O adolescentă de 15 ani s-a îmbolnăvit de o maladie despre care se credea că doar femeile trecute de 50 de ani o pot avea
redactor
03 iulie, 2014, 16:44
Vizualizări: 1396
O adolescentă în vârstă de 15 ani din Marea Britanie a dezvoltat cancer ovarian, devenind astfel cea mai tânără femeie din Anglia diagnosticată cu o astfel de maladie. Inițial, Beckii Handy a mers la medic, plângându-se de indigestie. După mai multe investigații s-a dovedit că fata are un tip de cancer ovarian, care se întâlnește, în mare parte, doar la femeile trecute de 50 de ani.
Redactor: Sorina David
O adolescentă în vârstă de 15 ani din Marea Britanie a dezvoltat cancer ovarian, devenind astfel cea mai tânără femeie din Anglia diagnosticată cu o astfel de maladie. Inițial, Beckii Handy a mers la medic, plângându-se de indigestie. După mai multe investigații s-a dovedit că fata are un tip de cancer ovarian, care se întâlnește, în mare parte, doar la femeile trecute de 50 de ani.
La scurt timp după ce a fost diagnosticată cu cancer ovarian, medicii i-au indicat adolescentei să efectueze o histerectomie, aceasta însă a refuzat pe motiv că își dorește copii pe viitor, scrie Daily Mail.
„Când medicul a început să mă examineze am început să am niște dureri îngrozitoare. După ce mi s-a cerut să urmez și alte teste m-am gândit că poate fi vorba despre ceva grav, însă nu credeam că este cancer. Medicii au insistat să fac histerectomie, însă fără permisiunea mea nu puteau face acest lucru. Eu îmi doresc copii pe viitor”, povestește adolescenta.
Totul s-a întâmplat în 2011, și pentru că tânăra a refuzat operația de histerectomie, aceasta a trebuit să urmeze două tipuri de chimioterapie. Acestea nu au fost deloc ușoare, dar pacienta a reușit să reziste datorită suportului primit la un ONG, care îi ajută pe tineri să se recupereze după cancer.
Acum Beckii Handy are 18 ani, iar după o luptă grea împotriva cancerului, care a durat mai bine de 3 ani, fata a aflat că a scăpat de maladie. Aceasta face un apel către tineri să încerce toate metodele de tratament înainte de a se hotărî să-și extirpeze unele organe. Acum tânăra e fericită că s-a tratat, dar și că a rămas cu sistemul reproductiv întreg, astfel încât să-și poată realiza visul de a deveni mamă.
„Dacă nu m-aș fi dus la doctor în acea zi probabil că nu aș mai fi fost aici. Mă enervează tinerii care spun că au dureri, dar nu vreau să meargă la medic. Spun că le e rușine, însă oare trebuie să te rușinezi că ai grijă de sănătatea ta?”, se întreabă adolescenta.
După o perioadă lungă de recuperare prin intermediul curselor cu iahtul, tânăra s-a îndrăgostit de acest sport și a început să-l practice foarte des. Acum aceasta face parte din lotul Marii Britanii și urmează să participe la una dintre cele mai mari competiții pentru acest sport.
█ Articole relaționate:
Cele mai frecvente erori comise în secțiile de urgență. Prima în top - erorile de diagnostic
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
