Numărul bolnavilor pentru care cancerul va fi fatal se va reduce la jumătate până în 2020
PasPortal Administrator
09 decembrie, 2013, 17:45
Vizualizări: 1722
Numărul persoanelor care vor muri de cancer la sân, la prostată şi de cancer intestinal aproape că se va înjumătăţi până în 2020, potrivit unor noi date. Cancerul la sân va fi fatal pentru o treime dintre bolnave (36%), faţă de 61% în 1992.
Redactor: Elena Cioina
Numărul persoanelor care vor muri de cancer la sân, la prostată şi de cancer intestinal aproape că se va înjumătăţi până în 2020, potrivit unor noi date. Cancerul la sân va fi fatal pentru o treime dintre bolnave (36%), faţă de 61% în 1992, scrie agerpres.ro.
Acelaşi procent este valabil şi în cazul cancerului de prostată, potrivit estimărilor pentru 2020, faţă de 72% în 1992. Două din cinci persoane (mai exact 39%) nu vor supravieţui cancerului intestinal, faţă de 67% în 1992.
Datele furnizate de Macmillan Cancer Support sunt mai puţin optimiste în privinţa luptei împotriva cancerului pulmonar, care va fi fatal pentru 76% dintre cei care suferă de această boală, în timp ce în 1992 rata mortalităţii era de 91%. Printre motivele care au dus dintotdeauna la moartea unui mare număr de bolnavi de cancer pulmonar, specialiştii enumeră faptul că oamenii ajung la medic în stadii avansate ale bolii şi accesul diferit la proceduri chirurgicale, în funcţie de locul în care se află cei care suferă de această boală.
Cercetări anterioare ale Macmillan arătaseră că, în 2020, aproape jumătate din populaţia lumii va avea o formă de cancer şi 38% vor învinge boala. Date mai recente indică însă o diferenţă în speranţa de viaţă, în funcţie de tipul de cancer.
Pentru a îmbunătăţi speranţa de viaţă în cazul bolnavilor de cancer pulmonar, un expert al Macmillan Cancer Support recomandă trei căi: fumătorii trebuie descurajaţi să mai fumeze, boala trebuie depistată în stadii incipiente, iar accesul la procedurile chirurgicale trebuie asigurat în mod egal.
Articole relaționate:
Șansele de supraviețuire în caz de cancer, diferite în funcție de statul în care trăiești
A fost inventat un test nou pentru depistarea precoce a cancerului la sân
Noi dovezi privind geneza cancerului hepatic
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
