Guvernarea vrea să treacă spitalele raionale în subordinea Ministerului Sănătății, iar bunurile și terenurile acestora – în proprietatea statului
Elena Cioina
13 decembrie, 2022, 17:25
Vizualizări: 2966
Toate spitalele raionale din țară ar urma să treacă în subordinea Ministeruluii Sănătății, iar autoritățile publice locale urmează să transmită bunurile și terenurle acestor instituții medicale în propeitatea statului. Excepție vor face doar spitalele al cărui fondator este Comitetul executiv al UTA Găgăuzia.
Aceste prevederi au fost incluse într-un proiect de lege
elaborat de Ministerul Sănătății și deputații fracțiunii PAS, documentul fiind
deja înregistrat în Parlament. Pentru punerea în aplicare a legii va fi nevoie suplimentar
de aproximativ 150 de milioane de lei, care urmează să fie identificați în bugetul
de stat pentru anul viitor.
Ultima data, o tentativă de a subordona
spitalele raionale Ministerului Sănătății a avut loc în 2017, pe vremea
ministrei Ruxanda Glavan și a conducerii Partidului Democrat. Documentul nu a mai
fost votat în lectură finală de legislatura de atunci, provocând nemulțumiri printre
reprezentanții autorităților publice locale. În consecință, documentul a fost
retras, iar ministra a fost demisă din funcție.
Acum, proiectul de lege, care prevede modificări la Legea
ocrotirii Sănătății, dar și derogare de la Legea cu privire la proprietatea
publică a unităților administrativ-teritoriale, va primi aviz pozitiv de la
Ministerul Sănătății și ar urma să ajungă în scurt timp și pe masa Executivului
pentru aprobare.
La modul practic, fondatorul, adică Ministerul Sănătății, vrea să își subordoneze toată activitatea spitalelor raionale. Asta înseamnă că Ministerul Sănătății va selecta prin concurs managerii acestor instituții și îi va putea demite. De asemenea, va aproba organigrama şi statele de personal ale prestatorului de servicii medicale.
Totodată, nomenclatorul
serviciilor de îngrijire paliativă, regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității serviciilor care acordă îngrijire paliativă, precum și
standardele minime de calitate pentru serviciile de îngrijire paliativă să fie aprobată de către Ministerul Sănătății și nu de Guvern, cum este acum.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco a declarat astăzi într-o conferință de presă că ceea ce își propune Parlamentul e să „susțină eficientizarea managementului spitalelor, care a devenit în ultimul timp una defectuoasă și foarte des are aspecte de influență politică, iar noi ne dorim depolitizarea sistemului de sănătate”.
Citește și: „Un spital performant mai aproape de tine”? Nici anul acesta nu va fi
Totodată, Ala Nemerenco a menționat că infrastructura și
dotarea tehnică a spitalelor raionale este învechită, cadrele medicale nu se
dezvoltă profesional, iar medicii tineri refuză să lucreze în astfel de
condiții. Dacă aceste spitale nu vor fi reorganizate și modernizate, atunci
calitatea serviciilor medicale prestate populației va degrada și mai mult.
„Acestea lucrează într-o infrastructură învechită, cu
rețele inginerești vechi, care absolut toate sunt fără ventilare. Vă dați seama
cum e activitatea în secțiile de chirurgie, blocurile operatorii, sălile de
reanimare. Acest lucru duce la un risc eminent al infecțiilor nosocomiale. Aceasta
se perpetuează într-o siguranță joasă a securității pacienților. La moment se
atestă o lipsă a echipamentelor esențiale, nemaivorbind de echipamente
performante. Dacă în spitalele din Chișinău operațiile de cataractă sunt
efectuate prin metoda laser, inofensivă, în raioane sunt realizate prin cea
simplă, veche, agresivă, utilizată de zeci de ani și aceasta doar din lipsa
echipamentului modern. Care este vina pacientului local, în comparație cu cel
din Chișinău să suporte consecințele unei operații realizate prin metode vechi?
În așa condiții cadrele medicale nu au nicio șansă să crească profesional, iar
tinerii medici niciodată nu vor dori să meargă în aceste spitale după ce au
petrecut rezidențiatul în cele mai performante secții ale spitalelor”, a
declarat ministra.
Fondatorii locali nu
investesc în spitalele raionale
Deși fondatori ai spitalelor raionale sunt consiliile
raionale (APL), iar cadrul legislativ actual le permite să investească în
infrastructura acestor instituții medicale, APL-urile practic nu alocă resurse
financiare în acest sens.
„De exemplu, în 2020 Consiliul Raional Basarabeasca a
alocat doar 0,08% resurse în raport cu bugetul total al spitalului, în Briceni –
9,9%, Cahul, care are un spital destul de mare, doar 1,5%, Cantemir 0,9%,
Căușeni 0,9%., Dondușeni, 0,3%, Drochia – 0,8% și exact așa a fost în 2021 și
așa va fi și în acest an. Doar câteva spitale au raportat investiții în limita
a 2-3%, care sunt puțin mai mari decât alte spitale, dar absolut insuficiente. Este
o descreștere a investițiilor făcute în toate spitalele raionale. Dacă în 2015
s-au investit de către toate consiliile raionale din toată țara aproximativ 87
de milioane de lei în infrastructură, mai departe, cu fiecare an această sumă a
descrescut, iar la jumătatea anului 2021 erau investite doar 35 de milioane de
lei”, a precizat Ala Nemerenco.
