Distribuitorii europeni de medicamente susțin că restricționarea exportului de vaccin este nejustificată
redactor
15 mai, 2017, 11:59
Vizualizări: 2189
Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) și-a exprimat îngrijorarea joi, printr-un comunicat de presă, față de criza vaccinurilor generată de epidemia de rujeolă, dar "mai ales" față de alternativele de soluționare pe care Ministerul Sănătății le-a considerat prioritare, respectiv notificarea Comisiei Europene pentru suspendarea comerțului intracomunitar.
Autor: Silvia Rotaru
Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) și-a exprimat îngrijorarea față de criza vaccinurilor generată de epidemia de rujeolă din România. Dar "mai ales" față de alternativele de soluționare pe care Ministerul Sănătății le-a considerat prioritare, respectiv notificarea Comisiei Europene pentru suspendarea comerțului intracomunitar, scrie agerpres.ro.
Distribuitorii de medicamente consideră că actuala măsură de restricționare a exportului de vaccin ROR este nejustificată și afirmă că vor înainta o plângere Comisiei Europene.
"Deși procedura de urgență a fost acceptată de către Comisie iar măsura de suspendare temporară a exportului intracomunitar a vaccinului ROR a putut fi adoptată imediat pentru a răspunde situației urgente de epidemie, ne manifestăm nemulțumirea față de proiectul notificat deoarece considerăm că justificarea pe care autoritățile române au prezentat-o în procedura urgență de notificare, nu este compatibilă cu legislația UE și principiile pieței interne", susțin reprezentanții asociației în comunicat.
Potrivit ADEM, pentru ca interdicția să rămână în vigoare, CE trebuie să ajungă la concluzia că epidemia de rujeolă este direct legată de exportul de vaccin ROR.
"Dacă oficialii nu vor ajunge la această concluzie, România riscă să primească sancțiuni ce pot merge până la infringement și, mai mult, riscă să își piardă complet credibilitatea în accesarea procedurii de urgență nejustificat, eventualele solicitări ulterioare urmând a fi analizate cu mult mai multă circumspecție", afirmă sursa citată.
Conform directorului ADEM, Coralia Kreyer, cantitățile de vaccin blocate de la livrare intracomunitară, notificate ANMDM, sunt în stocurile distribuitorilor europeni de medicamente iar aceștia așteaptă comenzi din piața internă, precum și colaborarea cu autoritățile în această direcție.
În opinia ADEM, constituirea unor stocuri asigurătoare de vaccinuri este responsabilitatea autorităților sanitare, respectiv Ministerul Sănătății și Institutului Național de Sănătate Publică.
Totodată, ADEM afirmă că nu exportul paralel a fost cauza lipsei vaccinului și a epidemiei în România, ci "alți factori care au generat într-adevăr o situație urgentă, dar care nu poate fi calificată ca neprevăzută".
"Cauzele reale care au condus la instalarea epidemiei au fost incluse și în expunerea de motive pentru noul proiect al legii vaccinării: lipsa vaccinării/imunizării populației infantile/adulte, ca rezultat al unei informări insuficiente referitoare la aceste riscuri (campaniile antivaccinare), probleme de producție/aprovizionare a pieței, precum și o (re)distribuire neuniformă pe teritoriul României a stocurilor disponibile. Exportul paralel nu a fost nominalizat ca și cauză a instalării epidemiei", susține sursa citată.
█ Articole relaționate:
Rujeola se răspândește în Europa. Italia și România, cele mai mari focare de infecție
Diferența dintre rujeolă, rubeolă și varicelă. Cum se manifestă fiecare
Un adolescent a murit din cauza rujeolei
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
06 februarie, 2014, 16:15
06 februarie, 2018, 23:44
06 februarie, 2017, 19:44
Cele mai citite
Olga Cernețchi a preluat conducerea USMF „N.Testemițanu”, du ...
12 noiembrie, 2025, 17:43
Noul ministrul al Sănătății va fi Emil Ceban, rectorul USMF ...
27 octombrie, 2025, 10:19
Adrian Belîi: „USMF aplică IZO, orice mișcare lasă urme în d ...
07 noiembrie, 2025, 18:29
Ministrul Sănătății, Emil Ceban, explică procedura de eliber ...
11 noiembrie, 2025, 16:33
Între promisiune și realitate: Ce a reușit și ce n-a reușit ...
24 octombrie, 2025, 17:26
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi13,14 %
