Creierul uman mai are o zonă, responsabilă de luarea deciziilor
PasPortal Administrator
28 noiembrie, 2013, 17:05
Vizualizări: 1875
A fost găsită o nouă zonă a creierului, responsabilă pentru luarea deciziilor. Descoperirea a fost făcută de către cerectătorii de la Universitatea din Columbia Britanică și Canada. Potrivit acestora, habenula laterală, una dintre cele mai mici părți ale creierului, joacă un rol esențial în luarea deciziilor privind soluționarea anumitor probleme, informează foxnews.com.
Redactor: Sorina Bujarov
A fost găsită o nouă zonă a creierului, responsabilă pentru luarea deciziilor. Descoperirea a fost făcută de către cerectătorii de la Universitatea din Columbia Britanică și Canada. Potrivit acestora, habenula laterală, una dintre cele mai mici părți ale creierului, joacă un rol esențial în luarea deciziilor privind soluționarea anumitor probleme, informează foxnews.com.
Anterior, alte studii au sugerat faptul că această regiune a creierului este responsabilă de dezvoltarea depresiei.
„Aceste descoperiri clarifică procesele creierului implicate în deciziile importante pe care le facem zilnic, de la a alege între ofertele de muncă până la a decide ce casă, ori mașină să cumpărăm. Constatările sugerează, de asemenea, că adevărata funcționare a acestei misterioase, dar importante regiuni a creierului, a fost înțeleasă greșit de comunitatea științifică până acum”, a declarat unul dintre autorii studiului, profesorul de psihologie Stan Floresco.
În cadrul experimentului efectuat pe șoareci de laborator, experții canadieni au utilizat două tipuri de recompense: una generoasă, care era oferită din când în când, constând în patru granule de mâncare, și una mai mică, dar oferită constant. Astfel, cercetătorii au observat că animalele adoptau un comportament similar cu al oamenilor: aveau tendința de a alege recompensele mici, atunci când există pericole importante, și pe cele mari când riscul e mic. Însă după ce experții au anulat funcțiile din regiunea cerebrală habenula laterală printr-o procedură denumită „stimularea profundă a creierului", ei au observat că animalele aveau tendința de a alege la întâmplare între cele două porții de mâncare.
Coordonatorul studiului, Stan Floresco spune că aceste descoperiri ar putea duce la schimbări majore în ceea ce ține de metodele de tratament ale depresiei.
Articole relaționate:
Alimentele care îmbunătățesc funcționarea creierului
Depresia - a doua cauză de incapacitate de muncă pe plan mondial
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
