Femeile care iau contracepetive hormonale au un risc mai mare de a dezvolta scleroză multiplă
redactor
11 martie, 2014, 15:15
Vizualizări: 1594
Redactor: Sorina Bujarov Până în prezent, specialiștii nu cunosc cu exactitate care sunt cauzele sclerozei multiple. Ipoteza unor cercetători se referă la faptul că sistemul imunitar din organism nu se comportă normal şi îl atacă pe cel nervos central. Factorii genetici şi cei din mediul înconjurător sunt de asemenea potenţiali factori de risc în dezvoltarea sclerozei multiplă.
Redactor: Sorina Bujarov
Până în prezent, specialiștii nu cunosc cu exactitate care sunt cauzele sclerozei multiple. Ipoteza unor cercetători se referă la faptul că sistemul imunitar din organism nu se comportă normal şi îl atacă pe cel nervos central. Factorii genetici şi cei din mediul înconjurător sunt de asemenea potenţiali factori de risc în dezvoltarea sclerozei multiplă.
Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Neurologice ,,Raul Carrera” din Buenos Aires, Argentina au analizat indicele masei corporale în cazul a 420 de persoane, cu vârstă cuprinsă între 15 şi 20 de ani, scrie Med Daily. Jumătate din aceștia aveau scleroză multiplă, în timp, ceilalţi nu aveau simptome ale instalării bolii la începutul studiului. Cercetătorii au descoperit că participanţii care erau obezi la vârsta de 20 de ani aveau risc dublu de a se îmbolnăvi de scleroză multiplă pe parcursul vieţii, faţă de cei care aveau aceeaşi vârstă, dar aveau o greutate normală.
Rezultatele studiului au arătat pe parcurs că participanţii care aveau un indice de masă corporală ridicat aveau crescute şi nivelurile de leptină din sânge (proteină a ţesutului gras care reglează depozitul de grăsime din corp, precum şi pofta de mâncare şi imunitatea).
Specialiștii au ajuns la concluzia că din cauză că leptina determină inflamări în corp, acest lucru ar putea explica asocierea dintre obezitate şi scleroza multiplă.
Un alt studiu, realizat de către o echipă de cercetători americani arată că riscul de scleroză multiplă este mai mare în rândul femeilor care consumă contraceptive hormonale. Specialiștilor de la Kaiser Permanente Southern California au monitorizat 305 femei care consumau contraceptive hormonale. Din totalul acestora, 35 la sută sufereau de scleroză multiplă. Cele care folosiseră anticoncepţionale, dar încetaseră să le utilizeze cu cel puţin o lună înainte de declanşarea simptomelor aveau o probabilitate cu 50% mai mare de a se îmbolnăvi de scleroză multiplă.
Scleroza multiplă este cea mai frecventă afecţiune neurologică handicapantă, declanşată de distrugerea mielinei, o teacă protectoare din jurul fibrelor nervoase din sistemul nervos central, proces în urma căruia sistemul imunitar ajunge să lupte împotriva lui însuşi. Scleroza multiplă este o boală a sistemului central nervos şi se declanşează, în majoritatea cazurilor, la vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Cei mai mulţi bolnavi de scleroză se confruntă cu slăbirea muşchilor şi au dificultăţi de coordonare şi de echilibru. În cazurile severe, boala provoacă paralizie parţială sau completă.
Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
