FDA admite prezența unui cancerigen în carnea de pui
redactor
01 februarie, 2017, 10:17
Vizualizări: 2439
Carnea de găină, comercializată în Statele Unite, conține arsenic, o substanță chimică dăunătoare pentru organismul uman, scrie Associated Press, cu referință la Asociația Americană pentru Protecția Alimentelor și Medicamentelor.
Redactor: Tatiana Povar
Carnea de găină, comercializată în Statele Unite, conține arsenic, o substanță chimică dăunătoare pentru organismul uman, scrie Associated Press, cu referință la Asociația Americană pentru Protecția Alimentelor și Medicamentelor (FDA). Arsenicul se adaugă în mâncarea puilor ca aceștia să crească mai repede și să adauge în greutate. Deopotrivă cu puii, cu arsenic mai sunt hrăniți curcanii și porcii.
FDA a testat 10 pui broiler și la toți a fost depistat arsenic în ficat. Însă Asociația încearcă să convingă oamenii că nivelul de arsenic în carnea de găină este scăzut și nu afectează sănătatea oamenilor. Ar trebui să avem încredere în argumentele FDA, știindu-se că arsenicul reprezintă o substanță foarte toxică.
Departamentul Științific pentru Sănătătea Mediului de la Universitatea din Carolina de Sud a inițiat o avertizare cu privire la daunele arsenicului și mercurului asupra sănătății fetușilor. Arsenicul este de 4 ori mai toxic decât mercurul, iar arsenicul tetravalent este de 60 de ori mai toxic decât cel pentavalent.
Un studiu, publicat în Journal of the American Medical Association, a depistat că persoanele care consumau cantități mari de orez ce conținea arsenic, aveau modificări celulare în organism ce pot duce la cancer.
Adițional, s-a dovedit că ingestia arsenicului poate duce la carcinom invaziv a celulelor scuamoase, boala Bowen, carcinom al celulelor bazale ale pielii, cancer pulmonar, renal și de vezică urinară.
█ Articole relaționate:
Producătorul unui medicament ar fi ascuns informații care pot pune în pericol siguranța pacienților
Lucruri ciudate care se întâmplă cu mâncarea înainte ca aceasta să ajungă pe rafturile magazinelor
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
