Unu din 68 de copii are autism
redactor
09 aprilie, 2014, 10:58
Vizualizări: 1345
Un studiu, efectuat recent de Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor Atlanta (CDC Atlanta), arată că unu din 68 de copii are autism. În acelaşi timp, specialiştii atenționează că tabloul acestei afecţiuni este într-o continuă modificare, deoarece numărul copiilor identificaţi cu autism este în creştere.
Redactor: Sorina Bujarov
Un studiu, efectuat recent de Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor Atlanta (CDC Atlanta), arată că unu din 68 de copii are autism. În acelaşi timp, specialiştii atenționează că tabloul acestei afecţiuni este într-o continuă modificare, crescând astfel și numărul copiilor identificaţi cu autism.
Potrivit studiului, 15 din 1.000 de copii cu vârsta de 8 ani au fost identificaţi cu autism, ceea ce înseamnă o creştere cu 30 la sută faţă de estimările din 2008, când unul din 88 de copii avea autism, scrie Sănătate TV. Statisticile se bazează pe date colectate în anul 2010 din Arizona, Alabama, Arkansas, Colorado, Georgia, Maryland, Missouri, New Jersey, North Carolina, Utah şi Wisconsin şi au vizat copii cu autism în vârstă de 8 ani.
În ceea ce priveşte România, nici aici lucrurile nu stau mai bine. La nivelul anului 2012 erau înregistrate oficial peste 7.100 de persoane diagnosticate cu autism. Specialiştii estimează însă că numărul real de cazuri se ridică la 15.000. În Republica Moldova sunt diagnosticați oficial cu autism 108 copii, dintre care 100 din Municipiul Chișinău. Autismul transcende toate graniţele sociale, culturale şi geografice şi a devenit o criză globală în sănătatea publică, având cel mai rapid ritm de creştere.
█ Condamnat la autism, fără să sufere de această boală. „Se fac greșeli din necunoaștere”
Cât despre infrastructura de servicii pentru persoanele cu autism, aceasta este una slabă, iar sistemul educaţional nu este încă pregătit pentru integrarea copiilor cu o astfel de afecţiune, spun specialiștii. Totodată, Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA) atrage atenţia că legislaţia naţională cu privire la persoanele cu dizabilităţi, inclusiv cu tulburare de spectru autist, este incoerentă şi nu poate fi aplicată. Drept urmare, FEDRA dorește să vină în sprijinul Parlamentului și Guvernului, prezentând modele de intervenții și metodologii aplicate care și-au dovedit eficiența în integrarea persoanelor cu autism din Europa, în cadrul proiectului „Împreună suntem o voce”. Proiectul este derulat de Fundația „Romanian Angel Appeal” în parteneriat cu Federația Pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist, fiind derulat la 1 august 2013 și are o perioadă de desfășurare de 3 ani.
Potrivit specialiștilor, autismul este o tulburare complexă, de natură neurobiologică, ce afectează comunicarea, relaţiile sociale şi comportamentul.
█ Articole relaționate:
O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
