Cancerul oral poate fi depistat cu ajutorul unui test de sânge
PasPortal Administrator
20 iunie, 2013, 12:58
Vizualizări: 3080
Anticorpii virusului Papiloma Uman, transmis pe cale sexuală și care poate declanșa cancerul oral, pot fi depistați cu ajutorul unui test sangvin, cu mult timp înainte ca simptomele acestei boli să devină detectabile.
Redactor: Ina Guțu
Anticorpii virusului Papiloma Uman, transmis pe cale sexuală și care poate declanșa cancerul oral, pot fi depistați cu ajutorul unui test sangvin, cu mult timp înainte ca simptomele acestei boli să devină detectabile. Descoperirea aparține cercetătorilor de la Institutul Național de Cancer din Statele Unite, anunța Medical News Today.
În trecut se credea că, de cele mai deseori, cancerul oral este provocat mai degrabă de consumul de țigări și alcool, decât de virusul Papiloma.
Incidența cazurilor înregistrate cu această tumoare malignă a crescut în ultima perioadă în Statele Unite, dar și în Europa, ca urmare a infectării cu Virusul Papiloma Uman. În Statele Unite aproximativ 60 la sută din cazurile de cancer oral sunt cauzate, în prezent, de acest virus.
"Studiul nostru arată că anticorpii virusului Papiloma Uman sunt prezenți în sânge cu mult până la apariția cancerului, uneori chiar și cu un deceniu înainte ca boala să fie depistată”, susține Aimee R. Kreimer, cercetător la Institutul Național de Cancer din Statele Unite.
Savanții americani au pornit de la o cercetare mai veche, în cadrul căreia au fost evaluate peste 500 de mii de persoane, din zece state europene. Mai apoi, au fost analizate probe de sânge prelevat de la 135 de persoane care au dezvoltat cancer oral în perioada de la un an până la 13 după ce a fost realizat studiul inițial, dar și de la 1.600 de oameni care nu s-au îmbolnăvit.
Anticorpii Virusului Papiloma Uman au fost depistați în 35 la sută din cazurile celor bolnavi de cancer, în timp ce printre ceilalți infecția s-a manifestat doar la un singur procent.
Autorii acestui studiu, publicat în Journal of Clinical Oncology, susțin că descoperirea lor ar putea fi utilizată în viitorul apropiat pentru elaborarea unor teste de sânge, care să depisteze anticorpii virusului Papiloma Uman, iar drept urmare să fie depistate persoanele cu risc sporit de a se îmbolnăvi de cancer oral.
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
03 februarie, 2017, 11:03
03 februarie, 2021, 12:26
03 februarie, 2017, 14:47
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
