De ce nu mai avem maternități în raioane? Director: „fără medici noi nu putem lucra”

Silvia Rotaru
31 ianuarie, 2022, 11:45
Vizualizări: 2286
Sistarea activității mai multor maternități raionale a început, în Moldova, încă în anul 2018. Atunci s-a închis secția de la spitalul din Leova. Cauza – au fost înregistrate prea puține nașteri ca instituția să poată fi acreditată pentru a putea funcționa.
Rând pe rând, mai multe spitale raionale,
în care numărul nașterilor erau mai puțin de 300 anual, dar mai ales cele care
au rămas fără medici, și-au închis ușile pentru nou-născuți, în ciuda dotărilor
tehnice și reparațiilor, pe care le-au făcut. Recomandarea Organizației
Mondiale a Sănătății pentru păstrarea unor asemenea secții e ca anual să fie
înregistrate cel puțin 300 de nașteri în fiecare. Doar astfel medicii își pot
păstra calificările și actul medical devine mai puțin riscant.
Ginecologii-obstetricieni din raioane, fie sunt pensionari și nu mai vor să lucreze, fie pleacă în alte țări. Neonatologi sau anesteziologi, care trebuie să facă parte nemijlocit din echipa de specialiști la naștere, sunt și mai puțini.
Statisticile privind numărul de
ginecologi-obstetricieni angajați în câmpul muncii în instituțiile medicale din
Moldova sunt diverse. De exemplu, Biroul Național de statistică arată că în
2020 activau 612, iar potrivit raportului de indicatori preliminari privind
sănătate populației și activitatea instituțiilor medico-sanitare pentru anii
2019-2020, în același an, 2020, în țară activau 514 medici
ginecologi-obstetricieni. Dintre aceștia 145 activau în Chișinău.
Același raport de indicatori arată că în
2020, în toată țara activau doar 108 medici neonatologi.
De unde au început discuțiile despre închiderea maternităților
Deși, în anul 2021 și-au sistat
activitatea mai multe centre perinatologice din nordul țării, subiectul a
început să fie dezbătut aprins abia după ce mai multe mame din raionul fălești
s-au plâns pe rețelele de socializare că s-a închis maternitatea din raion.
Directorul a fost nevoit să vină cu explicații, la fel și Ministerul Sănătății.
Cert este că maternitățile raionale nu sunt în gestiunea Ministerului
Sănătății, ci a Consiliilor Raionale, care sunt fondatorii spitalelor raionale
și care decid împreună cu administrațiile instituțiilor medicale ce fac în
astfel de situații.
Iurie Osoianu, directorul instituției a
explicat pe un grup al raionului de ce a fost nevoit să sisteze temporar
activitatea maternității din Fălești.
„La data de 1.01.2022 s-a creat o situație de forță majoră, când din cei 4 medici obstetricieni-ginecologi care activau în cadrul maternității: unul a depus cerere de demisie pe motiv de pensionare, altul a depus cerere de transfer în altă unitate, iar alți doi au refuzat categoric să presteze anumite servicii esențiale pentru siguranța actului medical. Mai mult decât atât, de câțiva ani maternitatea activează fără medic neonatolog, activitatea căruia este esențială pentru siguranță în acordarea asistenței medicale pentru nou-născuți. Toate acestea împreună presupun multe riscuri în asigurarea calității actului medical și fac imposibilă activitatea maternității pentru moment”, scrie acesta.
Totodată, Osoianu spune că pe an ce trece
în Maternitatea de la Fălești se nasc tot mai puțini copii. Anul trecut la
Maternitatea din Fălești s-au înregistrat 264 de nașteri.
Osoianu spune că un ordin al MS nr.1592/594 din 28.12.2018 ,,Privind aprobarea Criteriilor de contractare a prestatorilor de servicii medicale în cadrul sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2019”, prevede că sunt eligibile pentru contractare de către Compania Națională de Asigurări în Medicină, pentru programul obstetrică, doar spitalele în care maternitățile înregistrează mai mult de 300 de nașteri anual și este prezent cel puțin un medic neonatolog și un medic anesteziolog-reanimatolog.
Iurie Osoianu a declarat pentru Sănătate
INFO că acum spitalul are 2 medici ginecologi care lucrează în secția
consultativă, iar femeile sunt trimise să nască la Bălți. De la Fălești până la
Bălți sunt aproximativ 27 de kilometri.
La 1 decembrie 2021 și-a sistat temporar
activitatea și Maternitatea Spitalului Raional Glodeni, din aceleași motive –
lipsa cadrelor medicale.
„Până la 1 decembrie noi am avut medici cu
abilități practice de a efectua operații cezariene, de a efectua operații
practice în caz de hemoragii și alte urgențe. Ea a plecat din țară, respectiv,
s-a concediat și am rămas cu 2 medici pensionari, care nu au abilități
chirurgicale. Ei singuri au scris cereri de eliberare. Am rămas efectiv fără
doctori”, ne-a declarat și directorul Spitalului Raional Glodeni, Gheorghe
Brânza.
Anul trecut la Glodeni s-au înregistrat doar 174 de nașteri. 8 copii s-au născut prin cezariană. Acum femeile merg să nască tot la Centrul Perinatologic din Bălți. Distanța dintre aceste localități este de 31 de kilometri.
