Barometrul Opiniei Publice: Tot mai mulți oameni sunt nemulțumiți de deciziile statului în domeniul asistenței medicale
Irina Papuc
12 septembrie, 2023, 13:03
Vizualizări: 1238
Peste 65% dintre moldoveni se declară nemulțumiți de modul în care conducerea țării gestionează domeniul asistenței medicale. Comparativ cu anul trecut, numărul celor care s-au declarat dezamăgiți este în creștere. Datele se găsesc în sondajul Barometrul Opiniei Publice (BOP), publicat săptămâna trecută.
Așadar, întrebați în ce măsură sunt mulțumiți de ceea ce face conducerea țării în domeniul asistenței medicale, 38,6% dintre respondenți au spus că sunt deloc mulțumiți, în timp ce 27,3% au răspuns că sunt „nu prea mulțumiți”. Astfel, un total covârșitor de 65,9% formează o majoritate dezamăgită de felul în care autoritățile gestionează domeniul Sănătății. În același timp, 27,5% dintre respondenți s-au declarat destul de mulțumiți de acțiunile autorităților în domeniul asistenței medicale și numai 2,9% au răspuns ferm că sunt foarte mulțumiți.
Comparativ cu ultimul Barometru al Opiniei Publice, publicat în noiembrie 2022, ponderea celor nemulțumiți este în creștere, iar a celor mulțumiți – în scădere. Anul trecut, procentul celor declarați nemulțumiți însuma 64,3% (35,2 – deloc mulțumiți, 29,1 – nu prea nemulțumiți), comparativ cu 65,9% înregistrat acum. În acest an a scăzut și numărul celor care se declară foarte mulțumiți sau relativ mulțumiți de modul în care autoritățile gestionează domeniul Sănătății. Sondajul relevă că 27,5% dintre respondenți sunt destul mulțumiți de gestionarea domeniului, în scădere față de 2022, când 29,7% răspundeau afirmativ.
Sondajul Barometrul Opiniei Publice a fost realizat în luna august pe un eșantion de 1.215 persoane, de Centrul de Studii Sociale și Marketing „CBS-Research”, iar analiza datelor a fost efectuată de Institutul de Politici Publice.
Tag: barometrul opiniei publice sondaj asistenta medicala
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 septembrie, 2018, 11:52
18 septembrie, 2020, 17:37
18 septembrie, 2019, 17:09
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,61 %