Livia Uncu: „Țigările electronice conțin compuși toxici cu efecte inflamatorii și cancerigene”
Cristina Ghermanschi
25 mai, 2026, 15:58
Vizualizări: 214
Produsele promovate drept alternative „mai sigure” la țigările clasice, precum țigaretele electronice, dispozitivele de încălzire a tutunului și pliculețele cu nicotină continuă să expună organismul la substanțe toxice și compuși cu potențial cancerigen, avertizează Livia Uncu, doctor habilitat în științe farmaceutice și decan al Facultății de Farmacie din cadrul Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
„Toată lumea
trebuie să înțeleagă, că „risc redus” nu înseamnă „produs sigur”, iar din punct
de vedere toxicologic expunerea organismului la substanțe biologic active și
compuși toxici continuă să existe și pentru aceste produse.”, afirmă
farmacista.
Toate aceste
produse conțin nicotină, o substanță cu potențial major de dependență, care
acționează asupra receptorilor nicotinici din sistemul nervos central și
determină modificări neurobiologice asociate dependenței.
„În special la adolescenți și tineri, nicotina poate afecta dezvoltarea cerebrală, atenția, memoria și mecanismele de control comportamental.”
Specialista explică că în cazul țigărilor electronice, aerosolul inhalat nu este doar „niște vapori de apă”, cum se afirmă adesea.
„Lichidele
utilizate conțin, pe lângă nicotină, așa substanțe chimice, precum
propilenglicol, glicerină, arome și diverși aditivi. În procesul de încălzire,
aceste substanțe generează compuși carbonilici toxici, precum formaldehida,
acetaldehida și acroleina, cunoscuți pentru efectele lor iritante,
proinflamatorii și cancerigene.” ,spune ea.
Mai mult,
analiza toxicologică a aerosolilor a evidențiat prezența unor metale grele, inclusiv
nichel, crom, mangan și plumb, provenite din elementele metalice de încălzire
ale dispozitivelor.
Potrivit medicului,
expunerea repetată la astfel de substanțe este asociată cu stres oxidativ,
afectare pulmonară și cardiovasculară, și cu un risc toxic cumulativ ridicat pe
termen lung.
Cât despre produsele
din tutun încălzit, acestea funcționează fără ardere completă, însă încălzirea
tutunului determină eliberarea de nitrozamine specifice tutunului, acestea sunt
hidrocarburi aromatice policiclice, dar și alte substanțe toxice rezultate din
procesele termice.
„Aceștia
sunt compuși cu potențial cancerigen și toxic bine documentat.”, afirmă Uncu.
Pliculețele
cu nicotină sunt deseori percepute ca fiind inofensive deoarece nu produc fum.
Totuși, Livia Uncu spune că ele conțin nicotină în concentrații semnificative,
precum și arome și aditivi care favorizează absorbția rapidă prin mucoasa orală
și mențin dependența nicotinică.
„Din
perspectiva farmacistului și a toxicologului, mesajul esențial este că aceste
produse nu trebuie considerate „sigure”, ele au un profil toxicologic complex
și diferit, efectele lor pe termen lung sunt încă insuficient cunoscute, iar
utilizarea lor, mai ales în rândul tinerilor, reprezintă o problemă serioasă de
sănătate publică.”
Tag: Livia Uncu tigarete electronice periculoase compuși toxici
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Gheorghe CALIGA: Protocolul de îngrijiri intranatale unifică ...
01 decembrie, 2025, 10:35
Emil Ceban promite să înainteze legea malpraxisului
04 decembrie, 2025, 10:23
Aurelia Ustian, șase decenii dedicate tuberculozei. „Îmi ami ...
03 aprilie, 2026, 17:11
Cristina VOLOȘIN: Medicul de familie este actorul și partene ...
17 decembrie, 2025, 12:16
Vaccinul BCG, scutul copiilor împotriva formelor grave de tu ...
20 februarie, 2026, 14:39
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi40,20 %