„Din punct de vedere teritorial nu este ok
să îndreptăm femeile la Bălți. Eu am închis ochii și până la mine au închis
ochii, că aceste centre nu sunt eficiente financiar. Cheltuielile depășesc cu
mult profitul, dar atâta timp cât erau medici, nimeni nu a închis nicio secție,
dar fără medici noi nu putem lucra. Condiții noi avem, mai bune decât la Bălți,
puteți veni să vedeți”, ne-a declarat Brânza.
Pe 5 martie 2021 și-a sistat temporar
activitatea și Centrul perinatologic din Dodușeni. Directoarea instituției, Lilia
Chiriac, spune că nașteri sunt puține și medici nu sunt.
„Noi avem un singur medic ginecolog, care
lucrează în centrul consultativ (policlinică). Chiar și să avem medici,
nașterile sunt puține. Multe femei pleacă și la privat să nască. Noi îndreptăm
femeile către Centrul perinatologic din Edineț.
Nu avem un contract cu instituția, dar există un ordin al MS prin care
suntem obligați să trimitem femeile către Centrul Perinatologic Edineț”, a
menționat Chiriac.
Ordinul nr.1232 la care face referire
Chiriac a fost semnat pe 30 decembrie 2021. Am fi vrut să vedem și noi ce
spitale raionale și-au închis secțiile de maternitate și cum procedează cu
gravidele. Nu am găsit însă documentul pe pagina web a Ministerului Sănătății.
Am solicitat acest ordin de la serviciul de presă al MS, dar până în momentul
publicării știrii nu aveam niciun răspuns.
Anatolie Guțu, directorul SR Edineț spune
că Centrul perinatologic din Edineț deservește raioanele Briceni, Ocnița și
Dondușeni. Anul trecut aici s-au înregistrat peste 1.000 de nașteri.
„Noi avem ginecologi, un neonatolog și anesteziologi. Anul trecut am făcut față, ar fi bine să mai avem un neonatolog, dar depinde cum va evolua natalitatea. Nu poți ști cum va fi în 2-3 ani”, a declarat Guțu.
Serghei Rotari, directorul Spitalului
Republican Bălți afirmă că acum este în toi reparația în maternitatea din
Bălți, însă și așa Spitalul deservește 11 raioane din nord: Briceni, Edineț,
Ocnița, Dondușeni, Drochia, Râșcani, Glodeni, Sângerei, Fălești, Șoldănești și
Telenești.
„Anul trecut am avut 2.900 de nașteri. Noi avem posibilitate și pentru mai multe nașteri. Este corect ca să fie un singur spital dotat, care să ofere servicii. Noi putem oferi și servicii chirurgicale pentru nordul Moldovei. Acum facem reparație în Maternitate și va fi mai bine decât la privat. Avem acum rezervate și 20 de paturi pentru gravidele cu Covid-19. Avem tot ce ne trebuie. Ne dorim ca medicii să nu mai plece după rezidențiat. Trebuie să revenim la întrebarea, de ce rezidenții care vin în orașe nu primesc aceleași ajutoare ca medicii de familie care merg în sate?”, a menționat Rotari.
Subiectul sistării activității mai multor
secții în spitalele raionale nu este unul nou. Sistemul spitalicesc din țară
necesită o reformă esențială, în condițiile în care pacienți sunt tot mai
puțini și mai bătrâni. Până în acest moment, nicio guvernare nu a depus
eforturi semnificative pentru a face schimbările, deși toate și-au exprimat
intenția și au inclus subiectul în programele de guvernare și în planurile de
acțiuni.
Într-o postare pe Facebook, ministra
Sănătății, Ala Nemerenco spune că pe parcursul ultimilor 4 ani și-au sistat
activitatea următoarele maternități:
Leova - în martie 2018;
Basarabeasca - la 22.11.2019 (în 2019
raportase 69 nașteri)
Ocnița - la 12.06.2020 (în juma de an 2020
- 47 nașteri!)
Briceni - la 15.12.2020 (în 2020 - 145
nașteri)
Taraclia - la 01.01.2021 (nicio naștere)
Șoldănești - la 01.02.2021 (în 2020 - 165
nașteri)
Dondușeni - la 05.03.2021 (în 2020 - 219
nașteri)
Glodeni - la 01.12.2021 (în 2021 - 145
nașteri)
Fălești – la 1.01.2022 (în 2021 - 209
nașteri)
Potrivit Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2021, numărul copiilor în Republica Moldova a constituit 559,7 mii. Totodată, numărul copiilor născuți-vii în anul 2020 a constituit 30,7 mii, fiind în descreștere cu 5,2% față de anul 2019.
Moldova înregistrează cea mai mică rată anatalității din ultimii 5 ani
Tag: maternitate, ministerul sanatatii, sistare activitate, ginecologi, neonatologi, copii
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi

10 iunie, 2019, 12:33
10 iunie, 2013, 10:48
Cele mai citite
REPORTAJ//Lucrătoarele sexului în Moldova. Marina: „Clienții ...
07 februarie, 2023, 16:18
O moldoveancă a donat corneea ochilor fiului ei, care a sufe ...
17 martie, 2023, 14:54
Un copil de 1 an si 5 luni a ajuns în stare gravă la spital, ...
29 mai, 2023, 17:52
„Luați-vă mortul acasă”. Povestea sfâșietoare a unei familii ...
12 aprilie, 2023, 21:47
O mama, originară din Republica Moldova, a acceptat să donez ...
28 februarie, 2023, 13:41
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi2,70 %