Patru țări cu cele mai bune sisteme de sănătate
redactor
25 octombrie, 2016, 10:47
Vizualizări: 5516
Pentru o familie stabilită cu traiul în Statele Unite, asigurarea medicală este puțin peste 16.000 de dolari pe an. Costurile înalte, însoțite de dificultăți privind accesul la serviciile medicale, dar și discriminarea pe rasă, i-au determinat pe mulți să se gândească să se mute cu traiul în alte țări.
Redactor: Tatiana Povar
Pentru o familie stabilită cu traiul în Statele Unite, asigurarea medicală este puțin peste 16.000 de dolari pe an. Costurile înalte, însoțite de dificultăți privind accesul la serviciile medicale, dar și discriminarea pe rasă, i-au determinat pe mulți să se gândească să se mute cu traiul în alte țări, unde ar exista posibilitatea de a primi asistență medicală mai bună. O mulțime de oameni din SUA s-ar muta în Canada pentru sistemul de sănătate gratuit de acolo. Dar dacă într-adevăr ați dori să alegeți o țară după sitemul de sănătate, atunci sunt alte obțiuni mai desăvârșite, scrie Medical Daily.
Potrivit International Living, acum în lume sunt patru țări cu un sistem de sănătate stabilit la cel mai înalt nivel posibil. Topul a fost efectuat nu în baza calității asistenței medicale, care e dificil de evaluat, dar după costul serviciilor medicale.
Așadar, pe locul 4 se află Malaezia. Este o țară foarte vestită pentru turismul medical având în vedere prețul rezonabil la camerele de hotel, sistem de transport public comod și sistemul de vize acordate pentru 3 luni majorității vizitatorilor. Cel mai des oamenii vin în această țară din sud-estul Asiei pentru intervenții chirurgicale plastice, servicii stomatologice și dermatologice acordate de medici calificați, vorbitori de engleză. O mare parte din acești doctori au studiat în SUA sau Marea Britanie. De asemenea, opt spitale din Malaezia, au primit certificate de acreditare internațională, standardul de aur pentru prestatorii de servicii medicale. Prețurile la serviciile medicale sunt cam în jumătate în comparație cu cele din SUA. Sunt spitale care au secții specializate de acordare a asistenței medicale turiștilor, unde medicii vorbesc chiar și câte 22 de limbi, printre care engleza, germana, norvegiana, suedeza și rusa.
Columbia este cunoscută pentru calitatea și accesibilitatea înaltă a serviciilor medicale. Orașele mari, precum Medellín, Bogotá, Bucaramanga și Manizales sunt dotate cu clinici ultramoderne, cu personal calificat și tehnologii de ultimă generație. Organizația Mondială a Sănătății a plasat Columbia pe locul 22 din lume, ceea ce înseamnă că îl întrece pe cel din SUA și din Canada și se plasează în fruntea țărilor latino-americane. Medicii în mare parte sunt vorbitori de limbă spaniolă și engleză, datorită calificărilor obținute în SUA, Canada sau Europa. Guvernul retrage 12% din pensii pentru asigurare medicală. O asigurare suplimentară costă 400 de dolari pentru două persoane, nu este limitată, nu discriminează vârsta sau starea de sănătate preexistentă și poate fi utilizată în cazul călătoriilor în alte țări latino-americane.
Costa Rica are două tipuri de sisteme de sănătate, ambele sunt la preț scăzut și de înaltă calitate. Băștinașii și persoanele cu statut de rezident legal au acces la sistemul public, cu o taxă lunară pentru două persoane de 11% din venitul lunar al acestora. Toate vizitele la medic, diagnosticul, prescrierea tratamentului, tratamentul propriu-zis, operațiile și serviciile de urgență sunt acoperite. Singurul neajuns este așteptarea îndelungată. Partea bună este că sistemul public poate fi combinat cu cel privat, adică pacientul poate opta pentru o consultație contra plată, iar medicamentele le va primi gratuit de la o farmacia publică. În cadrul sistemului privat, toate costurile sunt de patru ori mai mici decât în SUA.
Panama are, de asemenea, un sistem de sănătate public și privat. În întreaga țară, poți merge la orice clinică, oricare doctor, fără trimitere sau programare. Rândul este viu. Pentru o mamografie achiți 30 de dolari, analiză de sânge - 5 dolari, radiografie - 30 de dolari. Nu ai nevoie de rețetă pentru a lua medicamente, în afară de antibiotice, substanțe controlate și careva antialgici. Medicii care lucrează în orașele mari, în mare parte au studiat în Canada sau SUA. Locuitorii țării au 20% reducere la toate medicamentele și serviciile medicale.
█ Articole relaționate:
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
07 februarie, 2017, 21:32
07 februarie, 2018, 16:28
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
