Alertă în spațiul european. Un medicament pentru tratarea cancerului la sân a fost falsificat și introdus în lanțul comercial
redactor
17 aprilie, 2014, 15:51
Vizualizări: 1862
Agenția Europeană a Medicamentului a emis un avertisment prin care anunță că o anumită cantitate de flacoane cu Herceptin despre care se crede că au fost furate din spitale din Italia au fost falsificate și reintroduse în lanțul comercial.
Redactor: Irina Papuc
Agenția Europeană a Medicamentului a emis un avertisment prin care anunță că o anumită cantitate de flacoane cu Herceptin despre care se crede că au fost furate din spitale din Italia au fost falsificate și reintroduse în lanțul comercial.
Autoritățile italiene de specialitate investighează acest furt și încearcă să afle dacă nu au fost afectate și alte medicamente, a precizat agenția într-un comunicat.
Nu au fost anunțate până în prezent eventuale efecte negative după administrarea unor pacienți a unor doze din medicamentul furat, produs de laboratoarele Roche și folosit sub formă injectabilă împotriva cancerului de sân.
Profesioniștii din sfera sănătății au fost avertizați în privința flacoanelor falsificate, etichetate ca fiind Herceptin 150mg, produs în Italia.
Într-un comunicat separat, compania Roche a anunțat că s-a descoperit Herceptin contrafăcut în Marea Britanie, Finlanda și Germania.
În urma analizei chimice a unui flacon contrafăcut s-a constatat că acesta nu conține ingredientul activ, iar în alte cazuri s-a stabilit că, deși flacoanele conțineau într-adevăr medicamentul, compoziția fusese modificată sau diluată.
█ Medicamente contrafăcute în valoare de peste 40 de milioane de dolari, confiscate de Interpol
Or, astfel de manipulări „pot compromite sterilitatea sau eficacitatea produsului, expunând la riscuri sănătatea pacienților”, a subliniat Roche.
Compania cu sediul la Basel (Elveția) a decis retragerea, ca măsură de precauție, a tuturor flacoanelor bănuite că au fost falsificate. Seriile care se presupune că sunt afectate sunt H4311B07, H4329B01, H4284B04, H4319B02, H4324B03, H4196B01, H4271B01, H4301B09 și H4303B01.
Medicamentul Herceptin este importat și în Republica Moldova. Potrivit Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale seriile despre care se crede că ar fi falsificate nu au fost înregistrate în țara noastră.
█ Articole relaționate:
Apă distilată în loc de interferon pentru bolnavii de hepatită
India, acuzată de SUA că produce medicamente contrafăcute
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
