Premieră europeană: chirurgii britanici au efectuat primul transplant de tendon de la mamă la fiica de 11 ani
PasPortal Administrator
11 noiembrie, 2013, 16:09
Vizualizări: 1636
Chirurgii din Marea Britanie au realizat, în premieră, primul transplant de tendon din Europa. O mamă și-a donat tendonul ca să fie salvat genunchiul fiicei sale de 11 ani, care s-a accidentat la ski. Operația a fost un succes, iar după trei luni de la operație, fetița se simte bine.
Redactor: Irina Miron
Chirurgii din Marea Britanie au realizat, în premieră, primul transplant de tendon din Europa. O mamă și-a donat tendonul ca să fie salvat genunchiul fiicei sale de 11 ani, care s-a accidentat la ski. Operația a fost un succes, iar după trei luni de la operație, fetița se simte bine.
Erin Howett, în vârstă de 11 ani, și-a accidentat genunchiul în timp ce făcea ski în anul 2011, când se afla într-o vacanță în Laponia împreună cu familia, scrie dailymail.co.uk. „La început, nu am fost îngrijorați. Erin este rezistentă la durere, iar în acel moment a continuat fericită să schieze, de vreme ce medicii i-au făcut investigațiile necesare. Șchiopăta un pic, însă nu era în pericol”, povestește mama lui Erin.
Pentru că genunchiul se umfla și o durea, la doar câteva săptămâni după încheierea vacanței, Penny, mama lui Erin, și-a dus fetița din nou la medic. Au mers la un chirurg ortoped de la Hampshire Hospitals, care a constatat că ligamentul care asigură rotația genunchiului era rupt. Lovitura îi afecta stabilitatea membrelor, iar specialiștii susțin că asta i se întâmplă anual unui om din 600.
Potrivit medicilor, în asemenea cazuri, cea mai eficientă metodă de reconstrucție a ligamentelor genunchilor este cea în care se utilizează tendonul pacientului sau al unui donator. De regulă, se ia porțiunea de tendon din spatele coapsei.
Așadar, Penny și fiica ei, Erin, au fost supuse operației în luna august, iar întreaga procedură a durat aproximativ o oră. Specialiștii spun că astfel de intervenții sunt efectuate mai rar la copii, deoarece pot avea efecte negative. Ulterior, pacientul trebuie să urmeze proceduri de fizioterapie și să poarte piciorul legat.
De vreme ce numărul unor astfel de afecțiuni este în creștere, doctorii își doresc să găsească o metodă de tratament mai efectivă. În plus, spun specialiștii, medicii ar trebui mai bine instruiți, deoarece mulți din ei nu pun la timp un diagnostic corect.
Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
