pat, măsuțe mobile
pentru fiecare pat, fotolii medicinale lavabile, dulapuri pentru obiectele
personale ale pacienților, chiuvete.
Secțiile pentru îngrijiri paliative trebuie dotate cu grup sanitar propriu,
adaptate necesităților pacienților, astfel încât să le permită accesul ușor în
grupurile sanitare, inclusiv pacienților în scaune cu rotile.
Saloanele trebuie dotate cu sisteme de alertă sonoră și vizuală care permit
apelarea personalului de către pacienți.
Finanțarea serviciilor paliative
Serviciile paliative destinate pacienților incurabili sunt fragmentate,
pentru că din Fondurile Asigurării
Obligatorii de Asistență Medicală (FAOAM) se finanțează doar componenta
medicală a acestora. Inclusiv în acest an, banii pentru serviciile paliative sunt
alocați la pachet cu banii pentru îngrijirile la domiciliu.
Din 2022 însă serviciile paliative urmează să aibă în Legea Fondurilor
(AOAM) o linie de finanțare separată „servicii medicale paliative”. Deocamdată
nu se știe câți bani va oferi CNAM bolnavilor incurabili, întrucât nu a fost
încă aprobate costurile.
Bani oferiți de CNAM pentru
serviciile paliative în 2019 și 2020
Într-un răspuns pentru Sănătate INFO privind banii alocați de către CNAM
pentru îngrijirile paliative în 2019 și 2020, instituția spune că toți
prestatorii de astfel de servicii au primit 24 de milioane 589 de mii 908 lei
(2019) și 23 de milioane 671 mii 112 lei.
Spitalele au primit în 2019 pentru prestarea serviciilor paliative aproape
20 de milioane 456 de mii de lei, iar în 2020 – peste 18 milioane 573 mii de
lei.
ONG-urile specializate în prestarea îngrijirilor paliative au beneficiat,
în 2019 de 7 milioane 700 mii 264 lei, iar în 2020 – de 9 milioane 707 mii 064
de lei.
Metoda de plată pentru îngrijirile paliative prestate în condiții de
spital/hospice se face „per zi-pat”, iar pentru cele prestate de echipa mobilă
la domiciliu sunt per vizită. Costul unei zile pat în 2019 a fost de 343,25 de
lei, iar în 2020 – de 495, 90 lei. Costul unei vizite la domiciliu, în 2019, a
fost de 181,40 de lei, iar în 2020 – de 191, 75 lei.
Tag: pacienți muribunzi, serviciu de ingrijiri paliative, spitale raionale, standardul de ingrijiri paliative
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
AstraZeneca retrage vaccinul anti-Covid. Compania a recunosc ...
08 mai, 2024, 11:27
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,44 %