Olanda interzice pliculețele cu nicotină. Ce alte țări au adoptat o politică similară
Irina Papuc
08 decembrie, 2024, 18:24
Vizualizări: 959
Olanda va interzice din 1 ianuarie 2025 vânzarea și utilizarea pliculețelor cu nicotină, fără tutun, acestea fiind promovate agresiv ca fiind o alternativă mai bună, în special printre tineri. Autoritățile olandeze au argumentat că aceste produse produc daune ireversibile de sănătate, în special neurologice, nicotina fiind substanța care creează dependență puternică. Olanda nu este singura țară care a adoptat o asemenea politică.
Proiectul de lege de modificare a Legii privind tutunul și produsele pentru fumat în vederea interzicerii totale a produselor cu nicotină de uz oral, inclusiv pliculețele cu nicotină, a fost aprobat de Senat la 1 octombrie și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025. Aceasta înseamnă că de la începutul anului viitor vor fi interzise toate produsele cu nicotină destinate uzului oral, inclusiv cele fără tutun.
Inițiativa a venit în aprilie 2023 din partea guvernului olandez. În prezent, doar pliculețele cu nicotină care conțin tutun intră sub interdicția de la articolul 3a din Legea privind tutunul și produsele pentru fumat.
Pliculețele cu nicotină au devenit extrem de populare în ultimii ani, fiind intens promovate pe rețelele sociale ca o alternativă mai sănătoasă produselor tradiționale din tutun. Industria tutunului încearcă, ca și în cazul țigaretelor electronice, să creeze iluzia unui produs inofensiv datorită design-ului minimalist, acestea fiind asemănate cu guma de mestecat. Pliculețele de nicotină sunt vândute într-o multitudine de arome, ceea ce le face atractive pentru tineri. Vândute în doze de 3 mg și 6 mg, aceste pliculețe furnizează nicotină direct în fluxul sanguin fiind ținute în gură. Deși sunt promovate ca fiind mai sigure, pliculețele cu nicotină implică mai multe efecte adverse. În primul rând, provoacă dependență, apoi pot cauza probleme cardiovasculare, leziuni ale gingiilor și greață.
Un studiu din 2021 al Țărilor de Jos și Autoritatea pentru Siguranța Produselor de Consum (Nederlandse Voedsel en Warenautoriteit, NVWA) și Institutul Național pentru Sănătate Publică și Mediu (Rijksinstituut voor Volksgezondheid en Milieu, RIVM) au concluzionat că utilizarea pliculețelor de nicotină care conțin mai mult de 0,035 mg de nicotină poate duce la daune sănătății. Potrivit studiului, nicotina poate afecta sistemul nervos periferic și central, de exemplu, provocând creșterea tensiunii arteriale, bătăi lente ale inimii, tulburări de ritm cardiac sau stop cardiac sau poate avea efecte adverse asupra tractului respirator și asupra dezvoltării creierului, în special la adolescenți.
Vânzarea pliculețelor cu nicotină la nivel global
Pliculețele cu nicotină sunt disponibile pe cel puțin 25 de piețe la nivel global. Valoarea globală a pieței a fost de peste 7,4 miliarde USD în 2023 (în creștere față de 4,7 miliarde USD în 2022), cu 15,5 miliarde de unități vândute (în creștere față de 10,8 miliarde de unități vândute în 2022). În 2023, Statele Unite au fost cea mai mare piață, cu o valoare de aproximativ 6,0 miliarde USD.
Cele mai populare mărci includ Zyn, de Swedish Match (în 2022, Philip Morris International [PMI] a achiziționat peste 93% din acțiunile Swedish Match), Velo de la British American Tobacco (BAT), On! de la Altria Group și Nordic Spirit de la Japan Tobacco International (JTI). În 2023, Swedish Match sau Zyn de la PMI deținea aproximativ 38,6% din volumul global de vânzări retail pentru pliculețele cu nicotină, urmată de Velo de la BAT (23,4%), On! de la Altria Group (13,5%), Rogue de la Swisher International Group (9,5%) și Nordic Spirit de la JTI (1,3%).
Reglementări la nivel global
Puține țări au adoptat legi sau reglementări care să vizeze în mod specific pliculețele cu nicotină. Cu toate acestea, modificările legislative evoluează rapid, iar tot mai multe țări încep să ia măsuri pentru a reglementa sau a modifica reglementările existente pentru a include și aceste produse.
Cel puțin șapte țări au interzis vânzarea (unele interzicând, de asemenea, producția și/sau importul) pliculețelor cu nicotină. Acestea sunt Belgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Mauritius, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan.
Alte țări iau în considerare propuneri legislative pentru a reglementa producția și vânzarea pliculețelor cu nicotină. De exemplu, în Estonia, un proiect de modificare a Legii Tutunului include și reglementarea cuprinzătoare a pliculețelor cu nicotină, iar în Lituania a fost înființat un grup de lucru pentru a analiza reglementarea acestora. În Statele Unite, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) reglementează aceste produse, indiferent de sursa lor de nicotină.
Acum niciun producător de pliculețe cu nicotină nu are aprobare de la FDA pentru a ajuta oamenii să renunțe la fumat. Din contra, nicotina creează o dependență puternică, ceea ce poate face dificilă renunțarea la utilizarea tutunului.
Acest reportaj a fost realizat în cadrul proiectului „Viitorul fără fumat“, finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM).
Tag: #viitorulfarafumat
Categoria: Campanii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 noiembrie, 2013, 16:55
19 noiembrie, 2015, 11:41
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi12,90 %
