Paracetamolul este ineficient în cazul durerilor de cap și de spate
redactor
25 iulie, 2014, 10:26
Vizualizări: 1541
Paracetamolul, un analgezic recomandat în toată lumea pentru tratarea durerilor lombare, provocate de lumbago, nu accelerează recuperarea şi nu reduce durerea. Concluzia aparține cercetătorilor australieni, care au efectuat un test clinic de amploare la acest subiect.
Redactor: Sorina David
Paracetamolul, un analgezic recomandat în toată lumea pentru tratarea durerilor lombare, provocate de lumbago, nu accelerează recuperarea şi nu reduce durerea. Concluzia aparține cercetătorilor australieni, care au efectuat un test clinic de amploare la acest subiect.
Potrivit unui studiu publicat în revista The Lancet, paracetamolul nu s-a dovedit mai eficient decât substanţele placebo (medicament inactiv prescris doar pentru plăcerea pacientului) în accelerarea recuperării după crizele acute de dureri de cap şi nici în reducerea durerii şi îmbunătăţirea calităţii somnului. Speciliștii spun că această descoperire pune sub semnul întrebării alegerea paracetamolului ca analgezic predilect pentru calmarea durerilor localizate în muşchii din regiunea lombară, provocate de crizele de lumbago.
„Trebuie să reconsiderăm recomandarea universală de a utiliza paracetamolul ca tratament principal”, a declarat Christopher Williams, specialistul care a coordonat testul clinic la Universitatea din Sydney, Australia.
Paracetamolul este recomandat și în cazul durerilor de spate În prezent, toate ghidurile de tratare a durerilor de spate recomandă paracetamolul ca analgezic principal, iar Christopher Williams a explicat că acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că niciun studiu de până acum nu a oferit dovezi concludente ale eficienţei acestuia în asemenea cazuri.
În cadrul acestui test, 1.652 de persoane din Sydney, cu dureri lombare acute, au primit, în mod aleatoriu, un tratament cu paracetamol cu durata de până la patru săptămâni sau au primit medicamente inactive la alegere. Toate persoanele participante au primit sfaturi şi au fost monitorizate timp de trei luni. Rezultatele nu au relevat nicio diferenţă cu privire la numărul de zile de recuperare între grupurile de tratament - timpul mediu de recuperare fiind de 17 zile pentru fiecare grup care a primit paracetamol şi de 16 zile pentru grupul care au luat un medicament inactiv la alegere.
Paracetamolul nu a avut niciun efect asupra durerilor acute, de scurtă durată, asupra capacităţii motorii şi calităţii somnului şi vieţii, au spus cercetătorii, iar numărul pacienţilor care au raportat efecte secundare a fost similar în toate grupurile.
Christine Lin, profesor la Institutul George pentru sănătate globală şi la Universitatea din Sydney, a spus că nu se cunosc exact motivele pentru care paracetamolul nu este eficient în cazul durerilor din zona lombară. De aceea este nevoie de mai multe studii pentru a afla și cauzele.
„Deşi am demonstrat că paracetamolul nu accelerează recuperarea în urma durerilor de spate acute, există dovezi că acesta calmează durerea în cazul altor afecţiuni, cum ar fi durerile de cap, anumite afecţiuni musculo-scheletale, durerea de dinţi şi durerea apărută imediat după intervenţiile chirurgicale”, a declarat Christine Lin într-un comunicat.
█ Articole relaționate:
Un bărbat a ajuns la psihiatrie din cauza unui medicament care i-a provocat impotența
Analgezicele ibuprofen şi diclofenac cresc riscul de accident vascular cerebral
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
07 februarie, 2017, 21:32
07 februarie, 2018, 16:28
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
