Au fost puse la punct tehnicile prin care se va naşte primul copil cu gene de la trei părinţi
redactor
11 martie, 2014, 11:49
Vizualizări: 1641
Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au pus la punct tehnicile prin care se va naşte primul copil cu gene de la trei părinţi. În timp ce unii medici cred că această metodă in vitro va ajuta la dezvoltarea unor copii sănătoşi, există şi tabăra adversă care crede că Marea Britanie alunecă în extreme periculoase.
Redactor: Irina Papuc
Oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au pus la punct tehnicile prin care se va naşte primul copil cu gene de la trei părinţi. În timp ce unii medici cred că această metodă in vitro va ajuta la dezvoltarea unor copii sănătoşi, există şi tabăra adversă care crede că Marea Britanie alunecă în extreme periculoase.
Astfe, primul copil cu trei părinţi ar putea să se nască chiar din 2015, dacă până la sfârşitul acestui proiectul legislativ supus dezbaterilor publice va trece mai departe.
Folosind sperma tatălui, un ovul al mamei şi încă un ovul de la o donatoare, ar lua naştere un copil ferit de afecţiunile aşa-numite mitocondriale.
Mitocondriile sunt „uzinele biologice de energie“ ale tuturor celulelor corpului. Unul din 6.500 de bebeluşi are afecţiuni mitocondriale severe, care conduc la slăbiciune musculară, orbire, insuficienţă cardiacă sau chiar la deces, scrie BBC. Cum mitocondriile sunt transmise copilului de către mamă, folosirea unui ovul de la o donatoare asigură „sănătatea mitocondrială“ a copilului. Aceasta va însemna, însă, şi că bebeluşul ar avea material genetic de la trei părinţi, chiar dacă de la donatoare cantitatea de ADN mitocondrial va fi foarte mică. Oamenii de ştiinţă au creat două tehnologii care să le permită să ia informaţia genetică a mamei şi să o transfere în ovulul donatoarei cu mitocondrii sănătoase.
Metoda 1
Metoda 2
Autoritatea pentru Fertilizare Umană şi Embriologie din Marea Britanie va decide, ulterior, care sunt eventualele riscuri pentru fiecare dintre cele două metode. Deocamdată, specialiştii prognozează ca numai femeile afectate foarte sever la nivel mitocondrial, adică 10 cazuri pe an, să fie de acord cu această procedură.
„Sunt încântat că Guvernul a lansat în dezbatere publică draftul reglementărilor privind conceperea cu trei părinţi. Este o veste foarte bună pentru pacientele cu afecţiuni mictocondriale“, a declarat Doug Turnbull, cel care a iniţiat cercetările privind donarea de mitocondrii, la Universitatea Newcastle.
David King, directorul Human Genetics Alert, este de părere că decizia Guvernului britanic nu a fost dezbătută corespunzător. Totuşi, documentul este extrem de important având în vedere faptul că Marea Britanie ar putea deveni prima ţară care vrea să legalizeze modificarea genomului uman. „ În restul ţărilor europene este interzis acest lucru. Tehnicile nu au trecut suficiente teste de siguranţă, aşa că este prematur să grăbim legislaţia în acest sens“, spune el. „De altfel, tehnicele nu respectă etica medicală de bază, de vreme ce singurul avantaj faţă de donarea standard de ovule este că mama este, astfel, genetic legată de copil. Dar nu se justifică eventualele şi neştiutele riscuri la care este supus copilul, ca să nu mai vorbim de consecinţele sociale ale permiterii modificării genomului uman“, a conchis acesta.
Articole relaționate:
Un copil cu trei părinți ar putea să se nască în Marea Britanie
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
