Măsură extremă de a convinge femeile să nască. Contracepția permanentă a fost interzisă
redactor
14 august, 2014, 13:23
Vizualizări: 1679
Parlamentul iranian a votat interzicerea formelor de contracepţie permanentă, după ce liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut să fie întreprinse măsuri urgente pentru a spori numărul nașterilor în țară.
Redactor: Sorina David
Parlamentul iranian a votat interzicerea formelor de contracepţie permanentă, după ce liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut să fie întreprinse măsuri urgente pentru a spori numărul nașterilor în țară.
Potrivit The Guardian, Legea interzice vasectomiile şi sterilizarea feminină. Vasectomia este un procedeu de sterilizarea permanentă a bărbatului, ce constă din întreruperea canalelor deferente, care, în mod normal transportă spermatozoizii din testicule în prostată. Sterilizarea feminină se efectuează chirugical, prin întreruperea continuității trompelor uterine, care face imposibilă întâlnirea dintre ovul și spermatozoizi, fără a modifica procesul hormonal.
Legea a fost votată și implementată ca răspuns al Parlamentului la un decret al lui Khamenei, emis în luna mai, privind creşterea numărului populaţiei pentru „consolidarea identităţii naţionale” şi contracararea „aspectelor indezirabile ale stilului de viaţă occidental”.
Medicii care încalcă legea vor fi pedepsiţi, a precizat agenţia iraniană IRNA.
Legea a fost aprobată de 143 de parlamentari din totalul celor 231 prezenți la vot. De asemenea, aceasta interzice şi publicitatea la controlul naşterii într-o ţară în care planificarea familială este considerată normală.
Legea urmează să fie analizată de consiliul gardienilor, format din teologi şi jurişti numiţi de liderul suprem, care analizează dacă legislaţia este în conformitate cu islamul.
Interdicţia are drept scop să pună capăt declinului populaţiei iraniene. De cealaltă parte însă reformiştii consideră că această lege face parte din tentativa mai amplă a conservatorilor de a menţine femeile în rolurile tradiţionale de soţii şi mame.
Această lege îngrijorează, de asemenea, şi militanţii din domeniul sănătăţii, care se tem de o creştere a numărului avorturilor ilegale.
Rata naşterilor în Iran este de 1,6 copii la o femeie, a declarat parlamentarul Ali Motahari. La această rată, populaţia de peste 75 de milioane va scădea la 31 de milioane până în 2094, când 47 la sută dintre iranieni vor avea peste 60 de ani, a declarat Mohamad Saleh Jokar, un alt parlamentar.
Potrivit statisticilor, din martie 2012 și până în martie 2013 în Iran au fost efectuate peste 12.000 de avorturi ilegale.
█ Articole relaționate:
Cele mai frecvente cauze ale infertilității la femei
Când e prea târziu pentru a concepe un copil? Cercetătorii „răstoarnă” toate teoriile de până acum
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
07 februarie, 2017, 21:32
07 februarie, 2018, 16:28
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
