Deces suspect la Spitalul Republican. Un tânăr de 21 de ani a murit după o operație la apendicită. „E un caz ieșit din comun. De dimineață stăm și ne gândim la aceasta”
redactor
21 aprilie, 2015, 19:44
Vizualizări: 6303
Un posibil caz de malpraxis la Spitalul Clinic Republican. Un tânăr în vârstă de doar 21 de ani a decedat după o apendicectomie – operație de extirpare a apendicelui. Potrivit medicilor, deși intervenția chirurgicală a fost efectuată cu succes, tânărul a fost găsit mort în salonul său astăzi dimineață. Medicii încă nu știu ce i-ar fi putut provoca decesul băiatului, însă presupun că acesta a suferit un stop cardiac.
Autor: Sorina Bujarov
Un posibil caz de malpraxis la Spitalul Clinic Republican. Un tânăr în vârstă de doar 21 de ani a decedat după o apendicectomie – operație de extirpare a apendicelui. Potrivit medicilor, deși intervenția chirurgicală a fost efectuată cu succes, tânărul a fost găsit mort în salonul său astăzi dimineață. Medicii încă nu știu ce i-ar fi putut provoca decesul băiatului, însă presupun că acesta a suferit un stop cardiac.
Potrivit vicedirectorului Spitalului Clinic Republican, Sergiu Ungureanu, tânărul a ajuns la spital noaptea trecută. Acesta a fost dus cu ambulanța, cu suspecție de apendicită. După ce diagnosticul a fost confirmat, tânărul a fost operat de urgență. Intervenția a decurs bine, iar pacientul a fost transferat în salonul său. Dimineață însă pacientul a fost găsit mort de către lucrătorii medicali.
„E un caz ieșit din comun. De dimineață stăm și ne gândim la aceasta. Încă multe lucruri sunt neclare. Deja după necropsie o să aflăm ceva mai concret. A fost operat, parcă toate lucrurile s-au făcut normal și, inexpicabil, a făcut stop cardiac”, a declarat pentru Sănătate INFO, Sergiu Ungureanu, vicedirectorul Spitalului Clinic Republican, fără să precizeze, dacă pacientul a fost sau nu monitorizat de către personalul medical de gardă după intervenția suportată. Am insistat să ne spună la cât timp după intervenție totuși pacientul a decedat, responsabilul însă ne-a rugat să nu-l terorizăm cu întrebări, precizând că nu este obligat să ne răspundă la ele.
Am încercat să discutăm și cu șeful secției de chirurgie, unde tânărul a fost supus intervenției chirurgicale, însă acesta a refuzat să ne ofere detalii, direcționându-ne către administrația spitalului care „poate vorbi despre acest caz”. Revenim cu mai multe detalii.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
02 decembrie, 2016, 20:18
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
(P) Cum să creezi o masă elegantă pentru orice ocazie: sfatu ...
20 septembrie, 2024, 16:46
Justiția tocmai a „ucis” un medic. Decriminalizați malpraxis ...
08 noiembrie, 2024, 21:01
Incendiu la bordul unui avion. O țigaretă electronică a expl ...
20 septembrie, 2024, 13:59
Cele mai actuale
Rodica Comendant: Există politici, campanii și resurse, dar ...
11 noiembrie, 2024, 12:59
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,40 %