Caz medical bizar, un copil a dezvoltat dinţi în creier
redactor
04 martie, 2014, 13:19
Vizualizări: 1567
Un copil în vârstă de 4 luni, din SUA, ar putea fi prima persoană la care s-au descoperit dinţi formaţi în creier din cauza unui tip rar de tumoare cerebrală, numită craniofaringiom.
Redactor: Sorina Bujarov
Un copil în vârstă de 4 luni, din SUA, ar putea fi prima persoană la care s-au descoperit dinţi formaţi în creier din cauza unui tip rar de tumoare cerebrală, numită craniofaringiom.
Tumoarea a fost îndepărtată chirurgical, iar copilul se recuperează în mod satisfăcător, scrie Live Science. Medicii afirmă că acest caz aduce noi informaţii asupra modului în care se formează aceste tumori neobişnuite. Descrierea cazului a fost publicată în New England Journal of Medicine.
Capul copilului părea să crească mai repede decât ar fi fost normal pentru vârsta sa, ceea ce i-a făcut pe medici să bănuiască unele probleme. Investigaţiile au evidenţiat prezenţa unei tumori cerebrale, în interiorul căreia se vedeau structuri ce semănau cu dinţii de pe maxilarul inferior.
Copilul a fost supus unei operaţii chirugicale de îndepărtare a tumorii, iar astfel, medicii au descoperit că tumoarea conţinea, într-adevăr, mai mulţi dinţi complet formaţi.
Analizând tumoarea, specialiştii au ajuns la concluzia că bebeluşul avusese un craniofaringiom, o tumoare cerebrală rară, care poate creşte considerabil până la mărimea unei mingi de golf, dar care nu se răspândeşte în organism.
Oamenii de ştiinţă bănuiau de mult că aceste craniofaringioame se dezvoltă din aceleaşi celule din care se formează şi dinţii. Asemenea tumori conţin, în mod obişnuit, depozite de calciu, dar, până în prezent, nu fuseseră găsiţi în ele dinţi.
Anterior, mai fuseseră descoperiţi dinţi în creierele unor persoane, dar numai într-un alt tip de tumori, numite teratoame, deosebite de celelalte deoarece conţin toate cele trei tipuri de ţesut existente la embrionii umani în stadii timpurii de dezvoltare. În schimb, craniofaringioamele au un singur tip de ţesut.
Acest caz este o dovadă în plus că craniofaringioamele se dezvoltă într-adevăr din celulele din care se formează şi dinţii.
Craniofaringioamele sunt diagnosticate de cele mai multe ori la copii cu vârsta de 5-14 ani şi sunt foarte rare la copii mai mici de doi ani, spun specialişti de la National Cancer Institute.
Copilul operat se dezvoltă bine, spun medicii. În cazul acestui copil, tumoarea a distrus conexiunile din creier ce permit eliberarea hormonilor hipofizari în organism, aşa că el va avea nevoie toată viaţa de terapie hormonală specifică.
Totuși, ținând seama de toate aspectele cazului, copilul se dezvoltă, în general, foarte bine, spune unul dintre specialiştii care l-au operat, neurochirurgul Narlin Beaty, de la Centrul Medical al Universităţii maryland. Acesta a mai adăugat că înainte de epoca medicinei moderne, un copil cu asemenea probleme n-ar fi supravieţuit.
Articole relaționate:
O fetiță care s-a născut aproape fără sânge a supraviețuit â
Supraviețuire miraculoasă. Un copil trăiește datorită unei terapii de înghețare
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
