Analgezicele și antidepresivele cresc riscul de demență
PasPortal Administrator
28 octombrie, 2013, 11:20
Vizualizări: 2976
Preparatele antidepresante și cele de ameliorare a durerii cresc riscul de demență. Așa arată rezultatele unui studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Institutul din Cambridge și de la Universitatea din Finlanda de Est.
Redactor: Sorina Bujarov
Preparatele antidepresante și cele de ameliorare a durerii cresc riscul de demență. Așa arată rezultatele unui studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Institutul din Cambridge și de la Universitatea din Finlanda de Est. Potrivit cercetării, aceste preparate, dar și infecțiile pot crea confuzie persoanelor care le consumă în mod regulat și pot duce chiar la delir în cazul persoanelor de vârstă înaintată.
Autorii studiului susțin că această tulburare crește de opt ori riscul de a dezvolta demența, scrie infosmi.net. Astfel, delirul, care apare în urma utilizării regulate de antidepresive, sedative și calmante, se întâlnește la cel puțin 15 la sută din persoanele în vârstă, care locuiesc în spitale.
Rezultatele cercetării demonstrează că deși pacienții nu mai consumă astfel de preparate după ce ies din spitale, problema nu dispare. În această privință, coordonatorul studiului, Daniel Davis susține că sindromul ar trebui să fie pus în lista de factori care contribuie la dezvoltarea demenței.
Studiul mai arată că și tulburările de somn la bărbați pot fi un simptom al demenței. Autorii au monitorizat memoria și capacitatea de gândire a 553 de oameni timp de 10 ani. Rezultatele arată că din totalul participanților care măcar odată au avut delir sau au simțit confuzie din cauza preparatelor antidepresante, 77 la sută mai târziu au dezvoltat demența, iar în grupul de control - numai 33 la sută din cazuri au dezvoltat demență.
Astfel, în cazul în care demneța s-a dezvoltat după apăriția simptomului, evoluția bolii se deosebea radical de demneța obișnuită și nu era legată de simpotimele-standard ale bolii. Însă, în cazul în care demența exista deja, tulburarea acutiza dezvoltarea bolii și sporea indicatorii mortalității.
Articole relaționate:
În Moldova, demența îi afectează cel mai mult pe vârstnici
Activitățile intelectuale te protejează de demență
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
