O femeie care s-a născut fără urechi și-a recăpătat auzul, datorită unei intervenții chirurgicale inedite
redactor
14 iulie, 2014, 16:57
Vizualizări: 2160
Allie Evans, o femeie în vârstă de 35 de ani care s-a născut fără urechi (microtie), și-a recăpătat auzul datorită unei intervenții chirurgicale inedite. Astfel, medicii au putut să-i reconstruiască aspectul estetic al urechilor, dar și să-i redea auzul cu ajutorul unui aparat auditiv performant, implantat în cap. Intervenția a fost realizată la un spital din Marea Britanie, iar specialiștii spun că aceasta este prima operație de acest gen.
Redactor: Sorina David
Allie Evans, o femeie în vârstă de 35 de ani care s-a născut fără urechi (microtie), și-a recăpătat auzul datorită unei intervenții chirurgicale inedite. Astfel, medicii au putut să-i reconstruiască aspectul estetic al urechilor, dar și să-i redea auzul cu ajutorul unui aparat auditiv performant, implantat în cap. Intervenția a fost realizată la un spital din Marea Britanie, iar specialiștii spun că aceasta este prima operație de acest gen.
Potrivit medicilor, aparatul funcționează în felul următor - preia vibrațiile sonore și le trimite către un aparatul implantat în craniu, transmite Med Daily. Apoi, aceste vibrații sunt transmise direct către nervul auditiv, ocolind canalul urechii, explică specialiștii. După implantarea acestui aparat, cea de-a doua etapă a intervenției a constat în redarea aspectului estetic al urechilor pacientei. Astfel, susțin chirurgii, au reușit să restabilească aproape complet aspectul, dar și funcțiile urechii.
„În ziua când am auzit pentru prima oară lumea a devenit mult mai mare pentru mine. E ca și cum m-am născut din nou. Sunt ca un copil care a auzit pentru prima dată, atunci când a venit pe lume. Când m-am auzit pentru prima dată nu îmi venea să cred că aud vocea mea. Mă întrebam dacă îmi place cum sună sau nu. Am auzit chiar și cum scârțâie podeaua de sub picioare”, mărturisește Allie Evans.
Pentru ca implantarea aparatului să fie posibilă, aceasta a fost nevoită să-și radă jumătate de cap, însă mărturisește că aceast sacrificiu nici nu se compară cu ceea ce a primit în schimb. Astfel, a hotărât să se radă definitiv pe cap ca să fie sigură că operația va reuși, iar până la recuperare, poartă perucă.
Femeia mai povestește că operația i-a schimbat viața, pentru că, deși este matură, unele persoană și acum o priveau straniu din cauza malformației pe care o avea.
„Întodeauna mi-am purtat părul desfăcut în așa mod ca ceilalți să nu observe defectele mele. Când eram în școală trebuia să parcurg kilometri întregi pentru a ajunge la școala pentru copii cu deficiențe de auz. Crescând, tot mai mult observam privirile străinilor care se uitau la mine straniu. Soțul meu și copii mei au fost suportul meu. Datorită lor am reușit să rezist”, povestește femeia.
█ Articole relaționate:
Ureche umană artificială, crescută în laborator
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
07 februarie, 2017, 21:32
07 februarie, 2018, 16:28
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