Paturi multe, dar
ineficiente
Totodată, niciun spital raional nu a beneficiat de la
fondator de resurse pentru eficientizarea energetică a instituțiilor, iar
astăzi mai există spitale care se încălzesc cu cărbune. Numărul de paturi în
aceste spitale a rămas la nivelul anilor 2000.
Cheltuielile financiare de întreținere a spitalelor
raionale sunt foarte mari, dominate de costuri fixe, iar spațiile pentru
prestarea serviciilor medicale, care include tratamentul ca atare, procurarea
medicamentelor, consumabilelor, mentenanța și dotarea este minimă.
În schimb, a precizat ministra Sănătății, autoritatea sanitară
centrală spune că a făcut investiții esențiale în spitalele raionale în ultimii
ani. Ala Nemerenco a menționat că valoarea bunurilor investite este de aproximativ
1,5 miliarde de lei. Ea nu a precizat însă dacă resursele investite de minister
sunt din bugetul statului sau au fost făcute de către donatorii externi, în
contextul situației pandemice.
„Ministerul Sănătății este autoritatea care investește pe
parcursul ultimilor ani în spitalele raionale, și nu autoritățile publice
locale. De exemplu, doar în anul 2021-2022, spitalele raionale au fost
asigurate centralizat de către Ministerul Sănătății cu următoarele echipamente –
concentratoare de oxigen – 1065 unități. Ventilatoare pulmonare – 215 unități,
monitoare pentru pacienți în secțiile de reanimare – 420 de unități, unități
mobile de radiologie – 31 de unități, generatoare de oxigen mari – 11, paturi funcționale
pentru terapia intensivă – 309 unități, cardiografe – 56, generatoare de
electricitate – 5, ultrasonografe – 21, etc”.
Ala Nemerenco a precizat că deși sistemul medical de
urgență prespitalicească a fost îmbunătățit, trasabilitatea și transferul pacienților
care au nevoie de intervenții medicale urgente rămâne anevoios. Un exemplu în
acest sens poate fi transferul pacienților care au suferit atacuri cerebrale
vasculare și pentru care „timpul de aur” pentru a le salva viața este unul prețios.
„Abia
în acest an Ministerul Sănătății a aprobat un mecanism bine pus la punct de
acordare a asistenței medicale persoanelor cu AVC la nivel de țară și își
propune de la 1 ianuarie 2023 să dezvolte 9 centre primare de AVC în care
fiecare centru nou creat va acoperi regiunea a câtorva raioane și ele vor fi
dislocate în câteva raioane din spitalele Edineț, Soroca, Orhei, Ungheni,
Hâncești, Căușeni, Cahul, Comrat și de asemenea Spitalul Clinic Republican din
Bălți, pe care Ministerul Sănătății le va asigura pe fiecare dintre ele cu
tomograf computerizat, medicamente, va efectua instruirea medicilor și va pune
în circulație toate protocoalele necesare, astfel ca fiecare caz de AVC să fie
rezolvat într-un timp cât mai scurt, asigurând succesul terapeutic, iar dacă nu
se reușește la nivel subregional să fie transferat către spitalele terțiare
din Chișinău”.
Banii pentru dezvoltarea
spitalelor regionale urmează să fie identificați
Potrivit notei informative a proiectului de lege, modificările
propuse vor permite Ministerului Sănătății „să dezvolte fondul de paturi
paliative și geriatrie, îngrijiri de durată și cronice, boli acute contagioase,
serviciul de reabilitare atât de necesare unor categorii largi de pacienți,
luând în considerare îmbătrânirea populației și tendințele demografice”.
Totodată, pe lângă mijloacele financiare care urmează să
fie identificate din bugetul de stat pentru dezvoltarea spitalelor regionale,
Ministerul Sănătății urmează să identifice mijloacele financiare necesare în
vederea consolidării bazei tehnico-materiale a IMSP Spitale raionale și din contul
altor surse permise de legislație, în special din sursele asistenței externe.
Respectiv, cheltuielile ce țin de modernizarea și consolidarea
bazei tehnico-materiale a IMSP, inclusiv a spitalelor raionale, al căror
fondator este Ministerul Sănătății, vor fi acoperite din contul și în limita mijloacelor
financiare aprobate anual pentru acest scop.
Documentul urmează să fie supus expertizei anticorpuție. De
asemenea va fi consultat și avizat de autoritățile cointeresate: Cancelaria de
Stat, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, Agenția Proprietății
Publice, Agenția Servicii Publice, CNAM, CALM, Ministerul Justiției și Centrul
Național Anticorupție.
Dacă va fi adoptată, Legea va intra în vigoare odată cu
publicarea ei în Monitorul Oficial, iar Guvernul va avea la dispoziție 6 luni
pentru a-și aduce actele normative în concordanță cu actuala lege.
Tag: spitale raionale, reforme, Ministerul Sănătății, Ala Nemerenco
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 decembrie, 2016, 20:18
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,40 %